URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Octombrie 2016, 17:27

Detalii înfiorătoare despre crima din Fughiu: ucigaşul şi-a lovit victima cu pumnii şi picioarele, iar apoi i-a zdrobit capul cu un par

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Tânărul de 27 ani din Ungaria  arestat, duminică, în cazul femeii de 64 de ani, găsită moartă în localitatea Fughiu, a recunoscut în faţa procurorilor comiterea crimei şi a descris cu lux de amănunte modul în care şi-a ucis victima.

Prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Maria Cotrău, a declarat, luni, pentru BIHOREANUL, că ucigaşul, pe nume Schultz Benjamin, a explicat anchetatorilor săi că lucra în gospodăria victimei şi îi păzea acesteia oile, însă nu fusese plătit în ultima perioadă, motiv pentru care, vinerea trecută, a intrat în casa femeii cu intenţia de a-i lua din lucruri în contul "datoriei" pe care aceasta o avea faţă de el.

"Suprins de victimă, inculpatul a ucis-o în bătaie, după care a fugit", a declarat prim-procurorul adjunct al Parchetului.

În urma necropsiei, medicii legişti au stabilit că ucigaşul a dat dovadă de o cruzime greu de descris. "Victima a fost lovită cu pumnii şi picioarele, iar capul i-a fost zdrobit cu un obiect contondent", a mai spus Cotrău. Obiectul, cel mai probabil un par, nu a fost găsit.

După cum BIHOREANUL a mai scris, femeia a fost găsită complet desfigurată şi fără suflare de către unul dintre vecini, care a sunat imediat la 112, iar în urma cercetărilor declanşate la faţa locului, Schultz a devenit suspectul principal. Cum, însă, acesta nu a fost găsit, poliţiştii au organizat filtre în tot judeţul, găsindu-l, în final, sâmbătă, la aproximativ 15-20 de kilometri de locul crimei.

Schultz Benjamin a fost reţinut sâmbătă după-amiază, iar duminică a fost prezentat la Tribunalul Bihor, unde a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, măsură care poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON