URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 16 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă suntem prea prost îmbrăcați pentru Qatar Airways? Dacă sacoșele de rafie nu cadrează cu standardul lui Turkish Airlines? Dacă poziția prea apropiată de Debrețin nu e pe placul lui Wizz Air? Dacă Ryanair e un low cost la fel de scump ca orice companie de linie, dar mult mai imprevizibil? Dacă, dacă, dacă... Atunci mai bine zburăm de la Oradea cu frații noștri moldoveni de la HiSky!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
De nu puține ori, pe meleagurile noastre veștile „de bine” se lasă cu surprinzătoare reacții adverse. Dacă trece prin Oradea o vedetă sau un turist oarecare și comite imprudența să-i remarce frumusețea, apar imediat frustrați și nefericiți gata să facă orice vizitator să se simtă, post factum, nepoftit. Îi cer intrusului aspru, cu indignare, ba și cu suspiciune, socoteală. De ce nu s-a plimbat și prin cartiere, să le vadă mizeria...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Noiembrie 2017, 09:55

Inculpat de DNA pentru o ţeapă de 30.000 lei în dauna bugetului CJ Bihor, vicepreşedintele PSD Bihor George Fărăianu a fost condamnat cu suspendare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Surpriză, în procesul lui George Fărăianu, vicepreşedinte al PSD Bihor şi consilier personal al primarului din comuna Holod, trimis în faţa instanţei de procurorii DNA Oradea de complicitate la abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce ar fi încasat o finanţare necuvenită de la Consiliul Judeţean Bihor. După ce achitat de Tribunalul Bihor, a fost condamnat la închisoare cu suspendare!

Concret, Fărăianu era acuzat că, în calitate de preşedinte al Fundaţiei culturale Iosif Vulcan din Holod, ar fi solicitat pe 10 septembrie 2013 o finanţare de 30.000 lei de la Centrul Judeţean pentru Tradiţii ca să organizeze Zilele Holodului. În realitate, sărbătoarea avusese deja loc în perioada 7-8 septembrie, or potrivit reglementărilor legale, cererea de finanţare se depune înainte de organizarea evenimentului.

Mai mult, după cum au arătat procurorii, ca să justifice suma obţinută, ONG-ul a depus documente justificative măsluite, constând în facturi de cazare respectiv de transport care nu ar fi avut legătură cu evenimentul, unele dintre ele fiind şi antedatate.

Alba, neagra

Iniţial, Tribunalul Bihor a decis că prima faptă imputată lui Fărăianu (de complicitate la abuz în serviciu) nu există, iar pentru cea de a doua (fals sub semnătură privată) ori că nu este prevăzută de legea penală ori a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. Soluţia a fost atacată, însă, de procurorii DNA Oradea la Curtea de Apel, unde, magistraţii au fost de o cu totul altă părere.

Instanţa a desfiinţat soluţia dată de Tribunal, ca nelegală, şi a dispus condamnarea lui George Fărăianu la 1 an de închisoare cu suspendarea condiţionată a pedepsei pe o perioadă de probă de 3 ani. Completul a admis a admis şi acţiunea civilă formulată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, obligându-l pe politician să returneze toţi cei 30.000 lei.

Ţeapă în grup

Consilierul edilului din Holod a fost trimis în judecată alături de fostul şef al Centrului, Adrian Dume şi directoarea Casei de Cultură din Beiuş, Anca Banda. Aceştia din urmă erau acuzaţi că au provocat un prejudiciu de 125.630 lei bugetului Centrului, după ce Dume a abuzat de funcţia sa şi a decontat cheltuieli pentru organizarea şi desfăşurarea mai multor evenimente care nu au avut loc, în baza unor documente măsluite de Banda, care a fost inculpată pentru complicitate.

Procesul celor doi a fost judecat după procedura simplificată, fiindcă inculpaţii au recunoscut faptele aşa cum erau descrise în rechizitoriu, iar Dume a fost condamnat la 2 ani şi 2 luni închisoare, în timp ce Anca Banda a primit o pedeapsă de 7 luni închisoare, ambele cu suspendare.

Cum Fărăianu a negat constant acuzaţiile procurorilor, instanţa a dispus disjungerea cauzei în ce-l priveşte şi formarea unui nou dosar, care s-a judecat tot la Tribunalul Bihor, potrivit procedurii obişnuite.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6664 RON
  • 1 EUR = 4.9737 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON