URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 18 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Ianuarie 2010, 16:57

Deputatul UDMR Lakatos Peter vrea ordine în fiscalitate

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce anul trecut i-au fost acceptate 75% din amendamentele propuse la diverse legi (adică 69 dintr-un total de 92 de amendamente depuse), iar din cele 8 iniţiative de legi nu i-a fost respinsă decât una singură, pentru anul 2010 deputatul bihorean Lakatos Peter şi-a fixat un scop ambiţios, şi anume simplificarea legislaţiei în materie de taxe, impozite şi bugete.

"Vreau îmbunătăţirea legii privind responsabilitatea bugetar-fiscală, introducerea bugetelor multianuale şi îmbunătăţirea Codului fiscal", a declarat Lakatos într-o conferinţă de presă desfăşurată marţi.

Guvernul, mai presus de Parlament

În ce priveşte Legea responsabilităţii bugetar-fiscale, parlamentarul UDMR a afirmat că a comparat proiectul elaborat în acest sens de Guvernul Boc cu legi care deja există în state membre UE, constatând că actul normativ pe care intenţionează premierul să-l promoveze este neclar şi conţine în sine ideea subordonării Parlamentului de către Guvern.

Lakatos a dat şi un exemplu privind această anomalie. Orice propunere legislativă trebuie să aibă o aşa-numită fişă fiscală, adică să fie însoţită de "ipotezele şi metodologia de calcul folosite în concordanţă cu strategia bugetar-fiscală a Guvernului", dar acest lucru ar însemna automat că parlamentarii, care sunt aleşi, trebuie automat să adere la strategia Guvernului, adică să fie de acord cu executivul.

Pe de altă parte, Lakatos a subliniat şi un alt neajuns al proiectului legii, aşa cum l-a elaborat Guvernul Boc. Astfel, chiar dacă un parlamentar are o propunere şi vrea ca ea să corespundă strategiei Guvernului, el trebuie să cunoască informaţiile de la Guvern. Or, dacă un parlamentar cere informaţii de la Guvern, nu este sigur nici dacă şi nici ce fel de răspuns primeşte, fiindcă nicăieri nu scrie în cât timp trebuie să-i răspundă Guvernul la întrebări şi nici ce se întâmplă dacă nu-i răspunde, a explicat Lakatos.

Concret, deputatul a amintit că a cerut renunţarea la impozitul forfetar. În logica Guvernului, a spus parlamentarul, eu ar trebui să arăt câte întreprinderi plătesc acest impozit sau ce sume se strâng prin colectarea lui, deşi aceasta e treaba Guvernului.

Planificarea, cheia succesului

A o doua lege la care Lakatos Peter spune că va fi atent este cea privind introducerea bugetelor multianuale, nu pe un singur an, aşa cum se întâmplă acum.

"Dacă un Guvern ar face buget multianual pe perioada cât are mandatul, în cazul Guvernului Boc pe încă doi-trei ani, s-ar şti cu mult înainte ce obiective ne propunem şi nu ne-am mai trezi că am deschis 1.500 de proiecte de investiţii, dar că nu avem finanţare pentru ele", a argumentat deputatul bihorean.

Întâi măsori, abia apoi tai

Cunoscut ca un critic consecvent al introducerii de noi taxe şi impozite, parlamentarul UDMR spune că prin îmbunătăţirea Codului fiscal s-ar putea evita situaţiile în care guvernanţii "încearcă să adopte impozite din ce în ce mai fanteziste".

Lakatos a dat pilda croitorului, spunând că "un bun meseriaş măsoară de zece ori înainte să taie o dată", dar în România se întâmplă adesea invers, adică se ia o măsură înainte ca ea să fie analizată. În acest sens, el a dat exemplul taxei de mediu pe consumurile de combustibili auto la firmele mici: "Cei care au gândit această lege s-au gândit doar la firme de transport mari, dar în aplicare ei inclusiv la întreprinderi mici, cu 2-3 maşini, s-a constatat că sumele colectate erau mai mici decât comisioanele pe care aceste firme le plăteau băncilor ca să transfere banii din conturile proprii în contul taxei de mediu".

Lakatos a spus că, pentru a se evita asemenea aberaţii, Codul fiscal trebuie să definească în mod corect la ce anume se aplică impozitele, aplicabilitatea şi controlabilitatea impozitelor precum şi faptul că veniturile colectate trebuie să depăşească cheltuielile de colectare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6739 RON
  • 1 EUR = 4.9754 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON