URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Martie 2018, 13:35

Despăgubiri de 370.000 lei! Un tânăr din Bihor care a provocat un accident mortal, beat la volan, a ajuns după gratii

Despăgubiri de 370.000 lei! Un tânăr din Bihor care a provocat un accident mortal, beat la volan, a ajuns după gratii foto:generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un tânăr de 27 de ani, din Tărcaia, trimis în judecată în decembrie 2016 de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş după ce, băut fiind la volan, s-a răsturnat cu maşina procovând moartea pasagerului din autoturism, a fost încarcerat, joi, după ce Curtea de Apel Oradea l-a condamnat definitiv  la 1 an şi 11 luni de detenţie.

Accidentul s-a produs în data de 6 decembrie 2015, la ora 04.00 dimineaţa, pe drumul județean 764/F, în localitatea bihoreană Tărcaia, a fost provocat de Ştefan Feneşi, care la vremea respectivă avea 25 de ani.

Potrivit unui comunicat transmis la vremea respectivă de Poliţia Bihor, tânărul nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum şi, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, iar autoturismul s-a lovit de un cap de pod, s-a răsturnat în afara părții carosabile, izbindu-se în final de un copac.

În urma accidentului rutier, un bărbat de 32 de ani, din comuna Tărcaia, pasager în autoturism, a murit pe loc.

În urma testării cu aparatul etilo-test, poliţiştii au constatat că şoferul prezenta o concentrație alcoolică de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice, iar apoi i s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Procesul tânărului a început la Judecătoria Beiuş, unde instanţa l-a condamnat la 1 an şi 9 luni de închisoare cu suspendare, dispunând totodată ca firma cu care acesta avea încheiată poliţiă de asigurare să achite rudelor victimei sale despăgubiri materiale de 20.598 lei, plus daune morale în sumă totală de 370.000 lei.

Soluţia a fost atacată de familia bărbatului decedat, iar miercuri, 7 martie, Curtea de Apel Oradea a dat verdictul final în caz, înăsprind pedeapsa iniţială. Fenesi a fost condamnat la 1 an şi 11 luni de închisoare cu executare în Penitenciar, iar cuantumul daunelor dispuse de Judecătoria Beiuş a fost menţinut în totalitate.

Ştefan Fenesi a fost ridicat, joi, de polițiști din Beiuș şi Tărcaia, şi încarcerat la Penitenciarul Oradea pentru executarea pedepsei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
mda...
Mea culpa, RCA despagubeste si in cazul consumului de alcool.
Postat 09 Martie 2018, 16:31 de seth
mda...
Din cate stiu societatea de asigurare este exonerata de plata atunci cand e vorba de consum de alcool.
Postat 09 Martie 2018, 15:42 de seth
1 an si 11 luni de parnaie
În primul rând trebuie lucrat la educație, apoi la marirea pedepselor
Postat 09 Martie 2018, 15:07 de Sandu1201
370.000 euo
Euro sau lei?
Postat 09 Martie 2018, 14:02 de Mihai---
RE: 370.000 euo
Sunt lei. Am corectat. Scuze, ne încurcăm şi noi când sunt sume prea mari :)
Postat 09 Martie 2018, 15:15 de Moderator
????
Laura Gal...uita-te la titlu si uitat-te la articol...diferenta mareeeeeeeeeeeeeeee
Postat 09 Martie 2018, 14:00 de Tinas
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON