URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Mai 2013, 16:40

Incendiu la o maşină pe Bulevardul Dacia: Un Ford a luat foc în mers (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un orădean a tras o sperietură zdravănă după ce din maşina pe care o conducea, pe Bulevardul Dacia, un Ford Focus din 2003, a luat foc în timpul mersului. Ca norocul în maşină se afla doar şoferul, care a scăpat fără răni.

Evenimentul s-a petrecut în jurul ori 15.30. Maşina se îndrepta spre bulevardul Decebal când, chiar în dreptul supermarketulului Profi a luat foc. Văzând că iese fum de sub capotă, şoferul a tras pe dreapta, a sunat la 112 şi a încercat să stingă flăcările.

"Am oprit imediat, am sunat la 112 şi am luat un extinctor de la cineva de aici (din magazin - nr), căci cel pe care îl aveam în maşină e prea mic, n-ar fi făcut faţă. Bordul e distrus. Noroc că nu se afla şi copilul în maşină", a povestit conducătorul auto, arătând că n-a mai avut niciodată probleme cu maşina.

O autospecială a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a sosit la scurt timp la eveniment şi a reuşit să stingă de tot focul. Pagubele însă sunt destul de însemnate şi, cum maşina nu avea asigurare de tip Casco, cel mai probabil proprietarul le va suporta din buzunar.

Potrivit pompierilor, cauza accidentului este un scurt circuit electric.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
rable
normal ca iau foc masinile in mers; s-a obisnuit romanul sa aduca toate gunoaiele germanilor
Postat 18 Mai 2013, 17:27 de 0m
G
"Un orădean a tras o sperietură zdravănă după ce din maşina pe care o conducea, pe Bulevardul Dacia, un Ford Focus din 2003, a luat foc în timpul mersului." .... voi jurnalistii cititi macar articolul inainte sa il publicati? nasol frate..
Postat 18 Mai 2013, 11:22 de P
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON