URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Mai 2011, 15:38

Încep lucrările de modernizare a Pieţei Bucureşti

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Potrivit unui comunicat trimis joi de Biroul de Presă al Primăriei, amplasamentul Pieţei Bucureşti, până la intersecţiile cu străzile Berzei, respectiv Săvineştilor a fost predat miercuri firmei Drumuri Orăşeneşti, care a câştigat licitaţia pentru execuţia lucrării "Modernizare Piaţa Bucureşti - Acces la Gara CFR Oradea.

Conform contractului dintre Primărie şi Drumuri Orăşeneşti, lucrările propriu-zise vor începe însă din 9 mai şi vor fi executate sub trafic. Perioada de execuţie este de trei luni.

Proiectul de modernizare curprinde amenajarea a două sensuri giratorii în zonă. Unul dintre ele va fi amplasat la intersecţia dintre strada Republicii cu Berzei, iar cel de-al doilea la intersecţia cu strada Săvineştilor, pentru a uşura accesul spre Gara Centrală.

"Pe platoul din faţa Gării CFR se vor amenaja locuri de parcare, se va reface spaţiul verde din faţa gării, dar şi suprafaţa carosabilă de pe întregul tronson şi se vor executa corecţiile necesare la carosabil pentru colectarea în condiţii optime a apelor pluviale. În final, se vor efectua marcajele de delimitare şi trecerile de pietoni", se arată în comunicatul trimis de reprezentanţii Primăriei.

În acelaşi proiect este inclusă şi renovarea pasajului subteran dintre Gară şi staţia de tramvai, prin refacerea scărilor de acces, pavajului din interior, zugrăvirea pereţilor şi tavanului, dar şi refacerea iluminatului.

Valoarea totală a contractului, care include proiectarea şi execuţia lui, este de 1.721.541 de lei, fără TVA. Iniţial, Primăria a anunţat că lucrărilor urmau să înceapă în luna aprilie.

Citeşte mai multe despre modernizarea Pieţei Bucureşti în articolul Nouă faţă pentru Piaţă

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
oradea
Oradea e unul dintre cele mai frumoase din Romania!
Postat 06 Mai 2011, 10:02 de bihorean
Blocaj matinal
Felicitari, ati mai bagat o gogomanie in proiectarea de drumuri oradene. O sa stam la coada, dinspre Episcopia catre E60, ca sa treaca cite un ratacit spre strada Savinestilor, care este o artera atit de imporatanta incit vor trebui demolate doua cladiri de pe partea dreapta ca sa se circule normal pe doua sensuri.
Postat 05 Mai 2011, 20:12 de NICE
O veste buna
Ma bucur ca se reface si zona aceea. Daca tot s-a refacut gara, macar acum imaginea va fi completa. Plus ca pt. cei care vin cu trenul pentru prima oara in Oradea, acea zona este o \"carte de vizita\", iar faptul ca se vor face noi locuri de parcare e cel putin binevenit! Cele bune Oradeni. Si uitati! Sa fim civilizati. Oradea e casa noastra!
Postat 05 Mai 2011, 16:29 de Sorin
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON