URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 August 2010, 18:00

După controale, în Bihor au fost depensionaţi aproape 200 de pensionari de boală şi s-a suspendat plata a peste 1.300 de ajutoare sociale

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"În ultimele trei luni, reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Bihor şi ai Prefecturii au verificat 10.044 dosare ale persoanelor pensionate pe caz de boală care primeau pensiile pe carduri. În cazul a 183 de pensionari s-a dispus depensionarea", a declarat prefectul Gavrilă Ghilea într-o conferinţă de presă desfăşurată vineri.

Ghilea a explicat că în cazul a 732 de pensionari de boală care nu au fost găsiţi la domiciliu s-a luat măsura notificării lor pentru a se prezenta în faţa Comisiei de expertiză medicală, iar pentru că 27 de persoane care au primit asemenea notificări nu s-au prezentat în termen în cazul lor s-a dispus sistarea plăţii pensiilor.

Prefectul a specificat că, în ultimele trei luni, ITM şi Prefectura a verificat şi 5.900 de dosare ale unor persoane care primesc ajutoare sociale sub forma venitului minim garantat din totalul celor 7.244 înregistrate în întregul judeţ. "Din cele 5.900 de dosare verificate, s-a dispus suspendarea plăţii sumelor în 1.359 de cazuri", a spus Ghilea.

El a arătat că motivul suspendării plăţilor a constat în lipsa din dosare a dovezilor care să ateste că primăriile localităţilor unde domiciliază beneficiarii au făcut în acest an anchete sociale asupra familiilor acestora, precum şi în lipsa adeverinţelor de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin care beneficiarii să demonstreze că nu li s-a oferit în ultimul trimestru un loc de muncă pe care să-l fi refuzat în mod nejustificat.

"Până în prezent, economia realizată prin asemenea măsuri este, în judeţul Bihor, de 71.565 lei", a mai spus prefectul Gavrilă Ghilea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
caca maca
Doar 200 depensionari in bihor?astia s-ar putea sa fie adevaratii bolnavi,spagarii raman pensionari.
Postat 29 August 2010, 09:42 de emilia
duceti treaba la cap
Dati lista cu cei depensionati, ca sa vedem ca nu sunt doar povesti. Fiecare cititor stie cel putin 2-3cazuri... Daca nu apar pe lista cei pe care-i stiu eu ca iau pensie fara sa fie bolnavi, vi-i semnalez !
Postat 22 August 2010, 19:14 de maria
nu le plangeti de mila
nu simtiti managerial privatul s a oprit este insuficient sa mai sustina statul deci asta inseamna privatizare fortata si banii mai putini pentru STAT si sitemul impus de ei, mor oamenii in fiecare zi, nu trebuia sa avem sanatate de stat care a mancat banii si vietii omenesti s au facut discriminari masive s a instalat spaga care a dusp la pensii de boala fortata, cand vom intelege ca nu mai putetm tine statul in picioare? cand ? REGELE isi va face apartia cat mai curand de ce pentru ca suntem saracii la mila interlopiilor si am mafiei externe romanesti am ajuns, niciunul nu accepta POLITICA care i a obligat sa emigreze, POLITICA a distrus civilizatia ROMANA, TREBUIE starpita altfel ne vor ingenunchea si mai mult....JOS CEAUSESCU! ati uitat! amintiti va de ce l am data jos din cauza saraciei si a foametei a lipsei de libertatea eram sclavi si saraci asa suntem si acum, daca cei din sistemul bucetar 70 % nu se privatizeaza ne prabusim, ne bagam in datorii dar avem fff multi BOGATI"evazionisti"
Postat 21 August 2010, 20:07 de anca
Alta sugestie.
1. Cate persoane pensionate pe caz de boala, sunt în comuna Tetchea? 2. Cate dintre acestea, sunt efectiv bolnave? 3. Cate depensionari, s-au dispus în aceasta comuna?
Postat 21 August 2010, 10:29 de dr. daina.c
sugestie
Luati la verificat dosarele pentru taranoii pensionati din satul Cihei, unde strazi intregi de burtosi si nane pleznind de sanatate, lucreaza prin babaturile proprii sau freaca menta la ulita. Cum s-au pensionat? Intrebati de postasita ...Va urma
Postat 21 August 2010, 00:35 de cihei forever
va veti da demisia?
si ce patesc acesti oamenii la cata SPAGA au dat dar cei care au pregatit si avizat aceste dosare ce patesc NIMIC!, ucideti ne copii criminalilor in maternitati, luati ne viata PUTORIII ordinare POLITICE, va hraniti cu rabdarea noastra, nu va e rusina sa mai traiti, ati distrus poporul cu o politica marsava, ati creat panze de paianjen prin lipsa voastra de responsabilitate, de ce a trebuit verificate doar acum? de ce GUNOAIE UMane, de ce ati intretinut DISCRIMINARIIlE, ati obligat ROMANII sa fure vazand nedreptatiile sistemului, cine suporta consecintele grave suportate tot de noi cetateanii, RUSINE! nu v au lasat haitele sa faceti verificari, au colectat banii pentru campania electorala, si acum ne scoateti ochii cu rezultate minore, REALITATEA FRAIERII DE ROMANI e mult mai grava, dar timpul le va rezolva pe taate, DA TI VA DEMISIA1 va platim degeaba, parerea mea. NE ATI ucis furandu ne si bagand in buzunarul altora. GENOCID POLITIC.
Postat 20 August 2010, 19:25 de cand ?
va veti da demisia?
si ce patesc acesti oamenii la cata SPAGA au dat dar cei care au pregatit si avizat aceste dosare ce patesc NIMIC!, ucideti ne copii criminalilor in maternitati, luati ne viata PUTORIII ordinare POLITICE, va hraniti cu rabdarea noastra, nu va e rusina sa mai traiti, ati distrus poporul cu o politica marsava, ati creat panze de paianjen prin lipsa voastra de responsabilitate, de ce a trebuit verificate doar acum? de ce GUNOAIE UMane, de ce ati intretinut DISCRIMINARIIlE, ati obligat ROMANII sa fure vazand nedreptatiile sistemului, cine suporta consecintele grave suportate tot de noi cetateanii, RUSINE! nu v au lasat haitele sa faceti verificari, au colectat banii pentru campania electorala, si acum ne scoateti ochii cu rezultate minore, REALITATEA FRAIERII DE ROMANI e mult mai grava, dar timpul le va rezolva pe taate, DA TI VA DEMISIA1 va platim degeaba, parerea mea. NE ATI ucis furandu ne si bagand in buzunarul altora. GENOCID POLITIC.
Postat 20 August 2010, 19:25 de cand ?
va veti da demisia?
si ce patesc acesti oamenii la cata SPAGA au dat dar cei care au pregatit si avizat aceste dosare ce patesc NIMIC!, ucideti ne copii criminalilor in maternitati, luati ne viata PUTORIII ordinare POLITICE, va hraniti cu rabdarea noastra, nu va e rusina sa mai traiti, ati distrus poporul cu o politica marsava, ati creat panze de paianjen prin lipsa voastra de responsabilitate, de ce a trebuit verificate doar acum? de ce GUNOAIE UMane, de ce ati intretinut DISCRIMINARIIlE, ati obligat ROMANII sa fure vazand nedreptatiile sistemului, cine suporta consecintele grave suportate tot de noi cetateanii, RUSINE! nu v au lasat haitele sa faceti verificari, au colectat banii pentru campania electorala, si acum ne scoateti ochii cu rezultate minore, REALITATEA FRAIERII DE ROMANI e mult mai grava, dar timpul le va rezolva pe taate, DA TI VA DEMISIA1 va platim degeaba, parerea mea. N ATI ucis furandu ne si bagand in buzunarul altora. GENOCID POLITIC.
Postat 20 August 2010, 19:25 de cand ?
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON