URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Februarie 2017, 17:02

Curtea de Apel Oradea: Şefa de departament de la FMF, Adriana Pirte, rămâne în arest

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şefa Departamentului de Medicină Dentară a Facultăţii de Medicină şi Farmacie, Adriana Pirte, arestată preventiv vinerea trecută pentru luare de mită, rămâne în spatele gratiilor.

Curtea de Apel Oradea a respins, joi, contestaţia formulată de universitară împotriva măsurii dispuse de judecătorul de drepturi şi libertăţi din Tribunalul Bihor, pe care a decis să o menţină ca întemeiată. Decizia celei mai înalte instanţe locale este definitivă.

Adriana Pirte a fost reţinută joia trecută şi arestată o zi mai târziu la propunerea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, care îi impută 15 infracţiuni de luare de mită.

Potrivit unui comunicat al procurorilor, acuzele vizează faptul că, "în exercitarea atribuţiilor funcţiei didactice de profesor universitar la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea, în perioada mai - septembrie 2016, inculpata a primit sume cuprinse între 50 şi 400 euro, precum şi diverse bunuri - parfum, bijuterii - cu titlu de mită, de la mai mulţi studenţi, pentru promovarea examenelor la disciplinele la care inculpata este titular al cursurilor de învăţământ".

Procurorii au inculpat-o şi pe colega universitarei, şefa de lucrări Camelia Dalai, pentru 6 infracţiuni de luare de mită şi 2 fapte conexe infracţiunilor de corupţie, acuzând-o că, în perioada mai - septembrie 2016, ar fi primit sume între 300 lei și 100 euro, dar şi cosmetice, cafea și un stilou, de la 6 studenți, pentru a-i promova la examenul de la disciplina “Protetică dentară”.

Luni, Dalai a fost reţinută, iar o zi mai târziu Tribunalul Bihor a arestat-o preventiv pentru 30 de zile. 

Citiţi mai multe despre acuzele care li se aduc celor două cadre universitare în articolul: Epidemie de mită

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON