Geanta suspectă care a dus, miercuri, la mobilizarea mai multor echipaje de intervenţie, inclusiv pirotehnişti, aparţinea unui pensionar orădean, care o uitase în tramvaiul 3R.
"A fost identificat proprietarul genţii, este un orădean în vârstă de 65 de ani", a declarat pentru BIHOREANUL subcomisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, care a precizat că nu s-au dispus sancţiuni împotriva acestuia.
Bărbatul a avut remuşcări când a realizat că geanta diplomat uitată de el în tramvai a provocat atâta panică.
Miercuri după-amiază, circulaţia tramvaielor şi a autoturismelor în zona ultimei staţii de ultima staţie din Nufărul a fost închisă de autorităţi după ce o geantă diplomat de culoare neagră a fost găsită în tramvaiul 3R de o călătoare, care a anunţat vatmanul.
La faţa locului s-au deplasat echipaje de pirotehnişti din cadrul IPJ Bihor şi SRI Bihor, precum şi echipaje ale ISU Crişana şi Jandarmeriei. Geanta suspectă a fost preluată din tramvai şi dusă la marginea oraşului, unde a fost deschisă. S-a constatat însă că nu reprezenta un pericol, fiind plină cu diverse documente.
Citeşte şi: Alertă în Oradea! O geantă suspectă lăsată într-un tramvai este verificată de pirotehnişti (FOTO)
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.