URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 August 2010, 17:39

Cocalarii care şi-au băgat maşina în pizzerie au primit liber de la Tribunal

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădeanul Doru Judea şi prietenul său Vlad Toderici, din Bunteşti, au fost reţinuţi duminică pentru ultraj contra bunelor moravuri, ameninţări şi distrugere, după ce, băuţi fiind, au urinat pe mai multe autoturisme în faţa unui local din Pietroasa şi au intrat cu maşina prin vitrina unei pizzerii din Beiuş, iar acum vor fi cercetaţi în stare de libertate.

Tribunalul Bihor a admis, joi, recursul formulat de Vlad Toderici împotriva deciziei prin care Judecătoria Beiuş a dispus arestarea acestuia pe 29 de zile şi, în acelaşi timp, a respins recursul formulat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş împotriva deciziei date de judecătorii beiuşeni pentru cercetarea în stare de libertate a orădeanului Doru Judea.

Soluţia magistraţilor Tribunalului Bihor, deocamdată nemotivată, este definitivă.

Vlad Toderici, 35 ani, şi Doru Judea, 30 ani, au chefuit în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un local din municipiul Beiuş, iar duminică dimineaţă, îmbarcaţi într-un Audi A6, proprietatea lui Judea, au plecat spre Pietroasa. Odată ajunşi, au înjurat angajaţii unui local pentru că au refuzat să-i servească, după care au ieşit şi au urinat pe maşinile din faţă, au distrus un coş de gunoi din faţa localului şi în final l-au sunat pe administratorul barului, Gheorghe Ioan Nastor, ameninţându-l cu moartea pentru lipsă de "respect" faţă de ei.

Două ore mai târziu, cei doi au revenit la Beiuş, la pizzeria Tornado, intrând în local cu maşina, direct prin vitrină, după care au pornit casetofonul din autoturism la maxim şi s-au aşezat la o masă pentru a chefui până la venirea poliţiştilor care i-au reţinut, sub acuzaţia de ultraj contra bunelor moravuri, ameninţări şi distrugere.

Ancheta se află sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
manelarii
cika mama o sa va luati bataie.ba tu esti mai bou ca ei sau vaca ca esti giulia .asemenea oameni nu au ce cauta in libertate si mai is cativa prin zona.tara lu papura voda fiecare vine si se comporta ca la masa in grajd.cocalaru cu cea groasa cea mai proasta specie
Postat 17 Noiembrie 2011, 13:22 de beiusan
vai de capu vostru....
Vai de capu vostru........se vede ca nu il cunoaste-ti pe vlad.......sa vedeti daca afla ca s-a scris despre el pe net o sa va luati o bataieeeeeee....vai de capu vostru...... si voi ziaristi de doi bani ma taceti dracu ca nici voi nu sunteti mai buni vreti doar sa aduceti ceva mai interesant in ziaru vostru de 2 bani ........nici macar nu stiti cum sau intamplat lucrurile........de as fi in locu lu vlad nu vas bate...ci vas lua capu jossssssssss....vaisamarrrrr
Postat 12 Mai 2011, 20:05 de giulia
un smecher nu un papagal
si oricum ei o sa fie smercheri toata viata lor pt ca sau nascut cu un noroc chior adica stie sa ii respecte nu ca fraieru de barz care ii papagalu lui domnul comandant chira si sa stii ca oricum nu o sa ii puteti baga niciodata pt ca vlad o sa aiba un inaintor tot timpul si cred ka ii stiti cu toti ii Bruzli baiatu lui vlad
Postat 07 Martie 2011, 00:40 de raiiiiil
Nu va mai bagati nasul
Nu mai cantati atata! Cand Barz a avut nevoie de ajutor, Vlad a fost singurul care s-a bagat din tot Beiusul. Nu mai comentati fraierilor daca nu stiti !!!
Postat 04 Septembrie 2010, 22:44 de Doani
PROCURORI ORDINARI
COCALARI MAI DESTEPTI CA PROCURORII. I-A MITUIT SI A SCAPAT TEFERI.
Postat 28 August 2010, 17:55 de TAVAN
parerE
Cei doi cocalari nu sunt periculosi, nuuuu, dar asistenta de la Giulesti daaaaaaa! Ca doar a dat ea foc la sectie, s-a dat cu masina printre bebelusi si a facut pipi pe instalatia electrica, deci e periculoasa! Vai de capu vostru magistrati de doi lei, platiti cu salariiastronomice, sa se cace toti in salile voastre de judecata, jegosilor!
Postat 27 August 2010, 15:44 de oradenu JURISTU
rusine judecatorilor
Nu imi doresc nimic decat sa o patiti direct cei care ati judecat recursul azi,sa va fie rusine de nesimtirea de care ati dat dovada tovarasilor judecatori ! Sa nu va scape cel de sus pana nu o sa treceti voi si familiile voastre prin teroarea si tracul prin care am trecut cei din zona comunei Pietroasa,o sa scriu la CEDO ceea ce ati facut azi nesimtitilor !
Postat 26 August 2010, 23:46 de croco
Uite aşa
Parcă mai ieri lăudaţi atitudinea magistraţilor bihoreni ? Azi nu ? Bine că avem un renegat arestat şi blamat de toată lumea dar avem în funcţie magistraţi care distrug vieţile a mii de oameni. În alta ordine de idei asistenta de la maternitatea Giuleşti este arestată preventiv şi aceştia nu ?!? Unde este Cristian Danileţ să ne explice rolul măsurilor preventive şi pericolul social ? Felicitări Justiţiei Orădene vă doresc pe viitor cât mai multe "succesuri "
Postat 26 August 2010, 21:05 de ha ha ha
Asta e justitia din romania
Ar trebui ca Boc si Basescu sa vada ce fel de justitie are romania, si cum politia romana e legata de picioare si maini, sau saturat sa ii mai prinda pt ca handicapatii aia le da drumu. Daca sar sui pe Boc si Base si apoi sa scape, cred ca ar scoate brisca si sar taia amandoi :)) ..
Postat 26 August 2010, 18:01 de Oradean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON