URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Decembrie 2016, 16:11

Doi copii și un bărbat răniți grav după ce mașina s-a izbit de un cap de pod pe DN19, lângă Valea lui Mihai

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Accident grav, luni seara, pe DN19, între Valea lui Mihai şi Săcueni. Un marghitan de 44 ani, aflat la volanul unui autoturism, a pierdut controlul direcţiei într-o curbă deosebit de periculoasă, maşina a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu un cap de pod şi s-a răsturnat în şanţ.

La locul accidentului s-au deplasat imediat mai multe echipaje ale Ambulanţei şi ale SMURD, care au acordat primul ajutor răniţilor şi i-au transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul clinic judeţean Oradea.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă judeţean Bihor, şoferul şi fiul său de 11 ani au fost grav răniţi iar un alt copil de 11 ani a suferit leziuni mai uşoare.

"Bărbatul a avut un traumatism cranian sever, fiind găsit inconştient în maşină. Un copil de 11 ani a suferit, de asemenea, un traumatism cranian moderat şi fractură de femur iar cel de-al doilea copil a fost preluat cu traumatism cranian uşor şi escoriaţii", a declarat BIHOREANULUI dr. Venter Liciniu.

Din primele cercetări efectuate de poliţiştii rutieri, accidentul s-a produs din vina şoferului.

"Şoferul nu poseda permis de conducere şi nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum – carosabil umed", se arată într-un comunicat transmis, marţi, de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON