URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Iulie 2017, 18:29

Contract cu "fumuri": Opoziţia UDMR – PSD a respins contractul privind dezinsecţia zonelor publice, nemulţumită de prevederile acestuia

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Surpriză în Consiliul Local. Opoziţia UDMR-PSD a reuşit să respingă în şedinţa de marţi aprobarea contractului privind dezinsecţia zonelor publice încheiat pe 4 ani cu firma Coral Impex, nemulţumită că nu a fost consultată înaintea semnării acestuia.

Proiectul de hotărâre a întrunit doar 15 voturi, faţă de minimum de 18 necesar pentru aprobarea unei delegări de gestiune, pe fondul absenţei de la şedinţa în plen a trei consilieri locali ai PNL.

Ostilităţile au fost deschise de consilierul UDMR Kirei Melinda. "Contractul a fost încheiat fără aprobarea lui prin Hotărâre de Consiliu Local".

Kirei a mai contestat prevederile din contract care prevăd că municipalitatea îşi asumă eventuale modificări de tarife în cazul unor "schimbări la nivel politic care pot duce la întârzieri sau costuri suplimentare", iar "variaţia dobânzilor poate schimba costurile finanţării". "Dacă, prin absurd, peste 4 ani UDMR va conduce oraşul preţul se va reduce sau se va diminua?", a întrebat ironic vorbitoarea.

Consilierul UDMR, a explicat ulterior pentru BIHOREANUL că opoziţia nu este împotriva acţiunilor de dezinsecţie şi deratizare iniţiate de municipalitate, dar a vrut să sancţioneze faptul că acestea au fost contractate cu întârziere, iar contractul s-a semnat fără ca Primăria să aibă în prealabil aprobarea Consiliului Local. "Poate veneam cu unele îmbunătăţiri", a spus Kirei.

Blocaţi în contestaţii

În apărare, viceprimarul Florin Birta a arătat că Primăria a scos la licitaţie serviciile de dezinsecţie şi deratizare încă din toamna anului trecut, dar acestea s-au blocat în contestaţii repetate.

"S-a demarat procedura în 2016, o firmă a contestat caietul de sarcini, procedura s-a suspendat, am câştigat procesul, licitaţia s-a adjudecat, rezultatul a fost contestat, am câştigat din nou în instanţă şi abia apoi am încheiat contractul", a explicat viceprimarul.

Birta a arătat că procedura de achiziţie a trecut prin prea multe verificări, inclusiv în instanţă, pentru a ascunde prevederi care să favorizeze pe cineva. Viceprimarul a spus că, oricum, caietul de sarcini al licitaţiei, cu proiectul de contract cu tot, a fost votat anul trecut de către Consiliul Local şi a spus că reprezentanţii municipalităţii au semnat documentele înainte de aprobarea lor de către aleşii orădenilor doar pentru a urgenta începerea lucrărilor.

"Ştim foarte bine câte sesizări am avut pentru că am întârziat cu dezinsecţia în oraş, sunt convins că au ajuns şi la dumneavoastră. Am încheiat acel contract, iar acum urmăm procedura legală conform căreia trebuie să acordăm acest serviciu public prin delegare de gestiune", a explicat viceprimarul.

Birta s-a arătat iritat de rezultatul votului. "Să înţeleg că nu sunteţi de acord cu acest contract, dezinsecţia nu este importantă pentru dumneavoastră", a spus edilul.

"Este în vigoare"

Contactat de BIHOREANUL, secretarul Consiliului Local, Ionel Vila, a explicat că votul de marţi trebuia să constituie doar o formalitate, căci toate documentele au fost deja aprobate înaintea licitaţiei de către Consiliul Local.

"Contractul este în vigoare. Faptul că nu a trecut astăzi prin Consiliul Local nu înseamnă că nu este legal. Se va aproba, probabil, în una din şedinţele următoare", a spus Vila.

În urma licitaţiei organizate încă de anul trecut municipalitatea a contractat cu firma Coral Impex realizarea lucrărilor de dezinsecţie, deratizare, tratamente fitosanitare la arbori şi arbuşti, tratamente fitosanitare pentru combaterea larvei miniere la castani şi distrugerea plantelor dăunătoare.

Preţul total de atribuire a lucrărilor este de 397.000 lei, fără TVA pe an, respectiv, 1,6 milioane lei fără TVA pe 4 ani.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Birta cel impertinent
Adica dava nu o sa ne mai votati, v-am ars la pret! Cat de impertinent sa fii, sa pui astfel de intrebari, mai Birta? Mai era unu sova care facea pe nevinovatul si bunul samaritean si care acum e la bulau...
Postat 12 Iulie 2017, 07:38 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON