URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Aprilie 2015, 17:50

Gata cu Ferdinand! Podul de lângă Primărie a fost rebotezat "Sfântul Ladislau"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consiliul Local a aprobat marţi rebotezarea podurilor orădene. Hotărârea a fost luată cu 20 de voturi "pentru" din partea majorităţii PNL-UDMR. Cei trei consilieri PSD prezenţi în sală s-au abţinut de la vot.

"Formulă de echilibru"

Potrivit hotărârii adoptate, podul din centrul oraşului, botezat de orădeni Ferdinand după numele pieţei din vecinătate, se va numi Sfântul Ladislau, după numele regelui maghiar care a înfiinţat mănăstirea cu hramul Sfintei Fecioare Maria în jurul căreia s-a dezvoltat ulterior Cetatea şi oraşul Oradea.

PSD-iştii au refuzat să voteze noul nume cu precizarea că nu contestă rolul istoric al regelui maghiar. "Este anormal ca Piaţa Unirii să fie legată de Piaţa Maria şi Piaţa Ferdinand de podul Sfântul Ladislau", a explicat consilierul local Ioan Bonchiş.

În replică, primarul Ilie Bolojan, a spus că botezarea străzilor şi a podurilor este o problemă sensibilă, care trebuie gestionată cu grijă. "Suntem două comunităţi importante care trebuie să găsim o formulă de echilibru astfel încât denumirile române şi maghiare să îşi găsească corespondent în monumentele de for public", a spus edilul.

Podul din centrul oraşului a fost botezat de Consiliul Local cu denumirea de Sfântul Ladislau în ciuda opoziţiei Comisiei Judeţene pentru Atribuire de Denumiri, care a avizat nevaforabil noul nume. "Comisia consideră că este impropriu a se atribui denumirea "Sfântul Ladislau" podului care leagă Piaţa Unirii cu Piaţa Ferdinand, apreciind că această denumire trebuie să creeze ideea de unitate", şi-au justificat poziţia reprezentanţii comisiei. Avizul a fost, însă, doar consultativ, deci nu obligatoriu.

Podul Macio se va numi Mareşal Prezan

În cadrul aceleiaşi şedinţe aleşii orădenilor au mai hotărât botezarea celui mai recent pod orădean, care va face de săptămâna viitoare legătura între străzile Dragoş Vodă şi Făcliei, cu denumirea Mareşal Constantin Prezan. Podul va purta numele eroului din primul război mondial care a pregătit şi condus luptele de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, iar în perioada 1918-1920 operaţiunile militare pentru apărarea Marii Uniri şi alungarea trupelor maghiare bolşevice din Transilvania, Crişana şi Maramureş.

La rândul său, podul Sovata va purta numele Carol I, după regele român cu cea mai lungă domnie, care în 48 de ani a obţinut independenţa de stat a României şi a pus bazele statului român modern.

La fel ca până acum, podul dintre Bulevardul Magheru şi Piaţa Emanuil Gojdu se va numi Dacia, cel care leagă cartierele Ioşia şi Rogerius de-a lungul şoselei de centură se va numi Ovid Densuşianu, iar cel construit de-a lungul bulevardului Decebal va purta în continuare numele regelui dac.

Primarul Ilie Bolojan a precizat că municipalitatea a luat decizia botezării podurilor pentru ca acestea să nu fie botezate de orădeni. "A trebuit să facem atribuirea de denumiri podurilor orădene pentru că altfel riscul era ca denumirile populare care se dau în mod neoficial să se încetăţenească", a spus Bolojan.

Botez pentru Silvaş

El a exemplificat că dacă răspândirea denumirii de Sovata pentru podul care leagă cartierele Ioşia şi Rogerius nu ar fi o problemă, ar fi totuşi nepotrivit ca podul din zona Dragoş Vodă să rămână în memoria orădenilor cu numele de Macio, după investitorul care nu a reuşit să îl construiască.

Pe de altă parte, în cadrul aceleiaşi şedinţe Consiliul a atribuit denumirea de "Parcul Silvaş – zonă de picnic" amplasamentului de la capătul podului Prezan. Direcţia Tehnică a Primăriei urmează să amenajeze zona cu bănci de odihnă, coşuri de gunoi şi un loc de joacă pentru copii şi să elaboreze un regulament privind desfăşurarea activităţilor de picnic în această zonă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Podule ce tanar esti!
Podul de piatra s-a daramat a venit Laci si la luat! Primarul e cu unguri pe mal in jos. O sa alegem altul mai trainic si mai putin jegos! La, la, la!
Postat 03 Mai 2015, 17:42 de tzopunpecamp
Va fi tot ca înainte.
Nu ştiu de ce atâta tevatură cu denumirea podurilor, un orădean sadea sau unul care e de o viaţă pe aici va numi podul de la Dacia tot aşa, podul de la Decebal va fi tot Decebal, ăla din centru la fel, cel de pe Densuşianu la fel sau cel de la Silvaş sau cel de pe Sovata. O să le numească orădenii podurile astea aşa cum le-a botezat primăria la sf. aşteaptă.
Postat 28 Aprilie 2015, 23:04 de Eugen-Oradea
podul bolojan e mai corect, mai real, mai corect
du-te ma, io o sa-i spun podul bolojan, ca doar merita sa ii fie pastrat numele pt ambitia de care a dat dovada in 2 mandate. haideti sa ii spunem cu totii podul bolojan, sa se poata odihni loti linistit sub pamant. dom primar, dar dupa ce in consolidati, ce culoare va avea - albastru, verde sau galben ca primaria?
Postat 28 Aprilie 2015, 19:42 de roger
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON