Lecţiile pompierilor s-au axat pe importanţa şi modul de utilizare a sistemului unic de urgenţă 112, elevii din calsele primare şi gimnaziale din Oradea, Sântandrei, Girişu de Criş, Sânnicolau Român, Pocola şi Câmpani învăţând ce sunt situaţiile de urgenţă, de ce e importantă sesizarea lor la 112, ce informaţii trebuie să ofere operatorilor din dispecerat, dar şi ce se întâmplă după ce efectuează apelul.
Totodată, elevii au fost familiarizaţi cu modul în care pot preveni producerea unor situaţii de urgenţă, dar şi cum se proteja în cazul în care sunt surprinşi de astfel de evenimente, până în momentul sosirii salvatorilor.
Statisticile Serviciului de Telecomunicaţii Speciale arată că din cele 552.521 de apeluri făcute în 2012 la numărul unic de urgenţă 112, aproape trei sferturi au fost abuzive. În ianuarie 2013, procentul apelurilor false a crescut la aproape 73%. Majoritatea acestor apeluri provin de la copii nesupravegheaţi, tineri cu chef de glume proaste ori persoane cu probleme psihice.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.