URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 26 APRILIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Este foarte traumatizant să fii scos din casa ta, care urmează să fie demolată pentru lărgirea unui drum, chiar dacă legea permite acest fel de exproprieri în interes public. Înţeleg perfect reacţia oamenilor de pe strada Plevnei, care în mai puţin de un an vor trebui să-şi părăsească locuinţele. Dar, dacă tot există asemenea situaţii, oamenii trebuie să fie despăgubiţi îndestulător. Nu cred că aici e cazul să facem economii.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cu nici doi ani în urmă, când Partidul umfla mândria în român ca aerul în gonflabilă, câţi bănuiau că de Centenar o "premieră paviană" va ucide româna însăşi? Pe-atunci, ne jenam ca proştii cu interlopii care furau pe-afară, acum nu ne mai ruşinăm nici cu cei din fruntea ţării. Pe vremea aia eram convinşi că Schweighoffer ne rădea pădurile cu ajutorul lui Iohannis, acuma ni se rupe că ăia care au dat lemnul şi petrolul la austrieci dau şi gazele din Marea Neagră la unguri...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Recepţia organizată în foaierul Teatrului Regina Maria a avut un farmec aparte. Într-un gest fără precedent, conducerea Consiliului Judeţean i-a mulţumit în mod festiv fostului director Daniel Vulcu pentru cei 7 ani petrecuţi la cârma instituţiei. Preşedintele şi vicepreşedinţii CJ, actorii şi personalul au socializat cu şampanie, vin şi gustări, au făcut fotografii şi au depănat amintiri.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum apreciaţi că au fost costurile încălzirii în Oradea în această iarnă?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă prevede o procedură rapidă şi relativ ieftină prin care o persoană poate să obţină o hotărâre judecătorească prin care datornicul său să fie obligat să achite sumele de bani pe care i le datorează.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Pancreasul este o glandă anexă a tubului digestiv situată în profunzimea cavităţii abdominale, între stomac şi coloana vertebrală şi între duoden şi splină, cu rol în digestie (prin sucul pancreatic secretat la nivelul duodenului) şi rol endocrin (prin producerea de glucagon şi de insulină). Deşi există multe cauze de pancreatită acută, totuşi încă nu se cunosc mecanismele prin care factorii incriminaţi determină inflamaţia pancreatică.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Consensul unanim în psihologie a fost până acum că depresia se leagă de procesele chimice din creier (serotonina în special), dar o serie de noi studii au propus o nouă teorie: şi anume aceea că depresia ar putea să aibă cauze fizice.
17 Octombrie 2017, 07:50

Grevă spontană la OTL. Tot orașul e paralizat, nu circulă nici un mijloc de transport în comun! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Întreg sistemul de transport în comun din Oradea este paralizat. Niciuna dintre garniturile de tramvai şi autobuz care trebuia să iasă pe traseu începând cu ora 4:30 nu a fost mişcată din depou sau garaj.

Angajaţii OTL au intrat marţi dimineaţă în grevă spontană. Circa 120 de salariaţi sunt adunaţi în faţa societăţii şi refuză să intre la muncă.

Vor 3.000 lei pe cartea de muncă

"Cerem majorarea salariilor la 3.000 lei pe cartea de muncă pentru un şofer sau un vatman, tichete de masă de 15 lei, acordarea sporului de stress de 15% şi plata cu 100% a sâmbetelor şi duminicilor", a declarat pentru BIHOREANUL un protestatar.

Transportatorii spun că, în prezent, în medie, un şofer are un salariu de 2.019 lei, ceea ce înseamnă că duce acasă undeva la 1.800 lei.

Informat cu privire la greva spontană, primarul Ilie Bolojan s-a deplasat la faţa locului în jurul orei 6, dar fără să poată detensiona conflictul. "Dacă vreţi, ieşiţi la lucru, dacă nu, nu, pentru că nu vă pot oferi nimic", le-a spus primarul greviştilor.

În negocieri

Protestul angajaţilor OTL intervine la trei săptămâni de la declanşarea negocierilor noului contract de muncă duse de sindicat cu conducerea societăţii.

Noul director al OTL, Viorel Mircea Pop, a spus că părţile purtau discuţii, chiar dacă nu au reuşit încă să ajungă la un acord. "Oamenii solicită majorări salariale, dar nu s-a pronunţat încă un procent anume. Aşteptăm să reluăm discuţiile cu reprezentanţii sindicatului, care nu sunt deocamdată aici", a declarat directorul pentru BIHOREANUL.

Potrivit lui Pop, salariul de bază al unui şofer variază între 2.016 lei şi 2.020 lei, la care adaugă diferite sporuri precum cele pentru lucrul în zilele de sâmbăta şi duminica de 50% sau sporul de vechime de 20%.

Directorul a mai spus că începând din octombrie tichetele de masă ale salariaţilor au fost majorate de la 11 lei la 12 lei, acestea urmând să fie primite de salariaţi în luna noiembrie.

Oraş blocat

Negocierile dintre reprezentanţii salariaţilor şi cei ai conducerii OTL au fost reluate în jurul orei 7.

Conducerea societăţii a trimis presei un comunicat din două fraze în care confirmă declanşarea grevei spontane şi îşi cere scuze de la publicul călător pentru deranjul provocat.

De precizat că asemenea proteste nu au mai avut loc în ultimii ani.

Traficul în Oradea a fost dat peste cap, unii cititori s-au plâns BIHOREANULUI că nici taxiuri nu se găsesc.

UPDATE:

La ora 9.20, reprezentanţii OTL şi cei ai angajaţilor se aflau încă în negocieri, iar circulaţia tramvaielor şi autobuzelor OTL nu fusese încă reluată. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
21 Comentarii
@tds
la valoarera ta de 0/ n-ar trebui sa te superi tov .guano
Postat 17 Octombrie 2017, 18:04 de tepes
!!!!!
@tepes: Procesul a fost reluat de la zero. Chiar si asa, condamnat din cauza referendumului ? Hai mai lasa-ma dreaqț ?
Postat 17 Octombrie 2017, 11:14 de TDS
@tds
Condamnatul dragnea conduce din umbra,restul sant marinetii lui. La urmatoarele alegeri poti candida si tu daca nu-ti convine ceva,dar garantat eu nu o sa te votezi
Postat 17 Octombrie 2017, 11:09 de tepes
Ce-i ce avem abonamente?
Cum ramane cu ce-i ce avem abonament? Se prelungeste cu o zi? sau doua,trei zile....???Nu mi se pare corect sa platesc si sa nu pot beneficia de serviciile OTL.Niste neseriosi!M-am lamurit de jigodiile astea ordinare.
Postat 17 Octombrie 2017, 10:56 de adevarat
@TDS
esti exact rolul lui leonardo di caprio din shutter island. faptul ca tu crezi ca nu esti bolnav e o gluma sper.
Postat 17 Octombrie 2017, 10:53 de CHRIS
NU MA MUT SI NU TAC !
@CHRIS: Tocmai ce i-am scris și lui țepes ! Nu eu sunt bolnav !
Postat 17 Octombrie 2017, 10:36 de TDS
@TDS
sfat: ia usurel nastureii ca azi ai uitat si iar sari calul si daca nu iti convine muta-te in alt oras. sau ramai in ghetoul tau scump si drag, sau peste drum de el. ai de unde alege. spor. si mai taci dreaq din gura ca ne-am saturat de tine pana peste cap.
Postat 17 Octombrie 2017, 10:20 de CHRIS
????
@tepes: Dragnea e cumva prim ministru și nu știu eu ?
Postat 17 Octombrie 2017, 10:14 de TDS
Pt tov. Tds
Sus numitul LIVIU DRAGNEA care distruge o tara intreaga,oare cum ar trebui caractarizat????
Postat 17 Octombrie 2017, 10:12 de tepes
NOI RAMOLIȚII SĂNĂTOȘI
@suporter_oradean: Oi arăta de 75 cum zici tu dar nu sufăr de nici o boală incurabilă ! N-am fost internat decât o dată în viață pentru o măsea de minte ! Ce-ți veni cu Mangalia, habar nu am ?! Pastile nu iau !
Postat 17 Octombrie 2017, 09:37 de TDS
Tds esti cel mai prost posesor de buletin de oradea
Deci e mare mirare ca inca nu esti blocat sa mai postezi tampeniile care iti vin pe gura tovarasul Tds. Ce zici daca mergi in Mangalia,un oras care nu e spart,dar care nu are apa calda de la oras ca nu are cum,canalizare ioc.Acum se schimba dupa aprape 40-50 de ani reteaua de apa,normal ca se sparge,se lucreaza cu oameni. Vezi tu peste 50 ani oradenii de atunci vor stii cine a fost Bolojan ,unul dintre cei mai apreciati primari car a schimat mult fata orasului. Tu vei fi un nume intr-un dosar de la cimitirul orasenesc cu locul unde iti ai odihna de veci.Gandesti ca un pensionar comunist,arati de 75 ani si ai 59 de ani spre 60,un ramolit,sa-ti iei pastilele
Postat 17 Octombrie 2017, 09:27 de suporter_oradean
eficientizare a la Oradea
De cand a venit actuala administratie la putere, in Oradea avem o "eficientizare" continua pe toate domeniile, eficientizare care inca nu se simte in calitatea serviciilor sau a preturilor platite de populatie ci doar in buzunarele baietilor destepti sau a firmelor de casa aciuate pe langa primarie. Era inevitabil sa se sparga buba si la OTL.
Postat 17 Octombrie 2017, 09:22 de bihoreanoradean
BRE...
@Bobo Max: Nu cumva trebuia să prevină ? Nu avea informații că ceva nu e în regulă acolo ?
Postat 17 Octombrie 2017, 09:17 de TDS
????
Eu unul nu mai știu cum să-l caracterizez pe acest individ care răspunde la numele Ilie Gavril BOLOJAN ! Nu mai ai am cuvinte, epitete, nu mai am nimic. Oradea este VARZĂ din toate punctele de vedere ! Un oraș SPART, DEVASTAT, TOTUL E PRAF ! Această persoană GALBENĂ nu știe și nu poate ! Nu știe decât să aplice RESTRICȚII, REGULAMENTE TEMBELE ( vezi ceea ce a inventat cu centrul istoric !!!). NU E CĂLDURĂ, NU E APĂ CALDĂ, NU E TRANSPORT ÎN COMUN ! Dar avem Ioan Budai Deleanu în centrul orașului ! Acum i-a mai dat prin cap să lase drapelele în centru permanent ( ??!!! ), legea fiind extrem de clară în această privință. Adică se spune foarte clar când și unde se arborează permanent, când și unde se arborează temporar. HABAR NU ARE ! NU ȘTIU CUM VOM PUTEA SCĂPA DE ACEST SPECIMEN ! EU NU MAI POT ! GRAV ESTE CĂ N U PĂREA ACUM CÂȚIVA ANI CĂ ESTE AȘA. Sau nu am observat eu ?
Postat 17 Octombrie 2017, 09:16 de TDS
@TDS
In primul rand primarul Ilie Bolojan a dovedit ca are sange in instalatie ca s-a prezentat in fata oamenilor ca sa detensioneze situatia , a dovedit ca este prima data primar si apoi politician , putea sa dea un telefon la noul director al OTL si sa-l trimita in fata oamenilor pt. ca deobicei asa fac politicienii ... cat despre subiectul TDS .... n-ar trebui sa scrii nici un comentariu aici ....scrieti-ti numele si noi vom sti deja ce vrei sa scrii si pe cine vrei sa binecuvantezi ....
Postat 17 Octombrie 2017, 09:11 de Bobo Max
Ce-i drept ...
Desi suspectez ca TDS nu si-a luat pastilele in dimineata asta, are partial dreptate, OTL est in subordinea Primariei. Pe mine ma deranjeaza aceasta asa-zisa "spontaneitate", greva este un drept si nimeni nu cred ca poate nega faptul ca salarii de 1800 de lei sunt o mizerie, nu ai cum sa traiesti "la oras" cu banii astia, dar ... totusi ... se putea anunta, ca si orice conflict de munca, in loc sa fie spoita in "spontana" ...
Postat 17 Octombrie 2017, 09:06 de Negative
Vine si (ras) plata!
Vor platibei SCUMP greva asta... Stai linistit! :)))) Garantez ca 50% din ei in maxim 6 luni isi vor cauta de lucru...
Postat 17 Octombrie 2017, 08:53 de BlackDot
NUUUUU
@Bobo MaX : NU ! Eu am contract cu persoana juridică OTL ( adică abonamentul ). Mie trebuie să-mi plătească OTL-ul sau Consiliul Local ( că nu degeaba s-a dus nenorocitul de Bolojan acolo, dacă nu are nici o treabă ce căuta acolo ? ! ). Mai departe ei se pot îndrepta împotriva greviștilor !
Postat 17 Octombrie 2017, 08:49 de TDS
Ciudata greva asta spontana ...
Adica s-au trezit azi dimineata, la 4:30, ca salariul e mic ?! Tot spontan aveau si revendicarile pregatite ... De obicei, grevele spontane sunt pentru demiterea cuiva sau cand ceva ti-a picat pe invers in momentul respectiv ... eu zic ca nu a fost chiar asa de "spontana"
Postat 17 Octombrie 2017, 08:46 de Negative
@TDS
Nu e normal sa-ti plateasca grevistii taxiul ? Pe cine dai in judecata ? Le-as imputa grevistilor toate pierderile si toate cheltuielile cu taxiul ale oradenilor , in afara de taxiul lui TDS .. sa se lecuiasca de greve spontane care paralizeaza orasul ..
Postat 17 Octombrie 2017, 08:41 de Bobo Max
...CU MELCII VOȘTRI...
Nu știu cine ( Bolojan, Pop, altcineva ) îmi va plăti taxi-ul ! Vă dau în judecată, nenorociților ! Suma este insignifiantă, principiul este de bază !
Postat 17 Octombrie 2017, 08:29 de TDS
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Se deschide sezonul estival la Aquapark-ul din Oradea. Vezi care sunt noutăţile! (FOTO/VIDEO)
  • Pachet suspect, detonat în Parcul 1 Decembrie din Oradea! (FOTO)
  • Ioan Mang şi consilierii PSD au părăsit sala când li s-a propus să semneze pentru campania 'Fără penali în funcţii publice!' (FOTO/VIDEO)
  • „V-am votat, ne-ați trădat”: Peste 250 de angajați ai DGASPC protestează în fața Consilului Județean (FOTO / VIDEO)
  • Tise pe sus: A început relocarea arbuştilor din faţa Teatrului în Parcul 1 Decembrie (FOTO / VIDEO)
  • Pradă vandalilor! Parcurile au ajuns la voia huliganilor pentru că Primăria Oradea face economii cu paza (FOTO)
  • Lecţie în aer liber: Copiii au aflat, pe malul Crişului, ce înseamnă viaţa acvatică (FOTO/VIDEO)
  • Cu bicicletele în aer: Bicicliştii orădeni cer mai multe piste şi respect în trafic (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Studenţii orădeni au făcut punţi colorate din flori peste Crişul Repede (FOTO)
  • Recorduri la Swimathon: Aproape 400 de înotători şi peste 210.000 lei strânşi pentru 23 de proiecte de bine (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON