URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Septembrie 2015, 17:41

Curtea de Apel Oradea a mai anulat adeverinţele a trei elevi daţi afară de la Bac la Ştei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Alţi trei absolvenţi de liceu din Ştei au pierdut dreptul de a se înscrie în acest an la facultate după ce, miercuri, Curtea de Apel Oradea le-a respins solicitarea de a suspenda decizia de eliminare de la Bacalaureat, aplicată de Inspectoratul Şcolar Bihor pe motiv de fraudă.

"Curtea de Apel Oradea a admis recursurile declarate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor împotriva sentinţelor pronunţate de Tribunalul Bihor pe care le-a casat şi, în consecinţă, a respins ca nefondate cererile de suspendare formulate în cauză de reclamanţii candidaţi Claudia Morar, Robert Bologa şi Vlad Farcaş", se arată în comunicatul transmis, miercuri, de Biroul de presă al instanţei.

Soluţia este definitivă şi este similară cu cea pronunţată, luni, în alte trei cazuri, privindu-i pe Larisa Lorena Popa, Adina Lorena Secui şi Sebastian Daniel Sălăgean, alţi trei foşti elevi de liceu din Ştei excluşi din examenul de Bacalaureat tot pentru fraudă.

În nici unul din cazuri, motivele avute în vedere de judecători la pronunţarea soluţiei nu au fost făcute publice, fiind aşteptate şi de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar, care se pregătesc acum să anuleze adeverinţele de absolvire a examenului de Bacalaureat emise pe numele a 48 de elevi, în baza cărora aceştia s-au înscris la facultate.

"Aşteptăm să vedem motivarea instanţei şi, în paralel, Inspectoratul Şcolar va solicita îndrumare şi de la Ministerul Educaţiei în ceea ce priveşte problema acelor adeverinţele de promovare a examenului de Bacalaureat. Unele au produs efecte, deoarece beneficiarii le-au folosit pentru a se înscrie la facultate", a explicat pentru BIHOREANUL consilierul juridic al Inspectoratului Şcolar Bihor, Teodora Mănoiu.

Încurcătura a fost generată de Tribunalul Bihor. Peste 50 de foşti elevi de la două licee din Ştei au deschis aici procese în care contestă măsura eliminării lor de la examen şi solicită anularea deciziei, procese care vor începe din această toamnă. Însă, în paralel cu aceste contestaţii, o parte dintre elevi au solicitat şi suspendarea efectelor procesului verbal de sancţionare până la finalizarea procesului de fond, iar în 48 de cazuri instanţa le-a dat deja câştig de cauză. Astfel, liceele au fost obligate să afişeze notele elevilor, să-i declare admişi sau respinşi şi, dacă au promovat, să le elibereze o adeverinţă pentru ca aceştia să se poată înscrie la facultate.

Cu toate că soluţia nu era definitivă, era executorie şi, ca urmare, obligatorie de aplicat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON