URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Iulie 2013, 08:25

Consiliul Judeţean a început consultări cu specialiştii în vederea viitoarei strategii a judeţului pe perioada 2014-2020

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La mai puţin de două luni după ce a încheiat pe 90.000 de euro un contract cu două societăţi de consultanţă, RomActiv Business Consulting şi Gea Strategy & Consulting, care şi-au asumat elaborarea strategiei judeţului Bihor pe perioada 2014-2020, Consiliul Judeţean a organizat miercuri şi joi patru întâlniri concomitente cu specialişti din administraţia publică şi din mediul de afaceri, în cadrul primei etape a proiectului - "Analiza situaţiei existente din punct de vedere socio-economice, al mediului şi nivelului de echipare tehnică şi socială".

Potrivit unui comunicat dat publicităţii de CJ, la cele patru întâlniri au participat în total peste 100 de persoane "cu expertiză în domeniile capacitate administrativă, competitivitate economică, coeziune socială şi patrimoniu natural şi construit, reprezentanţi ai instituţiilor publice, alături de reprezentanţi ai societăţii civile şi ai mediului de afaceri care beneficiază, utilizează, primesc servicii şi au puncte de vedere pe subiectele puse în discuţie".

Participanţii la prima întâlnire, organizată miercuri la sediul CJ, au discutat despre capacitatea autorităţilor de a furniza servicii publice de calitate pentru cetăţeni şi mediul de afaceri; provocări instituţionale; capacitatea administrativ-financiară a autorităţilor publice locale; potenţialul structurilor de guvernanţă teritorială (Zona Metropolitană Oradea, alte asociaţii de dezvoltare intercomunitară); potenţialul colaborării trans-frontaliere, precum şi despre atragerea şi menţinerea competenţelor în administraţia publică.

În paralel, tot miercuri, reprezentanţi ai Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest - Filiala Bihor, Camerei de Comerţ şi Industrie Bihor, companiei Shinheung Electronics, Parcului Industrial Oradea SRL, societăţii Transilvania General Import Export şi Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii din Oradea au discutat la Hotel Ramada despre evoluţia mediului de afaceri local (în agricultură, industrie şi servicii), zone şi domenii de competitivitate (IT, industria uşoară, energie, industrii creative, etc), potenţialul competitiv neexploatat, zonele mai puţin dezvoltate economic şi evidenţierea specificului zonei de analiză; despre stimulii competitivităţii (infrastructură, politici publice, facilităţi şi servicii de sprijin pentru afaceri), despre rolul Consiliului Judeţean şi al administraţiei publice în general şi rolul mediului de afaceri în creşterea competitivităţii economice.

O a treia întâlnire consultativă, pe tema "Coeziune şi capital uman", s-a desfăşurat joi la sediul CJ, discuţiile participanţilor vizând evaluarea nevoilor în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii sociale, educaţionale şi de sănătate de bază; zonele / grupurile vulnerabile din punct de vedere social; accesul populaţiei la servicii publice de bază; accesibilitate (preţ, proximitate) şi mobilitate pentru oportunităţi egale; capitalul uman ca forţă de muncă (cunoştinţe si competenţe) şi, în fine, despre nevoile şi soluţiile ce pot fi aplicate pentru vârste şi medii diferite de populaţie.

Ultima întâlnire a specialiştilor a avut loc, tot joi, la sediul CJ, pe tema "Patrimoniu cultural şi construit", problemele abordate fiind legate de potenţialul natural şi construit al judeţului; structura funcţională a teritoriului şi reţeaua de localităţi; provocările de mediu (degradare şi conservare); valorizarea patrimoniului natural şi construit (în turism, şi activităţi culturale), precum şi rolul administraţiei publice în acest domeniu.

Potrivit comunicatului Consiliului Judeţean, celelalte etape pentru elaborarea şi adoptarea strategiei de dezvoltare a judeţului Bihor urmează să se desfăşoare în lunile iulie-septembrie (elaborarea propriu-zisă), septembrie-noiembrie (organizarea de consultări şi dezbateri publice şi finalizarea strategiei şi portofoliului de proiecte aferent acesteia), după care, în final, cel mai probabil în luna decembrie, va avea loc validarea documentului în şedinţă plenară a Consiliului Judeţean.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
POVESTI a la POPA
POP cornel SI strategiile ,povesti de adormit copii!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 12 Iulie 2013, 09:07 de bihorean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON