URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Februarie 2017, 15:15

Deputatul PSD Bihor Ioan Sorin Roman despre protestatari: „Câinii latră, caravana trece”!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deputatul PSD Ioan Sorin Roman consideră că partidul de guvernământ nu trebuie să cedeze, adică executivul să nu retragă OUG prin care a dezincriminat abuzul în funcţie cu prejudicii sub 200.000 lei şi proiectul de lege privind graţierea, jignind totdată protestatarii care cer acest lucru.

Chiar dacă admite că este dreptul protestatarilor să iasă în stradă, Roman afirmă că aceştia sunt manipulaţi de preşedintele Iohannis şi de propaganda acestuia, iar revendicările lor sunt rezultatul unor intoxicări care au ca adevărat scop deturnarea votului din 11 decembrie.

Într-un comentariu făcut pe pagina sa de Facebook, unde a distribuit un articol ce reia teza unui sindicalist din Poliţie cunoscut ca partizan al PSD şi al fostului ministru Gabriel Oprea, Dumitru Coarnă, articol conform căruia protestarii sunt susţinuţi de multinaţionalele care nu vor să majoreze salariile angajaţilor, Roman a scris: "Câinii latră,caravana trece! Noi ne vedem mai departe de guvernare, ptr.bunastarea romanilor, atât a celor care ies in strada (e dreptul lor chiar daca nu cred ca un sfert dintre ei au citit prevederile ordonanţei, lăsându-se manipulate de propaganda johannista) dar si ptr. cei multi care stau in fata televizorului şocaţi de faptul ca votul lor, majoritar, poate fi deturnat de aceste "intoxicări"!".

Postarea lui Roman este similară altor luări de poziţie ale unor lideri PSD care, tot pe Facebook, dar şi în declaraţii publice, au spus că protestatarii sunt "putori", "răgălii", "drogaţi", "aurolaci", "nazişti" etc.

Deputatul PSD Bihor Ioan Sorin Roman (foto) a pierdut la finele anului trecut, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul împotriva Agenţiei Naţionale de Integritate, care l-a găsit incompatibil cu funcţia, deoarece a deţinut simultat cu demnitatea publică şi calitatea de comerciant persoană fizică, titulat al Întreprinderii Individuale Ioan Sorin Roman, interzicându-i să îndeplinească funcţii şi demnităţi publice timp de trei ani.

În ciuda verdictului definitiv şi irevocabil al ÎCCJ, Roman a fost validat ca deputat după alegerile din 11 decembrie 2016, în condiţiile în care PSD deţine majoritatea şi în comisia de validări a Camerei Deputaţilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
pt utu cosma eugen si pt oradeni care vor sa stie adevarul
am citit comentariul de mai sus si m-am gandit sa vad cine este acest individ, si foarte usor pot afla si oradenii acest lucru si tot asa de usor isi vor da seama ca in spatele acestor proteste sunt partidele pierzatoare a alegerilor.De fapt individul apare in BRECO - Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea pentru Graniţa România-Ungaria,organism neguvernamental, nonprofit, cu personalitate juridică, care funcţionează în domeniul cooperării transfrontaliere şi al dezvoltării regionale,În data de 29 august 2011, Agenţia Naţională de Dezvoltare din Ungaria, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a lansat cea de-a cincea solicitare de propuneri de proiecte din cadrul HURO 2007-2013, Suma disponibilă din fonduri FEDR a fost de 51 398 714 Euro,La 10 decembrie 2010 a fost lansată a patra solicitare de propuneri, pentru proiecte soft, cu fonduri FEDR disponibile de 20 724 106 Euro,a data de 3 decembrie 2008 s-a lansat prima etapă a celei de a doua Solicitări de propuneri de proiecte a Programului, cu fonduri FEDR disponibile de peste 100 milioane de Euro, pentru proiecte de infrastructură rutieră, feroviară, de comunicaţii, de mediu, de afaceri, de cercetare, pentru situaţii de urgenţă.Apoi mai departe ziceti d-voastra cine sunt acesti indivizi.
Postat 04 Februarie 2017, 18:09 de mechanic
PCR transpartinic. Ep.: Mentalitate de …Ioan Sorin Roman.
I. ”Câinii latră, ursul trece” 1. Este adaptarea românească a versiunii arabe, sau turce: ”Câinii latră, caravana trece”. 2. Sensul acestora: Cine-i mare şi tare nu va fi deranjat de protestele celor mici şi slabi decât cel mult la nivel auditiv. În rest, cel mare cu voia lui, cei mici cu furia neputincioasă. 3. Dle deputat Roman: Acest mod de gândire nu este deloc unul social-democrat. Este specific unor îmbuibați model: Dinu Păturică, Tănase Scatiu, sau, mai grav, este specific dictatorilor. Din care categorie faceți parte? II. ”Într-un comentariu făcut pe pagina sa de Facebook, unde a distribuit un articol ce reia teza unui sindicalist din Poliţie cunoscut ca partizan al PSD şi al fostului ministru Gabriel Oprea, Dumitru Coarnă, articol conform căruia protestarii sunt susţinuţi de multinaţionalele care nu vor să majoreze salariile angajaţilor, Roman a scris: "Câinii latră, caravana trece! Noi ne vedem mai departe de guvernare, ptr. bunastarea romanilor, atât a celor care ies in strada (e dreptul lor chiar daca nu cred ca un sfert dintre ei au citit prevederile ordonanţei, lăsându-se manipulate de propaganda johannista) dar si ptr. cei multi care stau in fata televizorului şocaţi de faptul ca votul lor, majoritar, poate fi deturnat de aceste "intoxicări"!".” 1. Dle Roman, este şi meritul dvoastră că mega-corupţii României ultimilor 27 ani, adică cei care au creat prejudicii MULT mai mari de 200,000 lei Statului Român, sunt bine mersi. 2. Dle Roman: De ce nu îi întrebaţi pe bebeluşii, preşcolarii şi pe manipulaţii de adolescenţi, de sub 18 ani, care demonstrează în necunoștință de cauză, de ce nu scandează: ”Băse, dă-ne Flota şi CFR-ul înapoi!”, sau de ce nu umblă cu pancarte cu desene cu Videanu, Udrea & Co în zeghe? III. Domnule Mang: Câți alţi ”social-democraţi” ca donii: Roman, Lele, Budău, Pedro ş.a., mai aveţi în rezerva de cadre? Ca să înțeleagă și cârcotașa și fomista de Reacțiune că NU puteți fi ”Ciuma roșie!”.
Postat 04 Februarie 2017, 01:47 de stefan
asta e un...
...nenorocit si jumatate, un om fara nici un caracter, un mincinos ordinar care n-a facut absolut nimic pentru judetul Bihor, doar pentru el: are nush cate tractoare de 100.000 de ieuro bucata, aproape 200 de hectare de pamant si alte si alte averi din ce ?? O nulitate absoluta si un pungas care minte si cand se-nchina ! Vedeti cate voturi a avut in comuna lui natala la alegerile nominale si va lamuriti. Ce cauta un asemenea netrebnic in parlament ? Doamne-ajuta-i sa-l priponeasca si pe-asta ! Macar un an la pitulata ! Pe principiul "S-au terminat tigarile ? Mare-atentie cand te-apleci !" (Gheorghe Dinica) :D
Postat 03 Februarie 2017, 20:25 de AgentulTermic
ani
parca nu trebuia sa ajunga in parlament pe incompatibilitate. a uitat asta?
Postat 03 Februarie 2017, 16:49 de User anonimizat
Încă un profesor
După ce au prins un loc în parlament știm noi cum adică smechereste acum ne dă lecții ptiuuuuuuu drace da chiar toți cacaciosi ne dau lecții.
Postat 03 Februarie 2017, 16:22 de sss
Sunt de acord cu tine!
Si eu as spune la fel dupa ce as fi fost dovedit nedemn de a ocupa un loc in parlament, dar cu ajutorul celorlalti hoti as fi fost validat! Macar esti o lepra sincera si ne injuri in fata, nu printre dinti ca stapanul tau...
Postat 03 Februarie 2017, 16:17 de pinonel
Un tzaran
Cum sa zică el de rău când insusi domnia sa tractoristu ar fi printre beneficiari in rest caracterul îl cunoașteți .
Postat 03 Februarie 2017, 16:15 de sss
ciolan
Cine dintre cei care ajung ''sus'' nu-si apara ciolanul plin de carne? Are vreo importanta pana la urma din ce zona politica provine? Eu cred ca nu.
Postat 03 Februarie 2017, 16:13 de Maricel
dispret
Gindire tipica de pesedist. Va trebui sa-i dezvatam sa ne mai dispretuiasca.
Postat 03 Februarie 2017, 16:04 de poli
niste jigodii
Roman, o ****. Precum Bodog sau Mang. Rusine pentru ei!
Postat 03 Februarie 2017, 15:39 de andreimagheru
daca noi suntem caini latratori
si spunem despre maicata ca e "catzea" ar trebui sa te superi ? eu zic ca nu si ca suntem chit.
Postat 03 Februarie 2017, 15:32 de Traian
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON