URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 24 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
24 Februarie 2010, 12:05

Cseke a sesizat Colegiul Medicilor în cazul tânărului mort după o operaţie la tibie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cazul tânărului de 17 ani, din Biharia, care a murit în Spitalul Clinic Judeţean Oradea în urma unei operaţii de tibie a fost transmis, miercuri, Colegiului Medicilor din România (CMR) de către ministrul Sănătăţii Cseke Attila, cu solicitarea ca acest for să demareze o anchetă şi să ia măsurile care se impun, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Sănătăţii.

În sesizarea transmisă Colegiului, Cseke Attila a afirmat că a cerut în repetate rânduri noi clarificări şi explicaţii de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor, dat fiind faptul că el consideră „greu de înţeles întârzierea intervenţiilor medicale în cazul tânărului pacient". „Concluziile investigate la nivelul DSP Bihor reliefează că medicii titulari de gardă nu au consultat pacientul, trimiţând doar rezidenţii, care au luat deciziile medicale deşi titularii de gardă se aflau în spital. Un alt aspect este întârzierea de a opera pacientul, respectiv după mai mult de 72 de ore, fără justificare medicală clară, mai ales că pacientul a fost internat iniţial la secţia chirurgie buco-maxilo-facială, unde nu a fost supus niciunei intervenţii chirurgicale, iar intervenţia în vederea rezolvării fracturilor fiind amânată", se arată în comunicatul Ministerului.

De altfel, Cseke Attila a şi solicitat o anchetă în acest caz prin Direcţia de Sănătate Publică, instituţie care a dispus ca doi medici titulari din gărzile de ortopedie şi chirurgie, dar şi o asistentă de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea, să fie suspendaţi de la serviciul de gardă până când Consiliul administrativ al unităţii şi Colegiul Medicilor Bihor vor finaliza anchetele proprii demarate în acest caz.

Tânărul în vârstă de 17 ani, originar din Biharia, a decedat miercuri, 10 februarie, după ce sâmbătă, 6 februarie, acesta se afla în Piaţa Unirii din Oradea, şi a vrut să traverseze strada pe roşu, când a fost acroşat de o maşină. El a ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalului Judeţean cu fractură de tibie, piramidă nazală şi multiple leziuni la nivelul antebraţelor, care nu i-ar fi pus viaţa în pericol. Până luni, el a fost internat la secţia de chirurgie maxilo-facială, iar apoi a fost transferat la secţia de ortopedie. Abia marţi, în a treia zi de la accident, a fost operat la tibie, iar imediat după intervenţia chirurgicală a început să se simtă tot mai rău şi a decedat la câteva ore. Familia acuză acum medicii orădeni de malpraxis, reclamând că nu s-au ocupat cum ar fi trebuit de copil şi că l-au lăsat să zacă, din cauză că accidentul s-a petrecut în weekend.

„Rezultatul autopsiei a arătat că tânărul a decedat în urma unei embolii grăsoase, adică mici bucăţi de grăsime s-au mobilizat de la nivelul focarului de fractură până la nivelul plămânului şi creierului. Mortalitatea în asemenea cazuri este de peste 85%. E un accident postoperator care nu se poate preveni", a precizat dr. Florian Bodog, managerul spitalului, precizând că afecţiunea este des întâlnită în rândul tinerilor şi nu poate fi evitată când apare.

Citeşte pe această temă şi articolul: Medici sancţionaţi la Spitalul Judeţean, după ce un tânăr a murit în urma unei operaţii de tibie

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Pompierii bihoreni 'salvează' dragostea de carte: Au donat cărţi elevilor din trei şcoli rurale (FOTO)
  • Let’s Get Green: Elevii de la Şcoala 11 au plantat 100 de puieţi de arbori (FOTO)
  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)
  • Festivalul „Flori de mai”: Elevii cu cerinţe speciale şi-au demonstrat abilităţile artistice, pe scena Teatrului Arcadia (FOTO/VIDEO)
  • Meloterapie: Celebrul violonist Alexandru Tomescu le-a cântat copiilor din Spitalul Municipal Oradea cu vioara Stradivarius Elder - Voicu (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Târg de joburi 'asezonat' cu muzică şi dulciuri (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON