URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Iulie 2014, 17:24

Cu opoziţia liberalilor, Consiliul Local Sânmartin a stabilit data referendumului privind unirea cu Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
S-a votat, dar cu opoziţia „iniţiatorilor"! La o săptămână după ce Consiliul Local Oradea a aprobat strategia privind unificarea localităţilor Oradea şi Sânmartin, deliberativul local al comunei a stabilit, luni, pentru 10 mai 2015 data referendumului privind unificarea cu municipiul.

„Consiliul Local al comunei Sânmartin a votat în şedinţa sa de azi hotărârile referitoare la proiectata fuziune a comunei cu municipiul Oradea: acordul de fuziune, data organizării referendumului privind fuziunea, şi anume 10 mai 2015 (aceeaşi cu cea a referendumului din Oradea - n.r.), precum şi strategia pentru alipirea comunei Sânmartin la Municipiul Oradea", se menţionează într-un comunicat al municipalităţii orădene.

Şedinţa s-a desfăşurat în prezenţa primarului de Oradea, Ilie Bolojan, promotorul proiectului de alipire, care a şi răspuns întrebărilor aleşilor din Sânmartin. Hotărârea s-a luat cu 11 voturi din totalul de 15 consilieri locali.

Culmea, proiectul lui Bolojan a fost sabotat tocmai de colegii săi de partid. „Patru din cei cinci consilieri ai PNL au votat împotriva unificării cu Oradea. Fostul primar Dorel Crăciun a fost singurul liberal care a votat pentru", a declarat primarul de Sânmartin, Lucian Popuş.

Edilul este cu atât mai surprins de atitudine cu cât votul de luni decidea doar consultarea populaţiei din comună cu privire la oportunitatea alipirii localităţii la Oradea, nu fuzionarea efectivă. „N-am înţeles de ce au votat liberalii împotrivă. Prin hotărârea luată noi doar le dăm girul oamenilor să decidă dacă vor sau nu unificarea cu Oradea şi ei vor stabili ce se va întâmpla mai departe", a spus Popuş.

Consiliul Local Oradea a aprobat pe 21 iulie, în şedinţă extraordinară, strategia privind alipirea comunei la Oradea, formată din 10 puncte asumate de municipiu pentru a linişti temerile localnicilor din Sânmartin cu privire la faptul că stattuul de orăşeni le va aduce doar obligaţii suplimentare.

Potrivit proiectului, Primăria va cere garantarea prin lege a promisiunii că impozitele din Sânmartin vor rămâne nemodificate vreme de 10 ani, după care vor creşte gradual în cinci ani la nivelul din Oradea, bugetul municipiului va suporta toate costurile cu preschimbarea actelor locuitorilor comunei, restricţiile privind creşterea animalelor şi cultivarea plantelor nu se vor aplica satelor din comună încă 15 ani după unificare ş.a.m.d.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
FELICITARI CELOR 4
FELICITARI DOMNILOR CONSILIERI DE LA PNL! bolovanul sa mearga sa lipeasca birtinul de alesd, asa cum se lipea el odata de o mare........ din alesd, casatorit fiind... sa ne lase asa cum suntem acum, tarani dar cinstiti si curati Dumnezeu va avea grija de noi asa cum meritam fiecare! Doamne ajuta
Postat 30 Iulie 2014, 09:46 de NANA
securistii la putere
Acum imi explic f..multe
Postat 29 Iulie 2014, 22:57 de cc
ne amintim :))
Dupa cele scrise mai devreme de un comentator foarte "informat", omul de rand ce sa inteleaga? Ca primaria Oradea a facut camatarie cu Sinmartinul si acum vrea sa isi recupereze banii si de zeci de ori mai mult pe spinarea Felixului? Omul de rand stie ca orasul are sute de milioane datorii, dupa cum scria si in presa. Felixul ar fi noua "vaca de muls".
Postat 29 Iulie 2014, 07:52 de Rit
eroare
Nu avem nevoie de Oradea.Noi cei din Sinmartin nu am cerut nimic de la Oradea niciodata acum le cerem doar sa ne lase in pace.Recunosc ca am votat Popus la alegeri iar acum regret la maxim.Gestul celor patru consilieri a fost superb
Postat 29 Iulie 2014, 00:30 de mihaiela
Tineti minte?
In urma cu cativa ani, s-a produs o avarie in zona Sanmartin, Baile Felix, datorita suprasolicitarii conductelor de apa, de a ramas statiunea fara apa in plina vara.Si asta din cauza ca s-a construit mult in statiune si nu s-au schimbat conductele.A dispus atunci Bolojan sa fie schimbate pe cheltuiala Oradiei:"urmand sa ne socotim dupa aceea, ca este asociat numele statiunii Baile Felix cu cel al Oradiei..." Pai voi ce credeti mai vitejilor ca Oradea va veni tot timpul sa va scoata din bucluc pe propria cheltuiala? Principalul motiv al acestei uniri este cel financiar. Astfel Sanmartinul si Baile Felix, plus celelalte sate vor avea posibilitatea sa atraga fonduri europene mari sub pulpana Oradiei, cum nu vor reusi singure sa o faca.Si dupa cum spunea recent intr-un interviu, Florin Serac, directorul Felix turism (motorul statiunii!!!),ei nu sunt eligibili pentru atragere de fonduri europene(motiv pentru care se screm atata cand fac o investitie).Deci viitorul nu suna tocmai roz in Felix.Oradea poate face investitii si merge inainte si singura, dar ceilalti cam ramaneti in urma.Sa-i vedem pe acei viteji consilieri cu ce ies in fata concret pentru bunastarea zonei.Ce alternativa ofera ei?
Postat 28 Iulie 2014, 23:56 de Boom
FERICIRE CU FORȚA
LECȚIA DE ADMINISTRAȚIE! N-am mai văzut atâta democrație de pe vremea Guvernului Boc, când toate ședimțele de guvern erau conduse de ... Băsescu. În urmă cu cca. 15 ani se mai întîmpla așa ceva și la Aleșd, unde Neamțul (Zeno, nu Johannis) doar semna (ca primarul) ceea ce pritocea Geniul de la Vad. Petre Țuțea spunea că doar comuniștii voiau să ne facă fericiți chiar împotriva voinței noastre. Locuitorii din Sânmartin pot jura că marele gânditor din perioada interbelică n-avea dreptate.
Postat 28 Iulie 2014, 22:50 de Grigore
ole,ole...
Consilierii PNL Sinmartin sunt o fortza...felicitari!!!Jos palaria....
Postat 28 Iulie 2014, 22:04 de gigel
Decat codas la oras, mai bine in sat fruntas!
Domnule primar Popus, in campanie nu ati pomenit nimic de alipirea cu Oradea. Ne simtim foarte bine in mediul rural. Cine vrea la oras se muta la oras.
Postat 28 Iulie 2014, 21:53 de Rontauan in trening
excroci
Bei Popus esti prost?????sper sa te ia DNA pina atunci
Postat 28 Iulie 2014, 20:55 de io
pe bune ?? :))))
au fost si oameni cu coloana vertebrala care s-au opus pitecantropului de Birtin ?! minunat, inseamna ca do-bi-to-cii gen Popus si Craciun n-o sa mai faca multi pureci prin comuna ! la parnaieeeeeee, la bulau, la pitulata cu totii, in frunte cu Balbajan !
Postat 28 Iulie 2014, 20:44 de Agentul Termic
Cetateanul
Nu am crezut ca mai sunt si oameni curajosi in politica care pun interesul cetatenilor deasupra jocurilor politice...Bravo consilierilor PNL !!!
Postat 28 Iulie 2014, 19:30 de Cetateanul
FELICITARI
Felicitari consilierilor liberali din Sinmartin.O atitudine de apreciat.O sa fim alaturi de voi.
Postat 28 Iulie 2014, 18:24 de IULIAN
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON