URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Mai 2012, 15:04

Ioan Mang a primit avizul comisiilor parlamentare: Nu voi scoate camerele de la Bacalaureat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ioan Mang, ministrul propus al Educaţiei, a primit luni avizul favorabil al comisiilor parlamentare de specialitate, în urma unor audieri. Propunerea ca Ioan Mang să fie ministru al Educaţiei a fost aprobată de comisiile de învăţământ ale Camerei Deputaţilor şi Senatului cu 20 de voturi "pentru", 5 "împotrivă" şi două abţineri.

Toţi ministrii propuşi de Ponta au fost avizaţi favorabil. 

În timpul audierilor, Mang a declarat că doreşte să schimbe stilul de lucru al Ministerului. "Îmi doresc să schimb stilul de lucru care a bântuit în ultimi doi ani ministerul şi promit că voi fi prezent la comisii de câte ori voi fi chemat", a spus Mang.

Mang a declarat că printre priorităţi se numără organizarea corespunzătoare a examentelor de final de an şcolar şi universitar. "E un mandat pe termen limitat, scurt, începe la finalul unui an şcolar şi universitar şi primele sarcini la care va trebui să ne gândim este să gestionăm corespunzător examenul de Bac, examenul de admitere în liceu, locurile la facultăţi şi clasa pregătitoare", a spus bihoreanul.

El a precizat că are în vedere reducerea abandonului şcolar şi a menţionat că va redeschide, în acest sens, unele şcoli. Mang a spus că va respecta autonomia universitară. "E de neacceptat ca decizia să se ia în minister, fără a se ţine cont de dorinţa senatelor universităţilor", a spus Mang.

La ieşirea din audieri, Ioan Mang a fost întrebat de ziarişti dacă va menţine camerele de luat de vederi la examenul de Bacalaureat, în condiţiile în care potrivit unor declaraţii din 2011, s-ar fi arătat împotriva acestora. Acum, Mang a declarat că acestea vor fi instalate şi în acest an la examen.

"Categoric sunt pentru păstrarea exigenţei la examenul de bacalaureat. Nu dorim să coborâm ştacheta, nu dorim să eliminăm transparenţa din examenul de bacalaureat, nu dorim să eliminăm camerele de filmat. Am înţeles că au fost nişte articole care scriau că eu am cerut acest lucru. Dorim să facem mai bine", a spus Ioan Mang.

"După discuţiile pe care le-am avut în ţară, în ultimul an, cu cadrele didactice şi elevii, au fost locuri şi şcoli în care camerele video nu au funcţionat, au fost locuri şi şcoli în care camerele au îndreptate în direcţii greşite, spre pardoseală sau tavan. Practic a fost o acoperire a unor lucruri, acolo unde au fost notele mai bune", a mai spus noul ministru desemnat.

"De la bun început spun că nu este un scop în sine, pentru noi cei care lucrăm în educaţie, de a demonstra că absolvenţii sunt slabi", a conchis Ioan Mang.

Tot după audieri, Mang a declarat că doreşte să revină la un sistem de învăţământ preuniversitar cu patru ani de gimnaziu şi patru ani de liceu. De asemenea, ministrul desemnat a precizat că un an de pregătire înaintea clasei I este necesar, referindu-se la clasa pregătitoare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Prostie!
Mi se pare o prostie sa nu putem face nimic in viata pentru ca nu am putut rezolva anumite ecuatii sau mai stiu eu ce. Doar in Romania e capabil asa ceva! Nu ne putem angaja la un loc decent de munca pentru ca nu avem diploma de BAC, si pentru a primi diploma trebuie sa ce?! Sa facem o gramada de exercitii care nu-si au rostul! Ok! Iti dezvolta creierul intr-un mare fel, dar sunt 100% sigur ca ne putem descurca in viata si fara ele! Ar trebui sa fie profesorii mai exigenti cu notele iar la BAC sa ne dea ceva mai ok! Nu se poate lumea angaja pentru ca nu a putut rezolva o integrala! SERIOS?! Pentru ca nu stiu sa fac o integrala, o matrice sau sa fac ecuatii cu relatiile lui Viette nu imi dati voie sa am o viata?! Voi sunteti cei slabi, nu noi! Furati in **** mea din bani si taiati pensiile oamenilor care chiar au muncit. Si pe langa asta, nu lasati nici copiii sa ia BACUL! Fac pariu ca daca il pun pe Mang sa dea BACul cu camere si toate cele nu ia nici 3! In concluzie sunteti niste profitori handicapati care sufera de putere si ne invartiti cum vreti! Daca s-ar inventa ceva anti nesimtire ati muri cu totii!
Postat 11 Mai 2012, 16:38 de Cosmin
electrica
N-o să poată scoate camerele, dar mă tem că vor opri curentul, pentru ca Cati Andronescu să aibă clienţi la fabricile de diplome subordonate partidului. Universităţile sunt fabrici de tocat banii contribuabililor, care au ca produs finit, absolvenţi în majoritate slab pregătiţi. România trebuie să sisteze hemoragia de fonduri ce se petrece în învăţământ fiindcă banii investiţi în studenţi la ora actuală sunt bani aruncaţi....
Postat 08 Mai 2012, 10:09 de pistike
.......
referitor la ce a scris de bac ultima persoana, si ati vrea? sa treaca tot prostu ? si sa nu uitam de la cine a pornit tot rahatu, ce ministru penibil si sub ce guvernare tampita s-au produs marile dezastre. In tara asta avem nevoie si de oameni care sa stie o meserie calumea si ma refer aici la strungari, tamplari etc. Toti facem facem sau am facut 1000 de facultati si pana la urma nu mai avem cine sa ne faca un gard, o usa, o masa ceva.... daca am avea oameni care sa stie o meserie dar bine, am putea atrage foarte multe fabrici si am exporta nu am importa. Sper ca guvernul Ponta sa fie ce are nevoie tara aceasta.
Postat 07 Mai 2012, 18:09 de cetatean oradean
mincinos
Deci a inceput cu dreptul. Direct minciuni peste minciuni. Ce om, ce mizerie!!!! \De fapt, ca tot partidul ala de mincinosi. Atat au asteptat. Bravo voua care i-ai vrut cu atata patos, asa hotii ce veti vedea acum nu veti mai prinde niciodata!
Postat 07 Mai 2012, 18:00 de anga
Bravo
Felicitari domnului Mang, dar si domnului Ponta! Primul ministru PSD-ist din Bihor! Mult succes! Sunt convins ca nu ne veti dezamagi.
Postat 07 Mai 2012, 17:26 de George
bac 2012
daca anul trecut la bac promovabilitatea a fost de 44 % anul acesta va fi de maxim 30% ........de asta nu da tara inainte
Postat 07 Mai 2012, 16:41 de bac 2012
NU va ambalati!
nu va ambalati oameni buni , trebuie sa zica si el ceva la inceput de ,,mandat'' Sunt convins ca multi dintre elevi nu ar fi mirati in cazul in care la bac sau alte examene nu o sa fie urma de camere sau alte chestii.Tineti cont ca si minciuna este vorba asa ca ... vom vedea ce si cum!
Postat 07 Mai 2012, 16:28 de Miki
educatie nu vorbe!
ATAT SA FACA NUMAI si merita un premiu. BRAVO D-le Mang! Spuneti nu incompetentei! Felicitari. Din partea mea, puteti ca in urmatoarele 6 luni numa sa va distrati. Eu sunt multumit doar ca ati lasat camerele! BRAVOS!
Postat 07 Mai 2012, 15:33 de educatie nu vorbe!
MINCINOS
MINCINOS ŞI ODIOS !!!!!!! ĂŞTIA NE REPREZINTA ŢARA ????? RUŞINE MANG CĂ AI PORNIT CA MINCINOS !!!!!
Postat 07 Mai 2012, 15:26 de cetăţean
una zice, alta face
Parca el a fost cel care anul trecut blama introducerea camerelor de supravegheat la BAC. Acum s-a schimbat. Ce incredere putem avea noi in astfel de oameni schimbatori?
Postat 07 Mai 2012, 15:18 de cetatean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON