URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Octombrie 2013, 08:23

Consiliul Local: AIO are mână liberă să evacueze chiriaşii cu restanţe din căminul de pe strada Uzinelor!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şapte familii formate din cinci - şapte persoane risă să fie scoase în stradă din căminul situat în strada Uzinelor chiar în pragul iernii. Consiliul Local a aprobat luni, la cererea Administraţiei Imobiliare Oradea, evacuarea restanţierilor cu restanţe mai vechi de şase luni la plata chiriei.

Hotărârea a fost luată cu majoritate de voturi, în ciuda opoziţiei consilierului local Ritli Ladislau Csongor. UDMR-istul s-a opus vehement măsurii încă de la întrunirea Comisiei Sociale care a precedat întâlnirea de luni şi a reluat discuţiile în plenul şedinţei.

"Nu înţeleg de ce în 1 octombrie evacuăm din cămin persoane care ar fi putut fi evacuate în perioada de vară", a spus revoltat consilierul care a şi votat împotriva evacuării restanţierilor în prag de iarnă.

"Nu suntem rău intenţionaţi!"

Poziţia AIO a fost apărată de primarul Ilie Bolojan, care a arătat că potrivit Codului de Procedură Civilă interdicţia evacuărilor se aplică doar pentru intervalul 1 decembrie - 1 martie. Edilul a spus că viitorii evacuaţi ridică probleme nu numai datorită restanţelor acumulate dar şi datorită comportamentului.

"Primăria a avut de-a lungul anilor chiriaşi care creează probleme, nu plătesc chiria, provoacă distrugeri, sparg uşi şi geamuri. Nu putem accepta să rămână în spaţiu dacă pe lângă că nu plătesc chiria mai şi produc pagube. Nu suntem rău intenţionaţi, dar le facem rău celor care sunt acolo dacă nu curăţăm căminul de astfel de situaţii", a spus Bolojan.

În completarea celor spuse de edil, directorul AIO, Cristian Beltechi, a spus că hotărârea evacurării permite instituţiei să demareze formalităţile şi nu înseamnă neapărat că oamenii vor fi puşi în stradă a doua zi. "Procedura de evacuare prealabilă durează cam şase luni", a spus directorul. Beltechi a arătat că în condiţiile în care chiria pentru o cameră este de 50 lei lunar, restanţierii au reuşit să adune datorii între 2.400 şi 8.900 lei.

20.000 euro camera!

Tot în şedinţa de luni, consilierii locali au aprobat preţurile de vânzare a apartamentelor din blocul ANL situat în Bulevardul Decebal 65. Potrivit raportului de specialitate anexat proiectului de hotărâre, preţul de vânzare a unui apartament cu o cameră este de 24.600 euro, un apartament cu două camere fiind evaluat la 34.800 euro.

Având în vedere sumele vehiculate, consilierul local Cristian Puşcaş a cerut AIO să caute formule legale pentru a introduce în calculul preţului apartamentului doar suprafaţa acestuia, nu şi terenul aferent. "În suprafaţa construită intră şi cota de teren aferentă apartamentului, nu există posibilitatea reducerii strict la suprafaţa lui? Preţurile sunt mari şi nu ştiu în ce măsură vom putea vinde", a spus Puşcaş.

În replică, Cristian Beltchi, directorul AIO a spus că nu se teme că va rămâne cu apartamentele pe cap. "Săptămâna trecută am vândut patru apartamente, iar astăzi am mai semnat actele pentru unul aşa că sunt deja cinci. Trebuie spus că preţul real de vânzare, după scăderea coeficienţilor de calcul, este undeva la 20.000 euro pentru un apartament cu o cameră şi 27.000 - 29.000 euro pentru un apartament cu două camere, în funcţie de suprafaţă", a afirmat directorul.

Teatru la cinema Transilvania

În cadrul aceleiaşi întâlniri, aleşii orădenilor au aprobat şi indicatorii tehnico economici pentru lucrările de reabilitare a sălii cinematografului Transilvania în vederea transformării acesteia în sală studio multifuncţională. Potrivit evaluării făcute, valoarea investiţiei se ridică la 4,5 milioane lei, lucrările urmând să se întindă de-a lungul a 36 de luni.

Situată la parterul clădirii din Piaţa Ferdinand 2, sala de cinematograf zace nefolosită şi prezintă degradări ale finisajelor, de la parchet până la zugrăveli şi tencuieli şi defecţiuni ale instalaţiilor sanitare, electrice şi de încălzire.

Pentru ca imobilul să poată servi teatrelor Regina Maria şi Szigligeti Szinhaz, sunt necesare de la lucrări de consolidare a structurii existente şi de refuncţionalizare până la refaceri integrale ale instalaţiilor şi achiziţionarea de dotări specifice. Finanţarea investiţiei se va face din surse ale bugetului local.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON