URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Noiembrie 2010, 16:49

În doi ani, companiile orădene au făcut donaţii de 174.600 euro oraşului

În doi ani, companiile orădene au făcut donaţii de 174.600 euro oraşului Compania sud-coreeană Shinheung a cumpărat şi plantat, în mai multe scuaruri de pe Bulevardul Dacia, 70 de carpeni piramidali şi a semănat gazon în zonele respective. Aceeaşi firmă a mai plantat 30 de platani în Parcul Brătianu

În mai puţin de doi ani, municipiul Oradea a fost beneficiarul unor donaţii în valoare de 174.600 euro din partea firmelor orădene. "Suma în discuţie nu este o estimare, ci este totalul bunurilor şi serviciilor plătite pe factură de către companiile care au făcut donaţia firmelor care au lucrat", a declarat primarul Ilie Bolojan, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.

În majoritatea cazurilor, donaţiile au constat în amenajarea pe cheltuiala companiilor de sensuri giratorii, aliniamente stradale, parcuri, scuaruri şi plantări de arbori. "Aceste sume sunt consistente dată fiind perioada de criză economică şi au fost făcute oraşului de către companiile orădene pentru că atunci când municipalitatea lucrează corect, agenţii economici răspund pe măsură", a declarat primarul Ilie Bolojan, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Primarul a mai spus că firmele au făcut aceste donaţii oraşului ca recompensă pentru deschiderea arătată de municipalitate agenţilor economici. "Probabil înainte, pe vremea administraţiei precedente, companiile obţineau un certificat de urbanism sau o autorizaţie de construcţie destul de greu şi acum, când au văzut că, lucrând legal, se pot elibera şi mai repede, au fost recunoscătoare", a mai afirmat Bolojan.

Primele donaţii au fost făcute municipalităţii în vara anului trecut când complexul comercial Lotus a amenajat pe proprie cheltuială giraţia din cartierul Nufărul, firma Amatic a aranjat spaţiul verde de la intersecţia străzilor Nufărului cu Constantin Noica, iar OBI a mobilat sensul giratoriu din Calea Aradului.

Turbo-giraţie cu arteziană

_DSC0361.JPGCea mai recentă donaţie urmează să fi făcută oraşului de către clubul Rotary, care s-a angajat faţă de municipalitate să amenajeze pe cheltuială proprie o fântână arteziană pe spaţiul verde din sensul giratoriu de la intersecţia străzilor Calea Clujului, Cele Trei Crişuri şi Piaţa Independenţei.

"Avem în discuţie două variante ale amenajării spaţiului verde, din care una are o suprafaţă mai mare de teren rezervată pietonilor, iar cea de-a doua are o suprafaţă mai mare a luciului de apă. Ambele variante vor fi discutate în şedinţa de miercuri a Comisiei Municipale de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, urmând ca ultimul cuvânt să rămână specialiştilor", a mai spus Bolojan.

Primarul a mai afirmat că, în cazul în care investiţia în amenajarea spaţiului verde din sensul giratoriu va depăşi bugetul de 16.000 euro alocat de către Clubul Rotary, municipalitatea va completa din bugetul local diferenţa pentru acoperirea integrală a costurilor.

Ilie Bolojan a mulţumit companiilor orădene în numele municipalităţii pentru donaţiile făcute şi a promis că înainte de finalul anului Primăria va edita un catalog cu toate lucrările făcute în interesul oraşului de către agenţii economici pe propria cheltuială. Broşura va fi distribuită orădenilor pentru a cunoaşte firmele care au contribuit la schimbarea imaginii oraşului cheltuind din fonduri proprii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
pt tero
bai tero tu gandesti inainte sa vomiti prostiile tale pe forum sau de fapt esti un PDL-ist? daca firmele ar fi dat spaga pt bolojan nu se mai vedea nimic din donatiile lor in oras. pe vremea lui nene-tau filip spaga mergea la el si de aia nu dadeau firmele nimic pt oras. iara terenul dat lui mudura este de pe vremea lui filip, desteptule
Postat 16 Noiembrie 2010, 18:11 de om normal
interesant
Sa speram ca au fost donatii bine intentionate si nu viitoare dosare DNA pentru dare de mita.E greu de crezut ca Mudura sa dea bani degeaba lui Bolo.Sa vedem cum se finalizeaza dosrul cu terenul de la Psihiatrie cedat lui Mudura pe Colinelor.
Postat 16 Noiembrie 2010, 18:04 de tero
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON