URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 August 2016, 13:12

DNA a decis: Rectorul Universităţii, Constantin Bungău, fosta decană Floarea Chipea, profesorul Camelia Dindelegan şi soţul ei, preotul Vasile Dindelegan, au fost trimişi în judecată

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Procurorii DNA Oradea au finalizat dosarul universitarilor orădeni şi au decis să-i trimită în faţa instanţei pe rectorul Universităţii Oradea, Constantin Bungău, pe fosta decăniţă a Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, Floarea Chipea, pe psihologa Camelia Dindelegan, cadru didactic al aceleiaşi facultăţi, dar şi pe soţul celei din urmă, preotul Marin Dindelegan.

În cazul lui Bungău, procurorii au reţinut infracţiunea de luare de mită, în formă continuată, Floare Chipea va fi judecată pentru trafic de influență și luare de mită, ambele în formă continuată, Camelia Dindelegan este acuzată de cumpărare de influență în formă continuată și dare de mită (2 infracțiuni) în formă continuată, iar soţul ei e inculpat pentru complicitate la cumpărare de influenţă în formă continuată și complicitate la dare de mită (2 infracțiuni) în formă continuată.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Biroul de Presă al DNA, Bungău şi Chipea ar fi făcut trafic de influenţă pentru ca psihologul Camelia Dindelegan să promoveze un concurs pentru gradul didactic de profesor universitar. Demersurile au constat în "influențarea persoanelor din conducerea Universității astfel încât să fie scos la concurs un post didactic de profesor universitar, aprobarea scoaterii la concurs a postului, avizarea comisiei de concurs, întocmirea diferitelor acte necesare validării concursului".

"Ulterior, ca urmare a demersurilor efectuate de către inculpații Chipea Floare și Bungău Constantin, inculpata Dindelegan Camelia Maria a obținut gradul didactic maxim în ierarhia posturilor universitare, respectiv acela de profesor universitar", se precizează în informare.

Dosarul a fost înaintat, vineri, Tribunalului Bihor. Totodată, instanţa decide dacă va menţine măsurile preventive dispuse în timpul anchetei, hotătârea urmând să fie pronunţată marţi. 

După cum se ştie, universitarii au fost reţinuţi pentru 24 de ore, în data de 21 iunie, iar pe 24 iunie, după un proces întins pe mai bine de 17 ore, în două zile consecutive, judecătorii au decis să îi trimită în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, motiv pentru care, pe 21 iulie, rectorul Universităţii a fost suspendat din funcţie de senatorii instituţiei. De asemenea, şi contractele de muncă ale profesoarelor Chipea şi Dindelegan au fost suspendate. 

Măsura a fost menţinută până în data de 25 iulie, când Curtea de Apel Oradea a decis înlocuirea arestului la domiciliu cu controlul judiciar, în cazul lui Constantin Bungău, Floare Chipea şi Camelia Dindelegan, în timp ce Marin Dindelegan nu a mai primit nicio restricţie.

În prima fază, printr-un comunicat transmis de Biroul de presă al DNA în luna iunie, după reţinerea universitarilor, rectorul Constantin Bungău, cât şi fosta decăniţă Floarea Chipea, au fost inculpaţi pentru trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuată, acum rectorului fiindu-i imputat doar luare de mită în formă continuată.

În cazul Cameliei Dindelegan s-au reţinut atunci două infracţiuni de cumpărare de influenţă şi şase infracţiuni de dare de mită, iar pentru soţul ei, preotul Vasile Marin Dindelegan, două infracţiuni de complicitate la cumpărare de influenţă şi şase infracţiuni de complicitate la dare de mită. Acum, cazurile de dare de mită s-au redus de la şase la două.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
@shogun
La noile salarii propuse pentru functiile de conducere, mai mari decat ale unor profesori, conducatori de doctorat cu vechime maxima, functiile astea ar trebui ocupate printr-un concurs cel putin la fel de serios ca cel pentru ocuparea unui post de profesor! Incompetenta unor impostori alesi de "gagautii" departamentelor dupa criterii de afiliere la gasca genereaza mult mai multe pagube pe termen mediu si lung decat un profesor facut la apelul de seara! Profesori de afara nu vin pentru ca nu sunt doriti si concursurile sunt facute de forma pentru "cine trebuie". Vezi cate situatii de macar 2 pe un loc au fost si sunt la posturile scoase. Chiar asa neatractive sa fie? Si pe un post de tractorist e concurenta mai mare!
Postat 31 August 2016, 20:58 de radu
@Radu
Nu știu cine se uită pe CV-urile profesorilor de la universitățile private din oraș, însă cel puțin câțiva dintre ei au CV-uri impresionante. Oamenii ăștia ar face treabă în posturi cheie de la Universitatea de Stat din Oradea și din simplul motiv că au lucrat și publicat mai mult - și în publicații mai serioase - decât mulți (evident, nu toți) profesorii de la UO. OK, dacă nu se vrea aducerea unor astfel de oameni, măcar să se facă odată curățenie la UO sau cel puțin să se înceapă de undeva. Îți dau dreptate, Radule, în privința evaluării profesorilor universitari însă o chestie și mai serioasă ar fi, după părerea mea, recentralizarea acordării titlurilor de conferențiar și profesor universitar, de preferință sub umbrela CNATDCU. De când cu legea Funeriu (1/2011) care a decentralizat sistemul de promovare pe respectivele posturi didactice, s-a umplut țara de profesori și conferențiari, iar de anul trecut și de doctori abilitați. Te uiți pe net și vezi niște teze, adică "teze" de abilitare de te-apucă greața și lehamitea. Oricum, un prim pas spre o normalizare cât de cât a universităților ar fi numirea în funcțiile administrative de director de departament, decan și rector a unor persoane intransigente care aplică legea și sunt interesate de promovarea unor indivizi competenți pe posturile didactice.
Postat 31 August 2016, 07:41 de Shogun
Ca in bancul cu rabinul
si bumbu are dreptate si Shogun si parca un picut si DNA. Ceea ce i se imputa rectorului este absolut ridicol! De ce nu i se imputa si dosarul de promovare a lui Bodog? Tot in epoca lui s-a petrecut si nici foarte coser nu e? Ca nu ies "gagautii UO" cine se mira? Toti absolut au intrat si au promovat in Universitate dupa modelul descris de Shogun, deci? Ca nu se revolta marele alb-negru lider de sindicat e o chestie, dar si el se bucura ca universitatea, prin rectorul mult hulit,i-a angajat fiul sef de lucrari la facultatea in care tata a avizat comisia de concurs. Intrebarea care s-ar putea pune este de ce colegii sai, rectorii, prin Consiliul National al Rectorilor, nu au un punct de vedere referitor la acest gen de situatie?! Toate universitatile se confrunta cu genul acesta de probleme, posturi scoase cu dedicatie-in lipsa unei legislatii care sa includa termenul de "promovare" e si firesc la un moment dat sa apara situatii de acest fel- in biroul oricarui rector, decan, sef de departament poate "uita" careva o cravata, un parfum, o cafea ...Lui Shogun i s-ar face dreptate daca s-ar aplica legea lui Funeriu, articolul care prevedea evaluarea periodica a profesorilor universitari, conducatori de doctorate. Dar, in Romania un "drept castigat" nu-ti mai poate fi luat, asa ca domnii profesori stau pana la adanci batranete pe functii si salarii fara sa mai contribuie cu nimic la reputatia stiintifica a universitatii. DNA-ul face bine ca incepe sa rascoleasca mizeriile astea, intrebarea e daca o face la comanda, acum se bucura ca au prins un peste gras si il devoreaza multumiti. Tocmai s-au scos o puzderie de posturi, intr-o situatie in care numarul studentilor scade. Verifica DNA modul in care acestea s-au scos, sforile care s-au tras, cum s-au constituit comisiile si mai ales cine participa la ele? Cati vor veni "din afara", de la universitatile din oras sau chiar din afara departamentului in care s-a scos postul (altii decat poate membrii familiei cuiva)?
Postat 30 August 2016, 13:28 de radu
Posturile didactice în universități
Din păcate, adevărul adevărat e că în universitățile românești - și nu numai - posturile didactice sunt cu dedicație, adică sunt scoase la concurs pentru o anumită persoană chiar dacă nimeni nu recunoaște asta în ruptul capului. Tot din păcate, anunțurile publice care ar trebui să mediatizeze posturile scoase la concurs sunt postate pe site-uri unde nu le vede nimeni și se păstrază o tăcere literalmente de moarte asupra loc, nu care cumva să afle cineva - în afara persoanei vizate - despre ele. Din cauza asta, sistemul universitar băltește, concurența e inexistentă, iar posturile sunt ocupate adesea pe mediocrități de-a dreptul notorii. Păi, dacă nu-ți suflă nimeni în ceafă, adică în CV, de ce te-ai mai speti să faci cercetare, să scrii și să publici la un nivel cât mai performant? Și iac-așa, de aproape trei decenii, universitățile românești - iar cea din Oradea nu face excepție - sug cu nerușinare banii statului cheltuindu-i pe nulități care alcătuiesc aristocrația locală, boieri și boieroaice cu apucături de căpușă pe deplin vrednice de scotoalcele literare ale lui Mark Twain...
Postat 30 August 2016, 11:49 de Shogun
REVOLTATOR
In urma comunicatelor de care se face vorbire, se intelege ca postul de Profesor universitsr se poate obtine printr-o simpla mita in valoare de 3000 lei. Asa sa fie oare? Asta se cheama dezinformare. Gagautilor din U.O. si mai ales cei de la F.D., de ce nu va spuneti parerea si sa aparati dreptatea, lasati sa fie patata o institutie de invatamant superior, macar pentru faptul ca va castigati painea de acolo. Ca sa inteleaga opinia publica cum stau lucrurile, sunt necesare cateva precizari relativ la mecanismul de obtinere a unui titlu universitar, de ex. profesor. Astfel, pentru posturile vacante se poate organiza concurs public in vederea ocuparii acelor posturi. Concursul public poate fi organizat cu avizul ministerului, aviz care se cere obligatoriu in primele 30 de zile de la inceputul fiecarui semestru. Scoaterea la concurs a posturilor se propune de directorul departamentului respectiv, prin referat avizat de consiliul departamentului si de consiliul facultatii. Lista este aprobata de decan si inainteaza Consiliului de administratie al universitatii in vederea aprobarii. Anuntarea concursului se face de catre Univ. din Oradea, cu cel putin 2 luni inainte de data inceperii concursului. Comisia de concurs, pentru profesor, este formata din 5 membri dintre care 3 sa fie din afara U.O. Concurentii trebuie sa indeplineasca o serie de conditii legiferate pe plan national (nr. de carti scrise , lucrari st. Publicate, etc.). Indeplinirea acestor conditii este probata cu Dosarul de concurs. Acesta, impreuna cu Raportul de concurs, este trimis la Senatul universitar spre aprobare. Decizia de acordare a titlului universitar de catre U.O. este trimisa ministerului si CNATDCU unde este validata. Incadrarea, la „luare de mita”, presupune 2 conditii principale: primirea de foloase necuvenite in schimbul realizarii unui act care sa-l favorizeze pe cel ce da mita. Unde est actul facut de rector ca sa favorizeze obtinerea postului de profesor univ.? A scoate la concurs un post, conform legii, nu inseamna ca acel post este cu destinatie precisa pentru cineva anume, favorizandu-l in acest fel. "În literatura de specialitate s-a exprimat opinia că, dacă între folosul primit şi actul realizat este o vădită disproporţie, fapta nu constituie luare de mită." Trebuie sa militam pentru dreptate, nu numai ca sa vedem pe cineva arestat. Cine greseste trebuie sa plateasca. Daca gresesc magistratii, ei platesc?
Postat 30 August 2016, 11:02 de bumbu
bungau sa demisoneze urgent
Bungau trebuie sa demisioneze on the spot. Senatul trebuie sa il oblige sa faca asta. Numai la ce te poti astepta de la Rosca, Curila si Pasca? La demnitate, la rigoare, la spirit academic, la civism? Habar nu au ce inseamna toate astea respectivii indivizi!
Postat 30 August 2016, 09:15 de andreimagheru
Nașpa
E rău de tot pentru universitate mai ales când mă gândesc că alde Maghiar și acoliții au făcut ce le-a trecut prin scăfârlie o grămadă de ani și-s bine mersi... Totuși, dacă e să se facă odată curat în sistemul universitar și cu precădere în Universitatea din Oradea, atunci trebuie lucrat fără milă: ai făcut matrapazlâcuri - plătești cu vârf și îndesat. Universitatea asta, de fapt orice universitate, ar trebui să funcționeze ca un ceas elvețian: fără intervenții și favoritisme, dar ce spun eu aici? Visez cu ochii deschiși...
Postat 30 August 2016, 08:11 de Shogun
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON