URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Septembrie 2014, 14:13

Directori noi la Drumuri şi la Autoritatea Rutieră: un "tehnocrat" şi un traseist

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Avem doi noi directori la două deconcentrate, a anunţat miercuri, în debutul şedinţei Colegiului Prefectural, prefectul Claudiu Pop, prezentându-i pe fiecare cu numele: Octavian Balog - la Secţia Judeţeană a Drumurilor Naţionale şi Nicolae Jolţa - la agenţia judeţeană a Autorităţii Rutiere Române.

Potrivit declaraţiei făcute la solicitarea BIHOREANULUI, Octavian Balog (foto dreapta) este inginer, cu o vechime de 18 ani în cadrul serviciului în fruntea căruia a fost numit, prin decizie a directorului general al Companiei Naţionale pentru Autostrăzi şi Drumruri Naţionale din România, în data de 23 septembrie, adică de o zi. "Nu sunt membru în niciun partid", a mai declarat Balog.

În ceea ce-l priveşte pe noul şef de la ARR Bihor, acesta este fostul deputat PNL Nicolae Jolţa (foto stânga) (legislatura 2008-2012), migrat la PDL în 2012 odată cu coreligionarul său, Radu Ţîrle, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor în aceeaşi perioadă, dar trecut la PSD în cursul acestui an, tocmai pentru a obţine postul căpătat - potrivit spuselor sale - în data de 8 septembrie.

În ambele situaţii, foştii şefi ai celor două instituţii (Ioan Piţurcă şi respectiv Marcel Coraş) au fost schimbaţi fără prezentarea unor motive.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
VOTURI.???
Cineva in BH i-o face lui Ponta.Pune in functii si pozitii cheie numai FOSTII lui Basescu.
Postat 26 Septembrie 2014, 09:11 de UNSU
Jos Jolta
JOS Jolta!!!
Postat 26 Septembrie 2014, 00:26 de Vasile
frumos....
cica la parc o sa fie pus mihaies m. ca e tehnocrat...
Postat 25 Septembrie 2014, 13:20 de popa
spațiu public
@pinonel da, da îi pup pe pesediști de nu mai pot! citește ce scriu despre Filip! Și Adelina Coste! O să spui că pe ei îi critic pentru că sunt la origini pedeliști! Da, adevărat! În rest îți reamintesc că aici unde comentăm ESTE UN SPAȚIU PUBLIC, fiecare are dreptul sî-ți exprime opiniile într-un limbaj decent, neinjurios și cu asta basta! Cititorii neutri vor stabili ei cine are dreptate!
Postat 25 Septembrie 2014, 08:37 de TDS
@tsd, minti precum respiri!
Tu poate ca ai mintea scurta, dar unii isi amintesc bine cum pupa-i (si inca o mai faci!) in cur*te psd-ul! Lasa-i pe penali! Nu ti-am citit fircaliturile cu ocazia vizitei de lucru in Bihor a numarului doi, vorbesc de prim-secretarul de la Teleorman, dragnea! P.S. Schimba-ti parerile cand/cum vrei, dar fa-o acasa, in liniste, nu-ti improsca balele pe aici!
Postat 25 Septembrie 2014, 06:43 de pinonel
eu pot
@oradean: ca m-am ars cu liberalii AI DREPTATE! Doar ca eu imi pot permite sa ma rasucesc pentru ca eu nu am fost ales prin vot in nici o functie! Si nu am inselat asteptarile cuiva. Eu imi pot schimba parerile chiar daca ideal ar fi fost sa nu mi le schimb! Daca insa comportamentul politicienilor a fost asa cum a fost, eu nu dau socoteala nimanui pentru opiniliile mele(chiar rasucite), nici macar tie!
Postat 24 Septembrie 2014, 23:41 de TDS
PRUNC DE SEF DE POCAITI
PRUNC DE SEF DE POCAITI PUS LA CIOLAN ! plata = 12.000 voturi de pocaiti
Postat 24 Septembrie 2014, 23:12 de Dan
din bins
felicitari domnule jolta....asteptam mutarea la parcul natural apuseni....
Postat 24 Septembrie 2014, 20:55 de ion
Care drumuri nationale ???
Avem asa ceva, dupa standardele prevazute prin legislatia rutiera, in Bihor ???
Postat 24 Septembrie 2014, 19:00 de WinDos
TDs=CANUTA,OM SUCIT
Stimabile TDS,nu pot sa nu am acelasi sentiment de sila si pentru tine cand vad ce postezi acum si ce postai in urma cu 2 ani!!!! Atunci bagai mana in foc pentru "prea curatul" Bolojan. Un individ fara scrupule si un fost profesoras la o scoala ajutatoare din Tileagd. La fel cum spuneai ca votezi si pe dna Chereches,tot o coreligionara,doar ca te tii de nas:"(citat TDS) Asa ca nu tine faza cu verticalitatea,cel in putin in cazul tau. Imi pare rau ca nu reusesc sa dau cate o replica la fiecare elucubratie pe care o scoti,dar un pic de decenta din partea ta nu ar strica. Linge-ti ranile ca te-ai ars prea tare cu liberalii tai sau pedelisti sau ce or mai fi!?
Postat 24 Septembrie 2014, 15:37 de oradean
SILA
Iar m-a apucat SILA! Jolța? Nulitatea Jolța? Deși nu are legătură directă cu subiectul, nu Ordonanța lui Dragnea este problema! Putea să dea Guvernul 100 Ordonanțe, cine este vertical rămâne vertical. Nu migrează de la un partid la altul, cu atât mai mult de la dreapta la stânga și invers! Păi ori ești una, ori ești alta! Dar cum și PD-ul s-a culcat de stânga și s-a trezit de dreapta, asta e! Sau PNL-ul s-a culcat în ALDE și s-a sculat în PPE!
Postat 24 Septembrie 2014, 14:21 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON