URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Aprilie 2010, 19:01

Copii bolnavi şi bătrânii singuri, găzduiţi sub acelaşi acoperiş (FOTO)

Copii bolnavi şi bătrânii singuri, găzduiţi sub acelaşi acoperiş (FOTO) Copiii care suferă de autism primesc ajutor la un centru special pentru ei inaugurat în Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Inaugurarea sediului Fundaţiei SOS Autism Bihor şi a Centrului Multifuncţional pentru pentru Persoane Vârstnice "Averescu", ambele situate pe strada Mareşal Averescu 7, a avut loc joi, în prezenţa viceprimarului Rozalia Biro şi a consilierului local Florica Cherecheş, care au sprijinit această iniţiativă.

"Este o sărbătoare astăzi pentru că, prin efort comun, putem deschide aceste centre. Este o şansă în plus pentru cei care au nevoie de ea", a spus Rozalia Biro.

Cea mai emoţionată a fost, însă, Gabriela Bacsadi, preşedinta şi în acelaşi timp una dintre fondatoarele Fundaţiei SOS Autism. "În urmă cu trei ani eram 14 părinţi care căutau o cale prin care să îmbunătăţim viaţa copiilor noştri. În sfârşit putem spune că avem casa noastră", a declarat aceasta.

Astfel, Asociaţia SOS Autism Bihor va avea un sediu care va fi folosit şi de copiii bolnavi. Aceştia vor lucra alături de profesionişti care îi vor ajuta să socializeze şi să comunice cât mai bine cu ceilalţi. În prezent, asociaţia ajută 46 de suferinzi de această boală, dintre care 4 adulţi. La noul sediu, copiii şi tinerii vor beneficia de terapie, exerciţii de logopedie, dar şi de activităţi de socializare şi relaxare.

În aceeaşi clădire va funcţiona cel de-al şaselea Centru Multifuncţional pentru persoane în etate din Oradea. "În 2009, peste 12.000 de persoane vârstnice au vizitat cele cinci centre din Oradea. În acest centru vor veni vârstnicii din zonă pentru a socializa", a declarat Zita Koncsek, directoarea ASCO.

Centrul din Averescu îl înlocuieşte pe cel din Piaţa Unirii, închis în urmă cu un an, şi va fi deschis în fiecare zi între orele 8 şi 16.

Pe de altă parte, Koncsek a mai precizat că ASCO a început demersurile pentru a implementa un program de relaţii cu publicul în toate cele şase centre, prin care bătrânii ar putea să îşi depună diferitele cereri şi sesizări, care vor fi trimise Primăriei. "Ca să nu fie purtaţi până la Primărie, ei vor putea contacta centrele multifuncţionale", a explicat aceasta.

Amenajarea celor două centre s-a făcut cu ajutorul Consiliului Local, care a hotărât să dea în folosinţă, gratuit, clădirea ONG-ului care ajută bolnavii de autism şi Asociaţiei Social Comunitare, după ce în clădire a funcţionat o perioadă o grupă de creşă, dar aceasta nu avea copii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON