URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ştiam că Sicilia e cea mai săracă zonă, dar una dintre cele mai frumoase, cu nenumărate vestigii ale unor civilizaţii străvechi, cu straturi greceşti, romane, arabe, normande, hispanice. Ca de obicei, am întâlnit şi acolo români, mai mulţi decât m-aş fi aşteptat. Unul, Ionuţ, din Dâmboviţa, mi-a spus că în ruptul capului nu s-ar întoarce în România. "Banii pe care voi îi primiţi acum în ţară sunt bani mincinoşi, n-o să vă ţină mult"...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
12 Mai 2010, 15:05

Conservatorii bihoreni şi-au adus aminte că nu au sediu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele PC Bihor, Traian Bodea, şi secretarul organizaţiei, Corneliu Togor, s-au plâns, miercuri, din nou, de faptul că, din 2008, când partidul a fost evacuat din sediul de pe strada Primăriei, filiala judeţeană este obligată să ocupe un spaţiu "clandestin", într-o sală pusă la dispoziţie de fostul preşedinte Octavian Bara, la etajul show-roomului Dacian Renault pe care acesta îl deţine în centrul oraşului.

"Am solicitat Primăriei încă din septembrie 2008 un spaţiu corespunzător în care să ne putem desfăşura activitatea. Ni s-a spus că toate spaţiile sunt ocupate, dar că se ocupă serios de această problemă. Ultimul termen în care trebuia să ne răspundă la cerere era de 21 aprilie, dar nu am primit niciun răspuns. Bine că alte partide au cât 6-7 sedii", a declarat Togor într-o conferinţă de presă.

"Primarul a promis că va soluţiona această problemă şi, îmi pare rău, dar pun la îndoială cuvântul dumnealui. De doi ani am aşteptat în răbdare, dar vedem că răbdarea noastră nu e răsplătită cum merita", a spus şi Traian Bodea.

Întrebat de ziarişti de ce pune problema pe tapet abia acum, în contextul în care, încă de anul trecut spunea că va face conferinţele de presă în faţa Primăriei dacă nu va primi un sediu, Bodea a afirmat că a sperat că situaţia se va rezolva pe cale amiabilă. "Aici, în sediul de la Auto Bara, nu putem să punem sigla partidului. Şi suntem un partid parlamentar. Am fost chemat să văd 4 spaţii, am fi fost mulţumit de fiecare, dar până la urmă nu ne-au fost puse la dispoziţie".

De altfel, Bodea nu a ascuns faptul a primit "sarcină" de la Bucureşti să rezolve problema sediului la Oradea, iar cum săptămâna viitoare va sosi la Oradea însuşi preşedintele PC la nivel naţional, Daniel Constantin, situaţia va fi de-a dreptul penibilă, deoarece nu va avea ce să îi arate. El a spus că, dacă Primăria nu îi va asigura partidului un spaţiu, va fi nevoit să închirieze pe banii lui un sediu.

Pe de altă parte, Bodea a criticat şi măsurile anticriză impuse de autorităţi. "Mi se părea normal ca la pensiile mai mici să se scadă o sumă mai mică, pentru că nu e totuna dacă tai 15% dintr-o pensie de 7.000 de lei sau dacă tai tot atâta dintr-una de 300 lei", a spus el. "Numai un om mic putea scoate o aberaţie atât de mare", a mai completat preşedintele PC referinde-se la anunţul premierului Boc că banii economisiţi din tăierea pensiilor şi a salariilor bugetarilor vor fi folosiţi la investiţii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)
  • Festivalul „Flori de mai”: Elevii cu cerinţe speciale şi-au demonstrat abilităţile artistice, pe scena Teatrului Arcadia (FOTO/VIDEO)
  • Meloterapie: Celebrul violonist Alexandru Tomescu le-a cântat copiilor din Spitalul Municipal Oradea cu vioara Stradivarius Elder - Voicu (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Târg de joburi 'asezonat' cu muzică şi dulciuri (FOTO/VIDEO)
  • Lecţia de ecologie: Preşedinţii de asociaţii au fost informaţi despre programul pilot de colectare a deşeurilor în trei fracţii (FOTO)
  • Evitaţi! Lucrările la reţeaua electrică au blocat strada Louis Pasteur din Oradea (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON