URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 18 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Iulie 2013, 14:37

Două prelevări de organe în weekend: Ficatul unei bihorence a ajuns la un orădean!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Organele a doi pacienţi în moarte cerebrală, internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea, un tânăr de 27 de ani şi o femeie de 44 de ani, au fost prelevate în acest sfârşit de săptămână, în unitatea spitalicească, de echipe de medici din Oradea, Cluj şi Bucureşti.

Ficat pentru orădean

Potrivit dr. Carmen Pantiş, coordonatoarea programului de transplant în Bihor, prima operaţie s-a desfăşurat sâmbătă dimineaţă, în cazul femeii, în timp ce organele tânărului au fost prelevate o zi mai târziu.

"Femeia a ajuns la spital joia trecută, după ce i s-a rupt un vas de sânge, pe fondul hipertensiunii arteriale. A fost adusă direct în comă profundă, fără nicio şansă de supravieţuire încă din momentul internării. Familia ei a fost foarte deschisă donării de organe şi pentru că ea şi-a exprimat foarte clar dinainte această dorinţă de a fi donator. Au fost prelevate corneele, ficatul şi rinichii şi, ceea ce este foarte interesant, ficatul acesteia a fost transplantat unui bărbat de 43 de ani din Oradea, care stătea pe lista de aşteptare de 2 ani. Adică bihoreanca a dăruit, fără să ştie, viaţă, tot unui bihorean", a precizat Carmen Pantiş.

Tânărul de 27 de ani provine din Bistriţa. Campion la longboard, el a fost internat săptămâna trecută la Oradea, după ce s-a accidentat grav, în zona Roşia. Venise cu mai mulţi prieteni în Bihor, ca să-i înveţe sportul, a încercat o pistă fără echipament de protecţie şi a căzut pe spate. "A ajuns la noi cu hematom epidural, adică un cheag mare de sânge pe creier şi a şi fost operat de urgenţă, miercurea trecută. Joi noaptea, însă, cazul a evoluat spre moarte cerebrală. Familia s-a consultat cu un preot ortodox de la Bistriţa, care i-a sfătuit să doneze, şi ţinea foarte mult să salveze o viaţă donând inima băiatului. Din nefercirire, însă, s-au prelevat doar ficatul şi rinichii, pentru că în ultimul moment Centrul de la Târgu Mureş n-a mai trimis echipa de recoltare", a mai precizat Pantiş.

Inimi "risipite"

Inimile ambilor pacienţi erau apte pentru transplantarea unor pacienţi care stau pe lista de aşteptare. "Cordurile ar fi putut fi prelevate de la ambii pacienţi. Iniţial, cei de la Târgu Mureş au acceptat prelevarea, dar până la urmă n-au mai venit să preleveze, fără explicaţii", a spus Pantiş.

Situaţia este revoltătoare, cu atât mai mult cu cât, pe fondul crizei acute de organe, cele două inimi puteau salva alte două vieţi.

Totuşi, prin aceste două operaţii, doi bolnavi de ciroză au primit o şansă la viaţă, iar încă 6 vor avea o calitate a vieţii mult superioară, prin transplantarea celor două cornee şi a celor 4 rinichi.

Din cele 80 de prelevări făcute anul acesta în România, 23 sunt la Oradea, oraşul de pe Criş fiind în continuare lider incontestabil la acest capitol.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
FELICITARI
FELICITARI FAM..DONATOARE Ati dat viata altor oamenii, SA VA AJUTE D-ZEU
Postat 23 Iulie 2013, 19:37 de CARMEN
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6739 RON
  • 1 EUR = 4.9754 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON