URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 August 2013, 14:19

Doi tineri, complici la escrocheria cu locuri de muncă în Germania, puşi sub acuzaţie de procurori

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Vasile Popa, a anunţat, luni, printr-un comunicat, punerea sub învinuire a încă două persoane, complici ai administratorului firmei orădene Dominan & Vereş din Oradea, Jean Dominan, arestat după ce a încasat de la peste patru sute de persoane 50.000 de euro, cu promisiunea că le va asigura locuri de muncă în străinătate.

Este vorba despre Vasile Răzvan Pop, 24 ani, respectiv Vereş Richard, 25 ani, doi orădeni acuzaţi de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, unul dintre ei fiind, încă, de negăsit. 

"Vereş Richard era asociat şi el în firma Dominan & Vereş împreună cu inculpatul Jean Dominan. Pe 16 iulie, societatea a fost cesionată, aparent formal învinuitului Răzvan Vasile Pop, care are antecedente penale pentru comiterea de furturi", se specifică în comunicat.

Din ancheta efectuată până în prezent de procurori reiese că, în perioada iunie - 2 august, cei trei, în calitate de reprezentanţi legali ai Dominan & Vereş SRL, au postat mai multe anunţuri pe internet şi în presa scrisă pentru recrutare de persoane în vederea angajării în străinătate cu contract de muncă.

"La aceste anunţuri au răspuns peste 400 de persoane cărora li s-a cerut câte 116 lei pentru evaluare psihologică, bani care au fost încasaţi de Jean Dominan. Ulterior, unui număr de 354 de persoane care au fost anunţate telefonic de către angajaţii societăţii, li s-a solicitat suma de 130 euro/persoană pentru transportul pe ruta Oradea - Bremen (Germania)", se mai arată în informare.

Conform clauzelor contractuale, sâmbătă, 3 august, la ora 20.00, persoanele doritoare de muncă în străinătate urmau să se deplaseze în Germania cu mai multe autocare puse la dispoziţie de societate. Însă la data şi ora menţionate, mijloacele de transport pentru deplasarea în Germania nu au mai ajuns, iar reprezentanţii respectivei societăţi comerciale nu au mai putut fi contactaţi sub nicio formă.

În urma unei percheziţii realizate la sediul firmei de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, reprezentanţii societăţii nu au putut prezenta niciun contract al societăţii cu o firmă din Bremen, pentru recrutare şi plasare de forţă de muncă şi nici vreun contract cu vreo firmă de transport persoane.

Ulterior datei de 16 iulie, când părţile sociale ale firmei au fost cesionate către Răzvan Vasile Pop, fostul administrator, Jean Dominan, a continuat să încaseze bani până în data de 23 iulie, dându-le în acelaşi timp indicaţii secretarelor firmei.

"Le-a cerut ca, din data de 24 iulie, să îi contacteze telefonic pe clienţii societăţii pentru a le comunica faptul că din data de 25 iulie 2013 se pot prezenta la firmă pentru încheierea contractelor de muncă pentru o fabrică din Bremen", spune comunicatul.

Dominan a fost arestat, duminică. Tot atunci, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au reuşit să-l prindă şi pe Vereş Richard,  care a şi fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca luni să fie prezentat procurorilor şi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Cât despre Pop, acesta este căutat, încă, de anchetatori. "Persoana nu a fost găsită pentru a fi audiată, deşi a fost citată cu mandat de aducere", se mai specifică în documentul semnat de prim-procurorul Vasile Popa.

Până la finalizarea anchetei, pentru recuperarea prejudiciului provocat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând celor trei suspecţi, precum şi înfiinţarea popririi asupra oricăror sume de bani din conturile bancare ale acestora, până la concurenţa sumei de 243.000 lei.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei trei riscă pedepse privative de libertate cuprinse între 10 şi 20 de ani de închisoare.

Citiţi pe această temă şi articolul "Sentinţă în dosarul escrocilor care au înşelat 400 de oameni promiţându-le joburi în Germania. "Creierul" grupării – 10 ani cu executare!"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
HOOOTTIII in ROMANIA au mai multe derepturi decat COPIII
vorbesc serios , HOOOTTIII in ROMANIA au mai multe derepturi decat COPIII , de ce ? ASA se spala banul public se intretin infractiunile continuate !! Am ajuns sa servim si sa ne dedicam viata HOTILOR si nu viitorului, cum asa ? CE pierdere este 130 de euro cand noi pierdem zi de zi copii care nu sunt hraniti cum trebuie !!! calculati cati bani pierdem cu aceste gen de plangeri , MILIOANE , MILIOANE !!!!
Postat 06 August 2013, 09:07 de HOOOTTIII in ROMANI
vsm
In strainatate politia nu sare si nu incurajeaza infractiunile :))) nici nu te baga in seama, vii sa faci scandal !! te duci in instanta dar nu te instiga si incurajeaza. In Romania este o mafie poitica si bani risipiti, orfanii nu au ce le trebuie sa creasca sanatosi ca ne irosim timpul cu HOTII lipsiti de aparare !!
Postat 06 August 2013, 09:05 de vsm de noi !!
vsm
un om care munceste pentru ban nu l da din mana asa de usor si nu e disperat !!!!! UN om care munceste nu e disperat , e foarte echilibrat :))) in rest HOTI si HOTI :)) daca putem fenta, putem trisa suntem cei mai buni ! Inavtati sa fit oameni intre oameni, nu scmecheri :)).Cu smecheria faci un pas inaca un pas si te ineci in PROSTEI :)))))).cati romani nu constientizeaza ca in strainatate nu esti ca si in ROMANIA, nu vorbeste nimeni cu tine :), nu ti spune o vorba, nu e Romania !! In strainatate te duci muncesti si MUCLES, nu tiganiada romaneasca :).POCAITI ce mai fac tam tam dar restul GURA si vezi ti de viata ta.
Postat 06 August 2013, 09:02 de vsm de noi !!
Pentru a preîntâmpina eventuale situaţii neplăcute
Pentru a preîntâmpina eventuale situaţii neplăcute şi pentru a evita firme ce nu respectă prevederile legale, în momentul în care decideţi să apelaţi la un agent de ocupare a forţei de muncă solicitaţi la inspectoratul teritorial de muncă în raza căruia îşi are sediul agentul, în temeiul prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, informaţii cu privire la îndeplinirea obligaţiei de înregistrare, la activitatea de intermediere propriu-zisă desfăşurată şi informaţii despre firmele care nu mai desfăşoară activitatea de selecţie şi plasare forţă de muncă.
Postat 05 August 2013, 18:22 de Pentru a preîntâmpin
rau cu romanul analfabetizat dar el face bani multi !!
AGENTUL de munca temporar presupune alt caen, alte aurorizari speciale inclusiv garantie bancara , unde prevede legea ca la agentul de ocupare si plasare sa se ocupe de transport ? pentru transport sunt alte caenuri :))) rau cu romanul analfabetizat dar el face bani multi ILEGAL, legal nu stie :) !!
Postat 05 August 2013, 18:09 de rau cu romanul analf
vdm
ART. 12 (1) In vederea realizarii controlului activitatii de mediere agentii de ocupare a fortei de munca in strainatate au obligatia sa detina si sa prezinte, in original, contractul care contine oferte ferme de locuri de munca, incheiat cu persoane juridice, persoane fizice sau cu organizatii patronale din strainatate, precum si urmatoarele documente, in original sau in copie, dupa caz: A. documente referitoare la situatia firmei: a) actul constitutiv, din care sa reiasa obiectul de activitate, potrivit art. 5 din Legea nr. 156/2000 , cu modificarile ulterioare; b) certificatul de inmatriculare in registrul comertului, emis de Oficiul registrului comertului de pe langa camera de comert si industrie judeteana, respectiv Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti, in a carei raza teritoriala isi are sediul; c) acte doveditoare din care sa rezulte conditiile si modul in care se va desfasura activitatea de mediere: spatiul, dotarile si echipamentele utilizate, numarul, structura si calificarea personalului care presteaza serviciile de mediere, posibilitatea accesului la ofertele de locuri de munca ale angajatorilor din strainatate, stabilirea de relatii cu parteneri de mediere straini; organizarea unei banci de date cu privire la ofertele si solicitarile de locuri de munca, precum si informatii referitoare la conditiile de ocupare a acestora si la calificarile si aptitudinile solicitantilor aflati in evidenta; d) dovada inregistrarii la inspectoratul teritorial de munca; B. documente ale cetatenilor romani trimisi sa lucreze in strainatate: a) actul de identitate; b) pasaportul, paginile cu fotografia si cu viza; c) carnetul de munca, din care sa rezulte ca i-a incetat activitatea in tara, in conditiile legii; d) actele de calificare; e) certificatul de sanatate; f) contractul de mediere; g) contractul individual de munca, in limba romana; h) certificatul de cazier judiciar; i) dovada emisa de structura specializata din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, din care sa rezulte ca solicitantul nu are interdictia legala de a parasi localitatea ori alte limitari ale exercitarii dreptului la libera circulatie in afara granitelor tarii; j) dovada emisa de Serviciul Public pentru Asistenta Speciala/primar, din care sa rezulte ca parintii/parintele solicitanti/solicitant de locuri de munca in strainatate au/a notificat acestora intentia de a lucra in strainatate. (1^1) In aplicarea acordurilor, conventiilor, intelegerilor, aranjamentelor si protocoalelor in domeniul circulatiei fortei de munca la care Romania, Guvernul Romaniei sau ministerul de resort, dupa caz, este parte, care contin prevederi referitoare la documentele solicitate la alin. (1) lit. B, vor prevala prevederile acestor acorduri, conventii, intelegeri, aranjamente si protocoale. (2) Agentii de ocupare a fortei de munca au obligatia sa pastreze o perioada de 3 ani de la incetarea raporturilor de munca ale cetatenilor romani in strainatate documentele prevazute la alin. (1) lit. B
Postat 05 August 2013, 17:55 de vsm
vdm
Medierea Pentru efectuarea activităţilor de mediere, agenţii de ocupare a forţei de muncă în străinătate vor încheia cu solicitanţii de locuri de muncă contracte de mediere în formă scrisă, care vor cuprinde următoarele elemente: * datele de identificare ale părţilor contractante; * obiectul contractului de mediere; * durata contractului de mediere (dacă se depăşeşte acest termen iar firma nu găseşte un loc de muncă în condiţiile prevăzute în contract, este obligată să restituie o parte din tariful de mediere); * obligaţiile furnizorului şi beneficiarului; * tariful serviciilor de mediere; * condiţiile în care se poate modifica şi încetează contractul de mediere; * modul de rezolvare a litigiilor şi data intrării în vigoare a contractului. Plata către agentul de ocupare a forţei de muncă în străinătate, a unor sume de bani fără încheierea unui contract de mediere, reprezintă un risc major asumat de persoana aflată în căutarea unui loc de muncă. Dacă tarifele de mediere sunt încasate de la angajatorii străini, agenţii de ocupare a forţei de muncă nu pot pretinde plata acestor servicii şi de la solicitanţii de locuri de muncă. Tariful serviciilor de mediere va fi restituit parţial sau total în situaţia în care agenţii de ocupare a forţei de muncă nu vor reuşi să ofere locuri de muncă în termenul convenit, sau dacă înainte de expirarea duratei contractului de mediere beneficiarul acestui contract renunţă la mediere. Persoana care semnează un contract de mediere trebuie să citească cu atenţie conţinutul acestui document, să pună întrebări pentru a înţelege care sunt obligaţiile sale şi ale furnizorului serviciului de mediere, precum şi toate celelalte elemente ale contractului. Pentru orice sumă de bani achitată trebuie solicitată chitanţă, importante fiind şi menţiunile făcute pe acest document privind prestaţia efectuată (ce reprezintă plata). Sunt situaţii în care agenţii de ocupare a forţei de muncă în străinătate solicită, pentru alte servicii decât cele cuprinse în contractul de mediere (întocmire “curriculum vitae“, traducere documente, procesare acte), sume de bani care nu sunt incluse în tariful de mediere. Atenţie, aceşti bani nu vă vor fi returnaţi dacă nu se găseşte un loc de muncă, deoarece agenţii le consideră servicii auxiliare care nu fac parte din activitatea de mediere şi care odată ce au fost prestate trebuie plătite. Deşi legislaţia prevede că agenţii de ocupare a forţei de muncă în străinătate nu pot percepe alte garanţii sau comisioane în afara tarifului de mediere, în cazul unui litigiu va fi dificil să recuperaţi aceşti bani deoarece agentul va motiva că prestaţiile respective au fost efectuate şi că nu fac parte din activitatea de mediere aşa cum este definită de lege. Sursa: Inspecţia Muncii
Postat 05 August 2013, 17:46 de vsm
sclavilor stati acasa
cum morti sa crezi asa ceva???lucru in germania cu 130 euro transport +110 taxe de analiza......cine in germania cauta cocalari romani, puturosi,mincinosi,care put a hoit cand transpira-n soare........NIMENI!!!!si asta nu e numai in germania...e i n toata europa!!!!!nimeni nu vrea romani cocliti, analfabeti, jegosi, puturosi, nespalati, neandertalieni!!!!!!!!SCALAVILOR NU VA MAI VINDETI PAMANTUL LA PRINTI ENGLEZI SI SEICI ARABI CI PUNETI MANA IAR PE SAPA SI LUCRATI-VA PAMANTUL SA VA DEA ''PAINEA CEA DE TOATE ZILELE''!!!!!
Postat 05 August 2013, 17:44 de FLORE
FIRMA de recrutare va primi comisionul de la angajator in termenul convenit.
in CONTRACT este ziua clar stabilita cand incepeti jobul :))))) nu tine de firma de recrutare ce fac partiile :))) tine doar ce prevede legea speciala , controlul psihologic, interviu , verificare dosar, astea le plateste ANGAJATORUL :))) nu salariatul, cand mergeti la o fabrica ce platiti in afra de a duce actele necesare ? IN rest si o firma de secretariat poate face RECRUTARI dar o lege speciala prevede un PSIHOLOG , deci nu de la salariati iei banii ci de la angajator. .
Postat 05 August 2013, 16:16 de la notar cu autentif
FIRMA de recrutare va primi comisionul de la angajator in termenul convenit.
ce firma de recrutare isi asuma riscuri fara sa fie complice la ce vor partile ?!!!! Degeaba faci banii daca nu gandesti !! Ce ma intereseaza ca firma de recrutare ce fac PARTILE ?
Postat 05 August 2013, 16:10 de la notar cu autentif
FIRMA de recrutare va primi comisionul de la angajator in termenul convenit.
recapitulare : FIRMA DE RECRUTARE va pune la dispozitie un OPIS de acte cerute de angajjator, analizele medicale le suporta orice salariat sa faca dovada ca e apt de munca dupa ce primeste raspunsul afirmativ, in rest NU. Angajatorul se obliga conform legii sa suporte TRANSPORTUL, CAZAREA si masa dupa caz . Incepand cu ziua cand v ati urcat in autocar sunteti SALARIATI firmei platiti care va dau un contract de munca sa l semnati dar sa l autentificati la un NOTAR o faceti la un notar pe cheltuiala voastra, daca nu vor lasati in pace. FIRMA de recrutare va primi comisionul de la angajator in termenul convenit. In rest e TEAPA si dormiti LINISTITI. Orice Notar accepta un tarif negociabil dar partile sa autentifice intelegerea.
Postat 05 August 2013, 16:08 de la notar cu autentif
furam, furam :))))cine e de vina ?
si in constructii se intampla acelasi lucru :))) asa se fura in Romania !!
Postat 05 August 2013, 15:50 de ne place sa furam, c
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON