URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Decembrie 2012, 19:13

Consilierii locali au votat noile Consilii de Administraţie ale societăţilor Primăriei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Societăţile subordonate Consiliului Local, precum Compania de Apă Oradea, OTL, Administraţia Domeniului Public, Electrocentrale şi Eurobusiness Parc au începând de marţi structuri de conducere noi.

Consiliul Local a ales prin vot secret, în încheierea ultimei şedinţe din acest an, noii membri ai Consiliilor de Administraţie. Candidaţii au fost selectaţi firma Romarketing şi, odată confirmaţi prin vot, îşi vor intra în atribuţiuni încă din această lună.

Conform hotărârii aleşilor locali Consiliul de Administraţie al CAO va fi format din directorul companiei Ovidiu Gavra alături de expertul în achiziţii Gabriela Fodre, directorul economic al Camerei de Comerţ, Mina Giurea, liderul TSD Oradea, Liviu Popa Sabău, pesedistul Pavel Mercea şi liberalii Claudiu Oros şi Miron Pop.

Din conducerea OTL vor face parte alături de directorii Csuzi Istvan şi Viorel Pop, pesedista Emilia Gogoneaţă, inginerul Sorin Dan Miclăuş, liberalul Romeo Nica şi oamenii de afaceri Călin Păcurar şi Florin Urdea.

Administraţia Domeniului Public va fi condusă de directorul Liviu Andrica împreună cu udemeristul Tibor Fenesi, inginerul Liana Ghiuca, juristul Angela Lupşea, liberalul Sorin Negruţiu, pesedistul Gheorghe Sabău şi silvicultorul Nicolae Timaru.

Consiliul de Administraţie al societăţii Electrocentrale va fi format, pe lângă directorii Dragoş Gligor şi Daniel Francisc, liberalul Emil Floruţ, pesedista Emilia Gogoneaţă, inginerul Sorin Dan Miclăuş şi fostul director tehnic al societăţii, Szabo Ştefan.

Societatea Eurobusiness Parc, va fi condusă pe lângă directorul Delia Ungur, de şeful Direcţiei Economice a Primăriei, Eduard Florea, şeful Serviciului Patrimoniu, Nadia Haş, pesedistul Florian Pantea şi inginerul Anamaria Sava.

Membrii Consiliilor de Administraţie vor presta, la propunerea primarului Ilie Bolojan, o activitate recompensată mai mult simbolic. Aceştia vor răspunde în solidar cu directorul directorul pentru toate deciziile luate dar, spre deosebire de acesta, vor beneficia doar de o îndemnizaţie de 300 lei calculată să fie mai mică decât cea încasată lunar de consilierii locali.

Părăsiţi de UMDR

De pe lista noilor Consilii de Administraţie lipsesc membri cotaţi ca "favoriţi" în urma procesului de selecţie făcut de firma Romarketing. Spre exemplu, din noua structură de conducere a Companiei de Apă Oradea lipseşte cu desăvârşire Aniko Kuntz, directorul economic al societăţii.

Directoarea nu a fost votată nici măcar de grupul de consilieri UDMR, formaţiune care a sprijinit-o în obţinerea funcţiei, candidatura ei reuşind performanţa de a nu obţine nici măcar un vot.

La fel a păţit şi Mihai Molnar. După ce în urmă cu circa 8 ani a fost numit cu sprijinul UDMR director tehnic la RAPAS, regia pieţelor pe structura căreia a fost înfiinţată actuala Administraţie a Domeniului Public (ADP), Molnar abia dacă a primit un vot de data acesta.

Ciobanu concediat...

Tot un vot a strâns şi Constantin Ciobanu, cel care a coordonat corpul de control al societăţii pe vremea fostului director Romulus Cosma, şi care a pus la cale înfiinţarea unei firme de pază pe-o mână cu directorul tocmai când societatea licita serviciile de pază în pieţe şi ştranduri.

Ciobanu figura în 2009 în evidenţele societăţii cu un salariu de 3.000 lei la care se adăugau prime de 10.000 lei brut. Despre acestea din urmă el a declarat însă, după alungara sa din firmă chiar de către Romulus Cosma, că nu le-a încasat niciodată, dând de înţeles că banii au fost luaţi chiar de Cosma.

Deşi, având în vedere experienţa, a trecut cu brio de procedura de selecţie, Ciobanu a fost ignorat de consilierii locali ai USL ca urmare a opoziţiei şefului ADP, Liviu Andrica. Directorul a reclamat că este absurd ca din conducerea societăţii să facă parte un personaj suspectat că ar fi devalizat ADP-ul împreună cu Cosma.

Unul ba, altul da!

Printre cei care nu au mai prins un loc în Consiliile de Administraţie se mai numără lichidatorul Gabriel Cosmin Sălăjan, arestat în 2007 de procurorii DNA pentru luare de mită, cu ajutorul lui Nicolae Gherman, pe atunci funcţionar al Primăriei.

Deşi achitat în urma a trei ani de procese, pentru că nu s-a putut dovedi că banii ceruţi de Gherman unei afaceriste pentru a-i facilita vânzarea bunurilor unei firme urmau să îi parvină, Sălăjan a beneficiat de doar patru voturi, fiind considerat totuşi un individ controversat.

Suprinzătoare este însă susţinerea de care s-a bucurat din partea consilierilor USL omul de afaceri Călin Păcurar, patronul firmei de transport Euromaidec. Păcurar a fost votat de 23 de consilieri locali să facă parte din conducerea OTL deşi deţine o firmă cu acelaşi profil. Teoretic, acesta ar avea de ales între profitul OTL şi propriul interes.

Cei mai populari directori...

În ceea ce priveşte directorii societăţilor locale, care au concurat la fel ca oricare alt candidat pentru a face parte din Consiliul de Administraţie al firmelor pe care le conduc, cele mai multe voturi le-a strâns Csuzi Istvan, managerul OTL, care a fost preferat de de 25 de consilieri locali.

La rândul lor, Delia Ungur, directorul Eurobusiness Parc, şi Dragoş Gligor, directorul Electrocentrale, au adunat 24 de voturi, iar Ovidiu Gavra, directorul Companiei de Apă Oradea, a strâns 23 de voturi.

Cel mai puţin agreat a fost, Liviu Andrica, directorul ADP, ales cu 21 de voturi. Andrica a avut de pătimit de pe urma faptului că a îndepărtat din funcţie favoriţi ai UDMR precum Daiana Gender, fosta directoare a Grădinii Zoologice şi Tibor Szuhai Bimbo, fost director tehnic al ADP, în prezent administrator la Zoo.

Citiţi pe această temă şi articolul: CA la noi, la nimeni! Concursul pentru consiliile regiilor locale a "selectat" tot specialiştii de partid

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
GoGo-matze scarboase
frumos, bravo, la ce naiba s-au mai dat bani pentru un asa "concurs " unde rezultatele erau din fatza stabilite ??! de aia se maresc impozitele si taxele, pardon, "Se indexeaza" , pentru a puteee-a plati astfel de ...servicii ?!Din 7 membrii, 5 USL si 2 udmereu .... !!! sau 6 la 1 ? va multumim anticipat pentru ca veti mari din nou si din nou "contributiile "noastre, precum Unicul conducator doreste , sa va ia draqqq pe toti si sa vi se usuce mainile daca doar porunci impliniti ... si asa veti face :( huuuuuuuo
Postat 18 Decembrie 2012, 20:34 de Rrrroma markoting
2 x Gogoneaţă
Dar cine e atât de tembel să creadă că răspunderea unui membru în CA e aceeaşi cu a directorului, adică comparativ cu aceaşi măsură atât pentru executiv cât şi pentru legislativ. Tarzan e deştept nu-i aşa ? Iar cum indemnizaţia unui consilier local este (net) de 850 lei lunar (o şedinţă ordinară plus o comisie), rezultă că aceste consilii de administraţie se plătesc cu 500 lei lunar (o şedinţă). La asta se adaugă cafeaua şi minerala.
Postat 18 Decembrie 2012, 19:24 de Carp III
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON