URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 21 APRILIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Până acum, când călătoream în străinătate, ne plângeam că ţiganii cerşetori ne fac neamul de râs. Acum ne fac de ruşine cei care ne conduc, analfabeţii din Guvern şi nesimţiţii din Parlament. Pe mine cel mai tare mă enervează când aud că se vorbeşte de Guvernul Dragnea sau Guvernul Dăncilă. Guvernul nu este nici al infractorului de Teleorman, nici al sărmanei petroliste.
Zic şi eu
Adrian Cris
La CJ Bihor este blocaj, ţipă de doi ani coaliţia UDMR-PSD-ALDE şi divizia sa de presă, acuzând mai nou că refuzul consilierilor PNL de a vota bugetul pe 2018 a făcut ca salariaţii instituţiei şi ai celor subordonate să capete luna asta doar 70% din lefuri. Nicio noutate. Politrucii locali repetă papagaliceşte cuvinte precum "blocaj" şi "boicot" la fel cum şefii lor boscorodesc întruna "Soros" şi "Statul Paralel". De data asta, totuşi, nu cu ei am treabă, ci cu PNL-iştii...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Șobolanii internetului sunt ușor de recunoscut: sunt frustrați, nefericiți, rasiști, sexiști, antisemiți, urăsc totul și pe toată lumea. Nu cunosc rețeta dialogului și polemicii, nu au vocația construcției, dar excelează în cea a distrugerii, chiar dacă puterea lor distructivă este, încă, nesemnificativă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum apreciaţi că au fost costurile încălzirii în Oradea în această iarnă?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă prevede o procedură rapidă şi relativ ieftină prin care o persoană poate să obţină o hotărâre judecătorească prin care datornicul său să fie obligat să achite sumele de bani pe care i le datorează.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hepatita acută virală se declanşează după o perioadă de incubaţie de15-45 de zile pentru hepatita A, 30-180 de zile pentru hepatita B şi D, 15-160 de zile pentru hepatita C şi 14-60 de zile pentru hepatita E. Simptomele sunt variabile şi cel mai des există o pierdere a poftei de mâncare, greţuri şi chiar vărsături, oboseală...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Consensul unanim în psihologie a fost până acum că depresia se leagă de procesele chimice din creier (serotonina în special), dar o serie de noi studii au propus o nouă teorie: şi anume aceea că depresia ar putea să aibă cauze fizice.
13 Iunie 2017, 16:10

Conflictul de la Teatrul Regina Maria continuă. O parte dintre artişti spun că managerul Daniel Vulcu e de vină că nu li s-au majorat salariile

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Angajaţii Teatrului Regina Maria susţin în continuare că sunt nedreptăţiţi în ceea ce priveşte nivelul de salarizare, iar primul vinovat pentru acest lucru ar fi managerul Daniel Vulcu. Alături de comparimentele de specialitate din cadrul Teatrului, Vulcu n-ar fi prevăzut în bugetul anual egalizarea salariilor actorilor cu cele de la Filarmonică, aşa cum prevede o lege din 2016.

Actori la protest

După cum BIHOREANUL a scris, peste 20 de artişti ai Teatrului Regina Maria, între care şi angajaţi ai Trupei Arcadia şi Ansamblului Artistic Profesionist Crişana au protestat, miercurea trecută, pe treptele instituţiei spunând că sunt discriminaţi şi că au salarii mult mai mici decât cele de la Filarmonică, în ciuda unui OUG din 2016 care arată că artiştii care aparţin aceluiaşi ordonator de credite vor primi salarii egalizate la cel mai mare nivel existent.

Drept răspuns, Consiliul Judeţean – împotriva căruia şi-au îndreptat actorii nemulţumirile – a transmis un comunicat de presă în care a arătat că, de fapt, în medie diferenţele salariale între Teatrul Regina Maria şi Filarmonica de Stat ar fi de circa 1,1% cu excepţia salariilor primite de concert-maeştri, şefi partidă şi dirijori, ale căror remuneraţie ar fi mai mare deoarece, într-o perioadă, aceste posturi ar fi fost considerate posturi de conducere.

Discrepanţe mari

Câţiva dintre angajaţii Teatrului Regina Maria au chemat, marţi, reprezentanţii presei la o întâlnire în care au contestat argumentele Consiliului Judeţean şi au arătat că în textul mai multor legi în vigoare actorii, artiştii instrumentişti, dirijorii, şefii de partidă şi concert-maeştri sunt incluşi în aceeaşi categorie şi trebuie plătiţi la fel, la nivelul celui mai mare salariu.

În discuţia cu reprezentanţii presei, actorii Andrian Locovei, Elvira Rîmbu, Şerban Borda şi Ciprian Toie reprezentantul sindicatului Ansamblului Crişana au spus că egalizarea trebuia prevăzută în proiectul de buget înaintat de Teatrul Regina Maria către Consiliul Judeţean, lucru care nu s-a întâmplat.

Aceştia au precizat de data aceasta că vinovat pentru situaţie managerul Teatrului Regina Maria, Daniel Vulcu. Totodată, aceştia au mai spus că şi Consiliul Judeţean putea să intervină pentru a reglementa situaţia. "Sunt supărată şi pe managementul Teatrului şi pe Consiliul Judeţean şi pe ţara în care se poate întâmpla aşa ceva", a spus Elvira Rîmbu.

În plus, aceştia au arătat că diferenţele între salarii nu sunt de 1%, cum susţine CJ Bihor. Ciprian Toie a arătat că un actor gradul 1 A şi gradaţie 5 are un salariu de bază de 4.625 lei, în timp ce un şef de partidă de la Filarmonică, ce are gradul 1 (inferior gradului 1 A), are un salariu de bază de 6.044 lei.

Nu sunt bani!

Artiştii – care au spus că-şi reprezintă şi colegii, întrucât cu toţii îşi doresc majorarea salariilor – sunt decişi să acţioneze Teatrul Regina Maria în instanţă pe această temă.

Contactat de BIHOREANUL pe această temă, managerul Daniel Vulcu a spus că mărirea nu s-a putut face din lipsă de bani şi că, de fapt, decizia de egalizare trebuia să o facă ordonatorul principal de credite, mai precis Consiliul Judeţean Bihor şi nu managementul Teatrului Regina Maria.

"Bugetul de anul acesta nu acoperă nici salariile actuale decât până în luna octombrie. Pentru noiembrie şi decembrie trebuie asigurat prin rectificare bugetară. (…) Nu aveam eu cum să cuprind egalizarea salariilor în proiectul de buget, nici nu aveam cum să cunosc salariile de la Filarmonică, unde până de curând nici nu exista gradul 1A, ci doar 1. Egalizarea se putea face prin voinţa ordonatorului principal de credite", a arătat Vulcu.

În ciuda declaraţiilor managerului, Consiliul Judeţean Bihor a arătat că de fapt acesta este dator să aplice legile privind salarizarea. Cu alte cuvinte, responsabilitatea este pasată între cele două instituţii. În aceste condiţii, situaţia ar putea fi întâi lămurită şi apoi reglementată doar în instanţă.

Citeşte şi: 

Artiştii Teatrului Regina Maria au protestat cerând salarii ca la Filarmonică: "De ce să fim copilul cel sărac?" (FOTO / VIDEO)

Reacţie după protest: Consiliul Judeţean spune că actorii Teatrului Regina Maria au salarii cu 1,1% mai mici ca la Filarmonică

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
pentru nestiutorul Andrei Magheru
Postez pentru ultima data caci nu am timp de comentarii nesfarsite si banuiesc ca nici dumneavoastra, doar "lucrati" 8 ore.Dupa felul cum scrieti si cum va adresati nu s-ar putea spune ca "lucrati in cultura".Daca aveti nemultumiri cu privire la leafa dumneavoastra ar trebui sa va adresati conducerii institutiei dumneavoastra.Referitor la spectacole: am jucat in atatea spectacole cate au fost programate de conducerea instiututiei.Sa aveti o zi buna si un suflet linistit!
Postat 14 Iunie 2017, 15:01 de Elvira
Maestra
Da, o adevărată maestră. Ca si maestrul Locovei. Nu, nu sunt din bransă. Dar merg des la teatru. Ne puteti spune cite spectacole ati avut in luna mai? Dar in aprilie? Va justificati cele 8 ore zilnic? Eu merg zilnic 8 ore la Biblioteca. Lucrez tot in cultura, dar nu am leafa dvs, nici măcar pe jumatate. Sa vedem pontajul!
Postat 14 Iunie 2017, 14:03 de andreimagheru
pentru nestiutorul Andrei Magheru
Vai, vai, vai,ce bine le stiti, sunteti din bransa banuiesc.Ptru ultimii trei ani- Sarbatori fericite, Casatoria, Dawn way, Jurdan, Scripcarul si regia la O poveste foarte simpla.Mai doriti ceva? vreun cv, vreo cronica? ca incep sa ma distrez! si banuiesc si cine sunteti...
Postat 14 Iunie 2017, 13:37 de Elvira
pentru elvira
@Elvira Si in ultimii trei ani? Ca asa se face evaluarea. Nu-i așa? Așa e!
Postat 14 Iunie 2017, 12:48 de andreimagheru
pentru nestiutorul Andrei Magheru
Fişă artistică selectivă: Ariel în “Furtuna” de William Shakespeare Jill Tanner în “Numai fluturii sunt liberi” de Leonard Gershe Anca în “Năpasta” de I.L.Caragiale Dama cu voal în “… Şi cu violoncelul ce facem?” de Matei Vişniec Doamna Kramer în “Afară în faţa uşii” de Wolfgang Borchert Doamna Stanca în “Răceala” de Marin Sorescu Dora în “Despre sexul femeii ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia” de Matei Vişniec Fata în “Hei, oameni buni!” de William Saroyan Gaby în “Asasinul se află printre noi? (Opt femei)” de Robert Thomas Laria în “Cimitirul păsărilor” de Antonio Gala Margareta Aldea în “Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu Martine în “Doctor fără voie” de Molière Medeea în “Medeea” de Euripide Matilda în “Dacă dragoste nu e…” de Elena Preda şi Eugen Ţugulea după romanul lui Marin Preda, “Cel mai iubit dintre pământeni” Phoebe, ciobăniţa în “Cum vă place” de William Shakespeare Veta în “O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale Zâna Codrului în “Sânziana şi Pepelea” de Vasile Alecsandri Adela în “Casa Bernardei Alba” de Federico Garcia Lorca Ea în “Anonimul veneţian” de Giuseppe Berto Juana în “Dona Juana” de Anca Visdei Yankeul în “Un yankeu la curtea Regelui Arthur” de Mark Twain Regina Margareta în “Ivona, principesa Burgundiei” de Witold Gombrowicz Toinette în BOLNAVUL ÎNCHIPUIT de Molière, regia artistică Mona Chirilă Doamna Malineau în PRAF ÎN OCHI de Eugene Labiche, regia artistică Alexandru Dabija Miţa Baston în D’ALE CARNAVALULUI de I. L. Caragiale, regia artistică Ion Sapdaru Madame Vintilă în JOCUL DE-A VACANŢA de Mihail Sebastian, regia artistică Radu Nichifor Procurorul Flint în NOAPTEA DE 16 IANUARIE de Ayn Rand, regia artistică Alexander Hausvater Doamna Ford în în NEVESTELE VESELE DIN WINDSOR după William Shakespeare, direcția de scenă Victor Ioan Frunză Secretara şatenă în DUPĂ PLOAIE de Sergi Belbel, regia artistică Claudiu Goga Naratorul, Asistenta medicală şi Dariuşka în SALONUL NR. 6, de A. P. Cehov, regia artistică Petru Vutcărău Doamna Sen în MAITREYI, adaptare după Mircea Eliade, regia artistică Chris Simion Lady Macbeth în MACBETH de William Shakespeare, regia artistică Andro Enukidze Elisabeth în UCIDEREA LUI GONZAGO de Nedialko Yordanov, regia artistică Petru Vutcărău Doica în ROMEO ŞI JULIETA de William Shakespeare, regia artistică Bogdan Huşanu Yente în SCRIPCARUL PE ACOPERIȘ, de Sholom Aleichem, regia artistică Korcsmaros Gyorgy Ingrid în ÎN CURÂND VINE TIMPUL, de Line Knutzon, regia artistică Radu Afrim Augustine în 8 FEMEI, de Robert Thomas, regia artistică Radu Nichifor Fiokla Ivanovna în CĂSĂTORIA, de N.V. Gogol, regia artistică Alexandru Mâzgăreanu Actrița, Bătrâna în DAWN-WAY, de Oleg Bogaev, regia artistică Ștefan Iordănescu Doamna Jurdan în DOMNUL JURDAN, rescriere dramatică după comedia “Burghezul gentilom” de Jean Baptiste Poquelin Molière şi după “Jourdain cel scrântit” de Mihail Bulgakov, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză Regia artistică a spectacolelor: O POVESTE FOARTE SIMPLĂ, de Maria Lado,Oradea, serialul Placerile si chinurile adulterului,Oradea, Brasov spetacolul Actrita,Oradea,Brasov Roluri în film: - Maria – „O atmosferă încărcată”, regia I. Isac, Studioul Moldova Film, 1990 - Florica – „Morgen”, regia Marian Crișan, Mandragora, 2010 Roluri în televiziune: - Olga – „Jocuri nocturne”, Moscova - Băiatul – „Așteptându-l pe Godot”, TVR - Emilia – „Hei, oameni buni!”, TVR Multe dintre spectacolele teatrale, precum și filmul Morgen, au obținut numeroase premii în țară și în străinătate, dintre care unele au fost nominalizate și pentru prestația artistică personală: - Pentru cea mai bună interpretare feminină, Festivalul de Teatru Scurt, Oradea, 1999 - Pentru cea mai bună interpretare feminină, Festivalul de Dramaturgie Contemporană, Brașov, 2001 - Pentru cea mai bună actriță în rol secundar, pentru rolul Florica în filmul Morgen, premiile Gopo, București, 2011 Premii in teatru -Pentru cea mai buna interpretare feminina, Festivalul de teatru scurt ,Oradea, 1991 -Premiul George Apostu, la Gala recitalurilor de la Bacau, 1991
Postat 14 Iunie 2017, 10:20 de Elvira
o dictare pentru locovei
Tare mi-e teamă mie ca semi-analfabetul Locovei- dati-i individului o dictare să vedem câte greșeli comite- se cam visează director. Visuri de mărire nutrește si tovărășica Râmbu. Ia să vă vedem noi mai intâi pe scenă. Ce performante ati avut, ce premii ați luat la competiții naționale?Invatati să vorbiti corect pe scenă și pe urmă mai vedem!
Postat 14 Iunie 2017, 07:46 de andreimagheru
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Academicieni şi specialişti de renume care au învăţat la Colegiul Emanuil Gojdu şi-au trimis cărţile în biblioteca şcolii (FOTO)
  • Vocea cartierului. Peste 250 de orădeni au votat proiectele de bugetare participativă ale cartierului Nufărul (FOTO)
  • Şase lebede salvate la Suplacu de Barcău, după ce au 'aterizat' într-un batal cu reziduuri petroliere (FOTO / VIDEO)
  • Judecătorul Cristi Danileţ a predat „lecţii deschise” de educaţie juridică la Tărian și la Oradea (FOTO)
  • O victorie şi o înfrângere pentru Universitatea CSM Oradea în jocurile de pe teren propriu de sâmbătă şi luni (FOTO)
  • UDMR cere treceri de pietoni denivelate în faţa tuturor instituţiilor şcolare din Oradea (FOTO)
  • Model inedit: Copaci cu coroană cubică, plantaţi pe pietonala Alecsandri din Oradea (FOTO)
  • Meserie... cu tehnologie: La Grupul Şcolar Agricol din Cadea, viitorii sudori vor învăţa meserie la un simulator de ultimă generaţie (FOTO)
  • Lumea roboţilor: Peste 150 de copii şi tineri şi-au demonstrat abilităţile în robotică la Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Baschet: CSM CSU s-a impus cu 74-70 în disputa cu BC SCM Timişoara (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON