URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Mai 2010, 13:58

Din 1 iunie, certificatul de cazier judiciar se eliberează şi la Marghita şi Beiuş

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Începând de marţi, 1 iunie, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor oferă bihorenilor posibilitatea de a obţine, într-un timp foarte scurt, certificatul de cazier judiciar în alte două municipii din Bihor.

Astfel, în sediul Poliţiei Municipiului Marghita şi la Poliţia Municipiului Beiuş au fost amenajate două ghişee ale Serviciului Cazier Judiciar, unde persoanele fără antecedente penale pot obţine, fără costuri suplimentare, certificatul de cazier judiciar.

La ghişeul din Marghita se pot adresa bihorenii care au domiciliul în acest municipiu, în Săcueni, Valea lui Mihai sau în cele 17 comune arondate, respectiv Abram, Abrămuţ, Balc, Boianu Mare, Buduslău, Chişlaz, Cherechiu, Curtuişeni, Derna, Popeşti, Spinuş, Sălacea, Suplacu de Barcău, Şimian, Tarcea, Tăuteu, Viişoara.

La Beiuş pot merge, pe lângă beiuşeni, cetăţenii cu domiciliul în Ştei, Vaşcău, Nucet şi în cele 26 de comune arondate: Ceica, Sâmbăta, Dobreşti, Răbăgani, Pomezeu, Holod, Căpâlna, Şoimi, Uileacu de Beiuş, Pocola, Finiş, Tărcaia, Remetea, Căbeşti, Roşia, Drăgăneşti, Lazuri de Beiuş, Bunteşti, Pietroasa, Rieni, Lunca, Câmpani, Cărpinet, Criştioru de Jos, Budureasa şi Curăţele.

Ceilalţi bihoreni, precum şi cei născuţi în alte judeţe, trebuie să vină la Oradea pentru a obţine acest document. La solicitarea BIHOREANULUI, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, inspectorul principal Alina Dinu, a explicat de ce nu pot să-şi primească certificatul la Marghita şi Beiuş şi cei cu antecedente penale: "Prevederile legislative în vigoare prevăd că certificatele pentru persoanele cu antecedente penale îşi pot obţine certificatul doar de la sediul judeţean, care în cazul Bihorului este în Oradea, pe strada Dunării nr. 2".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON