URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Mai 2015, 13:01

Doi bihoreni au vrut să intre în ţară cu 1.500 de pachete de ţigări ascunse într-o decapotabilă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră de la P.T.F.Borş au depistat doi cetăţeni români care au încercat să introducă ilegal în ţară aproape 1.500 pachete de ţigări, ce erau ascunse în compartimentul destinat plierii acoperişului din material textil al unei masini decapotabile. 

Poliţiştii au oprit la control un Opel Astra G, înmatriculat în România şi condus de bihoreanul Gheorghe M., în vârstă de 47 ani. Bărbatul era însoţit de un alt bihorean, Petru P., în vârstă de 50 ani. "La controlul specific, poliţiştii de frontieră au descoperit ascunse într-un loc special amenajat al masinii, în compartimentul destinat plierii acoperişului din material textil, mai multe pachete de ţigarete mărcile NZ Black, NZ Super Slims, Jing Ling, inscripţionate cu caractere slavone, pentru care cei doi bărbaţi nu deţineau documente de provenienţă", se arată într-un comunicat trimis, luni, de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea.

Cei doi au susţinut în faţa poliţiştilor că nu ştiau de existenţa ţigărilor. În total, în decapotabilă au fost găsite 1.449 de pachete de ţigări, în valoare totală de aproximativ 11.592 lei.

"Atât ţigările cât şi autoturismul au fost reţinute în vederea confiscării, iar persoanelor în cauză li s-au întocmit actele de cercetare penală sub aspectul săvărşirii infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără marcaje sau marcate necorespunzător peste limita a 10.000 de ţigarete", mai precizează reprezentanţii ITPF Oradea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON