URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Mai 2016, 18:01

Dr. Petru Chitulea ar vrea ca medicii din Oradea să fie plătiţi după cât şi cum muncesc

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Candidat din partea ALDE la Consiliul Local Oradea, dr. Petru Chitulea lansat, miercuri, într-o conferinţă de presă, o serie de propuneri de îmbunătăţire a sistemului medical local.

"Ar trebui lansat un proiect pilot în care medicii din Oradea să fie plătiţi în funcţie de ceea ce fac. La ora actuală, singurii medici care au salariul fix sunt medicii din spitale. Medicii de familie sunt plătiţi după pacienţi", a spus dr. Chitulea, şeful uneia dintre secţiile de Obstetrică şi Ginecologie a Spitalului Judeţean şi conferenţiar la Facultatea de Medicină a Universităţii orădene.

Acesta crede că sistemul medical ar fi îmbunătăţit substanţial dacă medicii ar fi plătiţi în funcţie de cât muncesc şi ce performanţe au. "La ora actuală au aceleaşi salarii indiferent de ceea ce fac. Una dintre ideile liberale este răsplata performanţei, deci medicii ar trebui plătiţi după calitatea şi cantitatea muncii depuse. Un sistem similar este în Belgia. Medicii sunt plătiţi cu procente din banii pe care spitalele îi primesc de la Casa de Asigurări. Medicii ar fi motivaţi să se perfecţioneze, să muncească mai mult şi mai bine", a spus dr. Chitulea.

Candidatul ALDE pe lista Consiliului Local a pus accentul şi pe situaţia medicilor rezidenţi, care sunt prost plătiţi şi, astfel, nu sunt încurajaţi să rămână în ţară. Spusele lui au fost întărite de dr. Rareş Gherai, şi el pe candidat pe lista ALDE. "Suntem departe de ceea ce se întâmplă în Occident. Gărzile, spre exemplu, nu se adună la vechimea în muncă. Dacă un medic rezident ia 1.500 de lei în mână, mai ales dacă e din alt oraş, nu din Oradea, nu poate să se descurce cu aceşti bani", a spus acesta.

De asemenea, dr. Petru Chitulea a afirmat că ar trebui luate măsuri pentru îmbunăţirea serviciilor Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean. "După cum ştiţi, un pacient stă şi cu orele la UPU pentru că sunt prea puţini medici acolo şi nu au timp fizic să se ocupe de ei. În sistemul de urgenţă, în primele 15 minute cineva ar trebui să preia pacientul", a spus Chitulea, adăugând că soluţia ar fi să se facă lobby pentru mărirea organigramei şi angajarea mai multor medici.

În aceeaşi conferinţă de presă, Chitulea a subliniat necesitatea reabilitării fostei clădiri a Maternităţii, pe vremuri spital evreiesc. "Părerea mea este că este o clădire de patrimoniu, parte din zestrea Oradiei, ar merita să fie reabilitată. Am început discuţii cu domnul Koppelmann, care este foarte deschis la un parteneriat cu Spitalul Judeţean şi să găsim fonduri europene pentru reabilitarea clădirii", a declarat medicul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Medicii din Oradea sunt chiar plătiți conform cu munca depusă !!!
A nu se confunda munca în număr de ore, ci în performanțe !!!
Postat 11 Mai 2016, 18:05 de WinDos
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON