URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Mai 2018, 12:26

„Demisie colectivă”: Toţi medicii şi 80% dintre asistenţii UPU-SMURD Bihor au semnat pentru demisie. Declaraţii Bolojan la ora 14! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Toţi cei 39 de medici şi circa 80% dintre asistenţii UPU-SMURD din Bihor şi-au dat demisiile din funcţii, depunând la secretariatul Spitalului Judeţean din Oradea un document în care îşi anunţă „demisia colectivă” şi o listă cu datele personale şi semnăturile celor în cauză.

Cadrele medicale s-au deplasat pe jos de la Spitalul Judeţean la Ambulatoriul de la intersecţia străzilor General Magheru şi Louis Pasteur pentru a-şi înregistra demisiile la secretariatul unităţii.

Protestatarii au ţinut să îşi înregistreze demisia în bloc în ciuda opoziţiei unui jurist al unităţii care a spus că demisiile vor trebui depuse individual. 

„Protest general”

Potrivit documentului, demisiile sunt justificate „în semn de protest general” ca urmare a „nerespectării principiilor legale şi constituţionale cu referire la salarizarea personalului care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase”, dar şi a prevederilor legale „referitoare la acordarea zilelor de concediu de odihnă pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase”.

O altă nemulţumire a demisionarilor este acceptarea, de către conducerea Spitalului a „demisiei medicului şef UPU - SMURD, Hadrian Borcea”.

Conform documentului, aşa-zisa demisie colectivă „devine efectivă începând cu data de 14 mai 2018, ora 8.00”.

Doctorul Dacian Juca, locţiitor al şefului UPU-SMURD Bihor, a declarat pentru BIHOREANUL că este vorba despre personalul Centrului de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Municipal Gavril Curteanu şi cel al Unităţii de Primire a Urgenţelor din Spitalul Clinic Judeţean Oradea, dar şi de medicii şi asistenţii care intervin pe maşinile SMURD ale ISU Crişana.

Demisiile trebuie să fie individuale

Managerul Spitalului Judeţean, Gheorghe Carp, susţine că documentul înaintat de protestatari nu respectă rigorile legii întrucât contractele de muncă sunt individuale şi, ca atare, şi cererile de demisie trebuie întocmite personal, de fiecare medic şi asistent în parte.

„S-a înregistrat, într-adevăr, un document, însă, dacă decizia va fi una definitivă, vor trebui să vină fiecare, separat”, a spus managerul, care susţine că, deocamdată, nu a avizat cererea de demisie a doctorului Borcea.

Potrivit Codului Muncii, în cazul demisiilor, dacă acestea nu sunt acceptate de către conducerea unităţii, salariaţii cu funcţii de execuţie au obligaţia de a respecta o perioadă de preaviz de 20 de zile lucrătoare, în timp ce persoanele aflate în funcţii de conducere sunt obligate la un preaviz de 45 de zile lucrătoare.

Activitatea continuă

Conform managerului Carp, în prezent, activitatea Centrului de Urgenţe de la Spitalul Municipal şi cea a Unităţii de Urgenţe de la Spitalul Judeţean nu sunt afectate.

Având în vedere situaţia de la UPU-SMURD, primarul municipiului, Ioan Bolojan, a anunţat o conferinţă de presă, cu începere de la ora 14.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
14 Comentarii
comunistu
ooiiioooiii, amu chiar cai bai, da inca mare, ai cam confundat butoanele...hahahaha....asta noo ca prietenii stiu de ce :) adica,,,tre sa fie si la butoane cineva,,,,
Postat 09 Mai 2018, 14:27 de Ardeleanul
@Ardeleanul
Pentru tine s-a inventat special butonul "Ignore". Hai pa!
Postat 08 Mai 2018, 15:57 de User anonimizat
@ili3
Ramane cum am stabilit, esti prea prost ca sa respiri neasistat!
Postat 08 Mai 2018, 15:56 de User anonimizat
anticomunist
auzi, auzi la iel, so treznit comunistu,,,iiuuuuiiiuuii ca amui bai, nici tu doctori la urgente,,,,ce ne facem, daca porneste si mai tare comunistuuuu,,,,mare atentie...
Postat 08 Mai 2018, 14:22 de Ardeleanul
@anti
Cu toata seceta, buruienile se activeaza cand primesc ordin de la cel caruia i sug seva!
Postat 08 Mai 2018, 14:15 de ili3
@oradea_mea_si_a_ta
Ai gresit si nu prea cand l-ai catalogat pe nea' piuneza, citez:"... ciumetii rosii". El e ciumete, dar e basist (portocaliu, adica) si e cu "statu' de drept". Si mai e ceva nea' piuneza, e atotstiutor, el nu emite pareri, nu-si afirma opiniile, el da verdicte! Am mai cunoscut pe unul care se comporta la fel, dar pana la urma l-au "depistat" si e la Nucet!
Postat 08 Mai 2018, 11:40 de User anonimizat
pacalici
pinonele, dupa cum spuneam, cand debitezi ceva, te faci de cacao. ce scrii tu nu demonstreaza decat ca nu te intelegi nici macar pe tine. Articolul era despre un subiect, tu ai inceput sa scrii despre politistii locali cum ca ar avea zeci de mii norma de hrana, iar acum scrii ca erau sume acumulate. Hotaraste-te: ori te faci, ori chiar esti ! Vezi ca faci concurenta latrinei 3. Si deja pute.
Postat 07 Mai 2018, 20:25 de oradea_mea_si_a_ta
Unor dobit*ci care ne-au furat Oradea!
„Am avut un proces cu Curtea de Conturi în care am reprezentat poliţia locală. Opinia noastră era că angajații aveau dreptul să beneficieze de acele sporuri. ”, susţine sefa directiei juridice din primarie. Între timp, printr-o amnistie generală a angajaţilor primăriei decisă de primarul Ilie Bolojan înainte de alegeri şi agenţii de la locală au scăpat de restituiri. Unii dintre ei ar fi trebuit să dea înapoi sume de până la 20.000 de lei! „Am uzat de aministia oferită de Guvern. Asta a presupus că angajaţii nu mai sunt obligaţi la restituirea banilor încasaţi[...]" Intre timp prin hcl 84/2018 din 29 ian. 2018, cu unanimitate de voturi, s-a aprobat acordarea normei de hrana.
Postat 07 Mai 2018, 18:19 de pinonel
... medici
... doar nu ati facut medicina la Sorbona sa meritati 13-16 mii lei NET pe luna. ... nu stiti decit sa luati spaga si sa va bateti joc de pacienti.
Postat 07 Mai 2018, 16:12 de victorascretinelmicula
nu-i destul daca nu-i si fudul
pinonele, tata, cand taci pari mai destept. Unde ai vazut tu politist local sa castige mii de lei ca drept de hrana? Vedea-te-as traind cu salariul unui politist local sau cu drepturile lui de hrana ! Atata stiti toti ciumetii rosii: sa dezbinati si sa semanati ura. Pacat de voi, deoarece va faceti rau voua insiva. Drum bun la miting !
Postat 07 Mai 2018, 15:41 de oradea_mea_si_a_ta
Nu sunt bani?!
Sa taie de la trantorii din administratie, incepand cu primarul! La ce au nevoie sefii de salarii de zeci de mii de lei?! La ce au nevoie pulanarii de la locala de alte mii de lei, ,,drept de hrana"?! Stiti ca unul din asta primeste aceiasi bani, poate chiar mai multi, decat un militar din Afganistan?! O fi Oradea oras fara caini (vezi actele de vandalism!), dar sa dai unora catre taie frunza la caini tot atat sau mai mult decat unuia de pe teatrul de lupta nu mi se pare corect! Ne vom descurca mai bine fara ei, garantat! Insa fara doctori nu putem! Primar gasim la orice colt si precis ca se va descurca cum s-a descurcat si birtinezul, e foarte usor sa indatorezi oradenii pt. urmatorii 50 de ani, nu-ti trebuie carte, doar niste slugi in cl. P.S. Pt. proletcultistii/lumpenproletariatul birtinezului: SALARIU, nu salar! Mai invatati, baieti, chiar daca medici nu veti fi niciodata!
Postat 07 Mai 2018, 14:13 de pinonel
Smecherasi de doftorei
De ce nu si-au pus demisii individuale? De fapt nu au facut nimic, au facut o lista cu suparatii, si cam atat. Cere individuala, sa vedem cati se arunca inainte. Dupa ce au dat o gramada de bani ca sa intre in sistem, nu cred ca demisioneaza asa usor. Cu asa venit trebuie sa fii paranoic sa demisionezi, astia nu stiu ce inseamna sa lucrezi, vai saracii de ei ce se mai rup cu lucru. Am avut colica renala de doua ori si am ajuns la urgente la judetean, am stat o jumate de ora ghemuit, pana mi-au dat un calmant, nu mai aveam putere sa stau pe picioare, dar ei nici un stres, hihihi si hahaha, asta fac ei pe urgente. Dar spuma este pe terapie intensiva, acolo mori daca nu ai bani, NICI UN INTERES, am avut o rudenie care a murit acolo, efectiv nu l-au mai ingrijit, perfuziile goale, nu le schimbau, ciudate lucruri se intampla acolo, nenorocitii!!! si mai striga ca nu le ajunge leafa, in teapa i-as trage. Fara relatii nu ai nici o sansa sa intri pe vreun post, incepand cu sofer pe ambulanta INCLUSIV SMURD, asistent, medic, si BRANCARDIER. Daca toti pleaca, a doua zi o sa fie calcare in picioare pt inscriere pe posturi, altii mai pregatiti, altii care au muncit pt 2000 lei si stiu sa aprecieze banul muncit. E democratie, ai dreptul sa pleci, si altii au dreptul sa iti ia locul. Sa vedem daca e mai bine la incaltaminte in banda, sau pe raioane in magazine, etc. si s.a.m.d.
Postat 07 Mai 2018, 14:10 de detectiv
sa vina altii
daca la asa salarii isi permit sa isi dea demisia asa usor, atunci nu au decat. Sa vina altii care o sa respecte atat salarul cat si pacientul
Postat 07 Mai 2018, 13:29 de David
ce oameni
se vede pe ei cat de suparati sunt ca si au pierdut jobul! vaisamar daca si astia protesteaza pentru salarii si conditii indecente ca sa zica cei care trag la banda sau in fabrici.
Postat 07 Mai 2018, 13:20 de oradea
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON