Atenţie la cine se apropie prea mult de dumneavoastră! O orădeancă era cât pe ce să rămână fără bani şi fără acte, după ce un hoţ s-a aşezat în spatele ei, la rând, la Finanţe, şi i-a furat portofelul din geantă!
Norocul ei a fost că întreaga scenă a fost urmărită de un jandarm căruia bărbatul i-a părut bizar încă de la intrarea în clădire.
"În data de 27 mai, subofiţerul jandarm care executa serviciul de pază şi protecţie la sediul Finanţelor Publice Oradea a observat un bărbat care a intrat în sediu şi care se manifesta suspect. Jandarmul l-a urmărit cu privirea şi a observat că s-a aşezat la un ghişeu în spatele unei doamne, fără a păstra distanţa de siguranţă. Imediat i-a deschis geanata şi a luat din interior un obiect", se arată într-un comunicat transmis marţi de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi.
Subofiţerul a reacţionat imediat, oprindu-l pe bărbat în drumul spre ieşire. Totodată el i-a cerut femeii să-şi verifice geanta, aceasta confirmând că îi dispăruse portofelul cu actele de identitate, mai multe carduri şi suma de 80 lei.
Jandarmul i-a întocmit hoţului, un orădean cu iniţialele F.I., de 39 ani, din Oradea, documentele de constatare a infracţiunii de furt calificat, cazul urmând să fie anchetat mai departe de poliţişti.
"Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit părţii vătămate", mai arată comunicatul IJJ.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.