URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 August 2016, 17:21

Demarat la începutul primăverii, proiectul Salvamont Bihor de ”informatizare” a orientării turistice va fi finalizat la anul

Şeful Serviciului Salvamont-Salvaspeo Bihor, Pinter Istvan, şi unul dintre colegii acestuia, Lucian Hulban, au prezentat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă organizate de preşedintele CJ Bihor, Pasztor Sandor, modul în care salvatorii montani din Bihor încearcă să reducă numărul turiştilor care se rătăcesc în drumeţii, dar şi să contribuie la mai buna orientare a tuturor celor ce vizitează Apusenii.

Pinter a arătat că în această primăvară, încă din lunile aprilie şi mai, salvamontiştii bihoreni au început să monteze indicatoare turistice nu doar inscripţionate inclusiv în limba maghiară, ci şi cu un aşa numit cod QR. Turiştii care deţin telefoane mobile de tip smart le pot folosi pentru a scana acest cod, care le permite accesul automat la site-ul www.salvamontbihor.ro, de unde pot descărca aşa numitul track GPS al traseului turistic, ce poate fi folosit într-o aplicaţie pentru drumeţia montană, ca de pildă ViewRanger sau AlpineQuest.

Având o conexiune la internet pornită şi aplicaţia GPS activată pe telefon, turistul poate urmări traseul turistic, dar şi să vadă aşa numita fişă turistică a obiectivului pe care vrea să-l viziteze, de la parametri precum lungime, coordonate, altitudine până la alte explicaţii despre acesta, precum durata în care poate fi parcurs traseul, gradul de dificultate.

De faţă cu jurnaliştii, cei doi lucrători Salvamont-Salvaspeo au încercat să ofere şi o demonstraţie practică privind modul de folosire al sistemului de indicatoare turistice cu coduri QR, punând de asemenea la dispoziţia presei, pentru informarea publicului, şi imagini grafice de "instructaj".

Potrivit salvamontiştilor, primele 84 de asemenea indicatoare au fost montate de astă-primăvară până în prezent, iar şeful CJ a precizat că doreşte ca până la finele anului viitor toate cele aproximativ 300 de indicatoare turistice din judeţ să fie de acest fel, investiţia fiind estimată la circa 10.000 de lei.

În ce priveşte motivul pentru care indicatoarele au şi inscripţii bilingve, şeful Salvamont-Salvaspeo a precizat că în sezon circa 40% dintre turiştii care vizitează Apusenii sunt cetăţeani ungari, iar în extrasezon ponderea acestora ar ajunge chiar la 70%.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON