URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Februarie 2016, 12:25

Întâlnirea şefilor aeroporturilor din România, la Felix: Oradea va avea încă un terminal de pasageri

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La Hotelul Lotus Therm din Băile Felix a început prima întâlnire din acest an a Asociaţiei Aeroporturilor din România, organism de breaslă ce reuneşte directorii aeroporturilor româneşti şi se întruneşte de două ori pe an pentru a dezbate problemele comune ale acestora, împreună cu reprezentanţii altor organizaţii din domeniul aviaţiei, precum Autoritatea Aeronautică Civilă ori Romatsa.

"O realizare excepţională"

Într-o conferinţă de presă susţinută joi, preşedintele Asociaţiei, David Ciceo, directorul Aeroportului din Cluj, a explicat că între temele aflate pe ordinea de zi se numără competiţia dintre aeroporturi, riscurile de securitate ale zborurilor şi aeroporturilor şi perspectiva accesării fondurilor europene în exerciţiul financiar 2014-2020 al Uniunii Europene, obiectiv pentru care, a adăugat secretarul de stat Nicolae Buică, de la Ministerul Fondurilor Europene, "sunt prevăzute mai multe instrumente financiare".

Fără excepţie, participanţii au ţinut să evidenţieze calitatea lucrărilor de modernizare a Aeroportului orădean, finalizate anul trecut de către un consorţiu de companii austriece condus de Porr Construct. "Nu am crezut că o lucrare de asemenea amploare se poate finaliza într-un timp aşa scurt, este o realizare excepţională, care va genera o dezvoltare economică pe orizontală", a spus directorul de dezvoltare al Romatsa, Aliodor Frâncu, în timp ce oficialul Ministerului Fondurilor Europene a afirmat că "Aeroportul din Oradea este la un standard foarte ridicat, una din cele mai frumoase investiţii între aeroporturile din România", care "va pune Oradea pe harta aeroporturilor importante din această zonă".

Încă o aerogară

În conferinţa de presă, directorul Aeroportului din Oradea, Gheorghe Pasc, a anunţat că după modernizarea infrastructurii aeroportuare realizată anul trecut, dar şi a aerogării în urmă cu patru ani, Aeroportul pregăteşte o nouă investiţie, şi anume construirea a încă unui terminal pentru pasageri.

"Suntem în stadiul elaborării studiului de fezabilitate, la care lucrează IPTANA (n.r. – firmă de proiectare specializată în domeniul aeronautic), proiectanţii au făcut deja măsurătorile topografice, iar în martie sau aprilie pe masa Consiliului Judeţean va fi proiectul de aprobare a indicatorilor tehnico-economici", a spus Pasc.

La solicitarea BIHOREANULUI, directorul Aeroportului a precizat că noua aerogară a fost cerută atât de companiile interesate să deschidă linii internaţionale, dar şi necesară în perspectiva aderării României la Tratatul de la Schengen. "Noul terminal a fost solicitat de managerii companiilor aeriene pentru a despărţi fluxul curse interne – curse externe, dar şi odată cu aderarea la Spaţiul Schengen, pentru a despărţi cursele din Spaţiul Schengen de cele din spaţiul non-Schengen", a spus Pasc.

Directorul a precizat, de asemenea, că noul terminal de pasageri "nu va fi foarte mare, va avea un singur nivel, pe o suprafaţă de circa 2.500 – 3.000 metri pătraţi, şi va avea o valoare estimată de cel mult 5 milioane euro", sumă ce va fi acoperită în cea mai mare parte din fonduri europene.

Secretoşi, dar optimişti

În ce priveşte perspectiva construirii unui terminal cargo, care să facă posibilă inclusiv operarea transporturilor aeriene de mărfuri, atât directorul Aeroportului, cât şi preşedintele Consiliului Judeţean, Cornel Popa, a explicat că acesta este "dorit", dar "nu urgent".

"Este o dorinţă a noastră, nu de primă urgenţă în acest moment. În acest scop am şi primit un teren de 14 hectare de la Ministerul Apărării, pe care Consiliul Judeţean îl poate scoate la concesionare, să vină o firmă specializată în cargo, care să plătească apoi redevenţe Consiliului", a spus Pasc. "Nu este o chestiune presantă", a confirmat şi Cornel Popa, adăugând că ar fi fost de dorit să existe o cerere în acest sens din partea companiilor producătoare din judeţ, însă deocamdată nu este cazul.

În fine, cu privire la cursele externe, Pasc a reiterat că "în luna mai urmează semnarea contractelor pentru primele patru curse externe, dar nu putem divulga destinaţiile, pentru că am mai făcut asta şi s-a deschis o cursă la Debreţin".

Nemulţumiţi de Tarom

Cu toate că la întrunirea Asociaţiei Aeroporturilor din România au participat şi reprezentanţi ai Tarom, aceştia nu au vrut să participe la conferinţa de presă, pentru a nu fi luaţi la întrebări de jurnalişti în legătură cu desele întârzieri ale curselor interne, consemnate – de altfel – nu doar la Oradea, ci pe toate aeroporturile din ţară.

Însă, întrucât în luna ianuarie oficiali ai Tarom au insinuat că de vină ar fi echipamentele de navigaţie ale Romatsa, care ar fi îngreunat pregătirile pentru aterizări ori decolări, directorul de dezvoltare al acestei companii, Aliodor Frâncu, a ţinut să precizeze că la Oradea, cel puţin, aşa numitele instalaţii ISL sunt atât de performante încât permit operarea aeronavelor până la o limită de vizibilitate de 30 de metri.

De altfel, şi preşedintele CJ Cornel Popa a spus textual că este "nemulţumit" de serviciile Tarom, adăugând că această companie are o problemă în ce priveşte "flota", adică nu are suficinte aeronave pentru a asigura la timp toate cursele.

Tot reprezentantul Romatsa a spus, pe de altă parte, că interesul crescând manifestat de alte companii, precum Blue Air, Wizz Air ori Ryan Air, pentru cursele interne operate în prezent mai ales de Tarom, creează premisele unei competiţii care, în final, se va reflecta în creşterea calităţii serviciilor şi în scăderea preţurilor biletelor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Ei pun carul in fruntea boilor ....
De la Iasi se va putea zbura la London-Luton cu 3 companii diferite: Blue Air, Wizz Air si Tarom. De la Oradea se putea zbura in aer momentan caci nu este nici un contract parafat deci nu intra nici un venit in visteria aeroportului dar ei vor terminal nou. E beton, adica au terminal functional suficient dimensionat pentru capacitatile actuale dar ei vor unul nou pentru ca l-a solicitat companiile care inca nu zboara de la Oradea. E noaptea mintii, adica mai intai aduci curse, exploatezi la maxim utilitatile care le ai in prezent si apoi dupa ce ajungi la capacitate maxima te extinzi. Dar la capacitatile economice ale unor experti din CJ Bihor precum d-l Cartis este un articol beton pentru a fi postat pe pagina Aeroportului Oradea.
Postat 05 Martie 2016, 16:33 de Klaus_Sebastian
GIGI SE....
Cine naiba il mai tine in brate pe acest individ ? Nici acum nu i s-a gasit inlocuitor ?
Postat 25 Februarie 2016, 22:31 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON