Bakro Boldizsar, un bărbat de 32 de ani din Şimian, a fost arestat pentru 30 de zile de magistraţii Judecătoriei Marghita, sub acuzaţia de lipsire de libertate şi viol, după ce şi-a răpit şi agresat sexual fosta soţie, a anunţat, luni, prim-procurorul Parchetului Marghita, Dorel Moţiu. Ca şi cum acestea nu ar fi fost de ajuns, individul a sechestrat-o timp de 2 zile pe femeie într-o locuinţă.
„Fapta s-a petrecut pe 21 aprilie, în localitatea Şimian. Inculpatul a urmărit şi a atacat victima în momentul în care aceasta s-a întors noaptea, în jurul orei 24, de la serviciu. A dus-o cu forţa la marginea unei păduri i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi palmele, după care a violat-o, iar în final a obligat-o să îl însoţească până la domiciliul lui, unde a închis-o timp de 2 zile", a declarat Moţiu.
Culmea este că individul a comis fapta chiar în ziua în care judecătorii îl puseseră în libertate într-un alt dosar în care este judecat tot pentru că şi-a sechestrat şi violat fosta soţie. „Inculpatul a fost arestat pe 27 ianuarie, tot pentru viol şi lipsire de libertate, pentru că şi-a agresat soţia cu care în acea perioadă era deja în divorţ. A urmărit-o în staţia de autobuz, i-a pus un cuţit la gât, a târât-o în pădure cu o funie de gât şi a violat-o", a explicat prim-procurorul.
Pe 21 aprilie, la primul termen de judecată al dosarului său, înaintat instanţei de către procurorii Parchetului Marghita, judecătorii au considerat că bărbatul nu mai prezintă pericol social. Drept pentru care l-au eliberat din arest, cu obligaţia de a nu părăsi ţara.
„În aceeaşi zi în care a fost eliberat, şi-a atacat din nou fosta soţie. În urma agresiunii, femeia a avut nevoie de 8 zile de îngrijiri medicale. Acum judecătorii au emis un mandat de arestare de 30 de zile pe numele lui", a mai declarat Moţiu.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.