URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Aprilie 2014, 16:01

De Paşti, un bihorean a murit înecat, iar un altul călcat de tractor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A doua zi de Paşti a fost ultima din viaţa a doi bihoreni, pentru care salvatorii bihoreni nu au mai putut nimic.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, luni, în jurul orei 14, militarii au fost chemaţi în localitatea Valea Cerului, unde un bărbat care încercase să traverseze înot râul Barcău nu a mai fost văzut ieşind la suprafaţă.

Un echipaj de căutare-salvare de la înec şi unul de prim ajutor calificat din cadrul Detaşamentului de Pompieri Marghita s-au deplasat la faţa locului şi, în aproximativ 10 minute, au găsit victima la o adâncime de patru metri în râu.

"Din nefericire, în pofida manevrelor de resuscitare efectuate de paramedicii subunităţii, bărbatul, în vârstă de 41 de ani, nu a mai putut fi salvat, medicul din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean sosit la faţa locului declarând decesul victimei", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, locotenentul Camelia Roşca.

În aceeaşi zi, în jurul orei 16.50, echipajul de descarcerare şi cel de prim ajutor calificat din cadrul Staţiei de Pompieri Aleşd şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean au mers în misiune de salvare în localitatea Cetea, comuna Borod. Acolo, un bărbat de 43 de ani fusese prins sub roţile propriului tractor, din motive pe care anchetatorii urmează să le lămurească. Cert este că medicii ajunşi acolo n-au mai avut de ales decât să constate decesul bărbatului.

Tot luni, pompierii au intervenit şi în Palota, unde au stins un incendiu izbucnit la o hală dezafectată a unei firme. Focul a fost pus intenţionat, spun militarii, şi a determinat arderea a 300 de kilograme de deşeuri de hârtie şi plastic.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON