URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Mai 2015, 16:51

Filarmonica de Stat a primit aparate de aer condiţionat de la clubul Rotary

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Filarmonica de Stat orădeană are, începând de săptămâna aceasta, un sistem de aer condiţionat în sala Enescu-Bartok a clădirii situate pe strada Moscovei 5. Până acum, temperatura din sala de concerte nu era controlată în niciun fel.

"Am colaborat cu Filarmonica Oradea de câţiva ani încoace, de când maestrul Romeo Rîmbu a intrat în clubul nostru. Am organizat aici mai multe baluri caritabile şi am văzut că este nevoie de un sistem de răcire a sălii. Aşadar, unul dintre obiectivele balului pe care l-am organizat în luna decembrie a anului trecut a fost strângerea de fonduri pentru a asigura aparatura de aer condiţionat în sala Filarmonicii", a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Clubului Rotary Oradea, Cornel Radu.

Drept urmare, în sala Enescu Bartok au fost instalate 10 aparate de aer condiţionat, în valoare totală de 25.000 lei. "N-a fost uşor nici să le primim ca donaţii. A fost nevoie de autorizaţie de construcţie, de aprobare de la Instituţia Arhitectului-Şef, precum şi de la Direcţia de Cultură, pentru că este vorba de o clădire de patrimoniu", a afirmat Todor Albert, directorul Filarmonicii.

Întrebat de ce Filarmonica nu şi-a putut cuprinde în buget până acum suma necesară acestei investiţii, Todor a răspuns că instituţia de cultură nu are voie să investească în clădire, deoarece aceasta a fost revendicată de Episcopia Romano-Catolică, iar Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu s-a pronunţat încă pe tema acestui litigiu. "Din păcate noi nu putem face nimic în această sală. Nu putem face noi investiţii, iar cumpărarea unui sistem de aer condiţionat nu poate introdusă la categoria reparaţii", a declarat directorul.

Dirijorul Romeo Rîmbu a afirmat că, până acum, pe timpul verii artiştii de pe scenă trebuiau să suporte călduri teribile, provocate atât de căldura de afară, cât mai ales de reflectoarele puternice îndreptate asupra lor. Una dintre variantele ajutătoare era deschiderea geamurilor. "În cazul acela, însă, se crea curent şi zgomot", a adăugat dirijorul.

Aparatele de aer condiţionat vor fi folosite pentru prima dată, joi, de la ora 19, la concertul simfonic săptămânal al Filarmonicii de Stat. Spectatorii vor putea asculta Concertul nr. 17 pentru pian şi orchestră în Sol major de W.A. Mozart, al cărui invitat special va fi pianistul grec Giorgos Konstantinou, respectiv suita Viforul de G. Sviridov. Concertul va fi dirijat de Romeo Rîmbu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Felicitari
Bravo lor, chiar era nevoie de asa ceva.
Postat 14 Mai 2015, 10:52 de Neutryno
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON