Un bărbat de 44 ani din Tileagd s-a ales cu dosar penal în urma unui incident rutier pe care l-a provocat vinerea trecută pe strada Gării din comună.
Aflat la volanul unui autoturism, bărbatul nu a oprit la semnalul agenţilor rutieri, care au pornit în urmărirea maşinii, aceasta fiind găsită mai apoi „înfiptă” într-o stivă de lemne de pe marginea unei străzi adiacente, Mioriţei.
Din fericire, evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime, însă verificându-l pe şofer, poliţiştii au descoperit că acesta nu avea permis de conducere. Mai mult, testat cu aparatul etilotest, s-a constatat că individul prezenta o concentraţie alcoolică de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Şoferului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi i s-a întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi sub influenţa băuturilor alcoolice.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.