URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Decembrie 2012, 17:12

Cine îi vor înlocui în Consiliul Local pe proaspeţii deputaţi Cupşa şi Cherecheş?

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Alegerea în Camera Deputaţilor a doi dintre consilierii locali din Oradea, Florica Cherecheş şi Ioan Cupşa, va pune la încercare relaţia din interiorul USL, putând duce la un conflict între PNL şi USL.

Motivul? Cum legea nu permite ca o persoană să fie în acelaşi timp ales local şi parlamentar, cei doi vor trebui să renunţe la calitatea pe care o au în Consiliul Municipal Oradea, iar locul lor va fi luat, conform legii, de următoarele două persoane de pe lista de candidaţi a USL înregistrată înaintea alegerilor locale la Biroul Electoral Judeţean.

Prima "rezervă" este un liberal, Ioan Tau, acţionar majoritar la o firmă distribuitoare de vopseluri, care a mai fost consilier local PNL pentru nouă luni, chiar anul aceasta (după ce fostul viceprimar Gheorghe Carp a plecat manager la Spitalul Judeţean, fiind înlocuit de Florica Cherecheş şi eliberând astfel un loc în Consiliu).  A doua rezervă este un PSD-ist, Călin Barabaş, angajat pe o funcţie administrativă la Spitalul Judeţean. Cum, însă, liberalii doresc ca în locul celor doi colegi care vor pleca la Bucureşti să vină alţi doi liberali, în PNL Oradea se discută deja despre a treia "rezervă" de pe lista candidaţilor USL la Consiliu, tânărul Adrian Felea, fiul fostului prorector al Universităţii, Ioan Felea, asistent universitar.

Ca urmare, liberalii vor cere conducerii PSD să-l convingă pe Barabaş să renunţe la pretenţia de a intra în Consiliul Local, însă rămâne de văzut dacă pesediştii vor accepta solicitarea, dat fiind că partidul lor tinde să devină tot mai puternic şi să pună în umbră PNL.

O posibilă sursă de tensiune în USL Bihor ar putea fi şi problema alegerilor anticipate pentru funcţia de primar al comunei Drăgăneşti, în condiţiile în care edilul ales astă-vară, Gheorghe Bogdan (aflat la al cincelea mandat), a fost ales duminică în Camera Deputaţilor. Aici, organizaţia PSD ar putea pretinde ca reprezentantul USL în viitorul scrutin local să fie tot un social-democrat, dar şi liberalii ar putea să avanseze o propunere în acest sens.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
a v ocatu poporului
Adrian Felea??? cine mai e si asta si de unde a aparut??? Atentie PNL !!!ce faci??? te faci de ras cu astfel de reperzentatnti un gigi becali local? sfertodoct?
Postat 16 Ianuarie 2013, 11:22 de muuuuuu oradesnsis
Cum cine ?!
Sa-i inlocuiasca femeia de serviciu (aia care stie pluralul de la ,,nuga" !) si un ,,baiat istet", pupincurist de viitor ! Precis ca ,,rezervele" vor fi peste (fostii) titulari !
Postat 13 Decembrie 2012, 12:31 de Oradean
in Bihor PSD puternic?
Sa fim seriosi. PSD nu prea are cum deveni prea puternic in Bihor. Daca nu era asociat cu PNL si la locale si acum, nu obtinea rezultatele astea. In Oradea PSD a profitat de imaginea primarului la greu. Daca nu erau asociate cele doua partide, PNL ar fi avut rezultae si mai bune in Bihor.
Postat 12 Decembrie 2012, 14:34 de Daniela
O nouă ”Ciolaniadă”?
I. ”A doua rezervă este un PSD-ist, Călin Barabaş, angajat pe o funcţie administrativă la Spitalul Judeţean. Cum, însă, liberalii doresc ca în locul celor doi colegi care vor pleca la Bucureşti să vină alţi doi liberali, în PNL Oradea se discută deja despre a treia "rezervă" de pe lista candidaţilor USL la Consiliu, tânărul Adrian Felea, fiul fostului prorector al Universităţii, Ioan Felea, asistent universitar.” 1. Dlor de la PNL Bihor: respectaţi ordinea stabilită înaintea alegerilor locale. Ar fi o mare nedreptate pentru un vechi şi fidel membru de partid, ca dl. Călin Barabaş. II. ”O posibilă sursă de tensiune în USL Bihor ar putea fi şi problema alegerilor anticipate pentru funcţia de primar al comunei Drăgăneşti, în condiţiile în care edilul ales astă-vară, Gheorghe Bogdan (aflat la al cincelea mandat), a fost ales duminică în Camera Deputaţilor.” 1. Cine a fost ales de 5 ori primar, trebuie să aibă un cuvânt de spus în desemnarea urmaşului acestuia la Primărie, ca şi locuitorii comunei. III. Dlor de la PNL Oradea/Bihor: 1. Nu uitaţi faptul că poporul care v-a adus ”la butoane”, v-a cerut şi vă cere să îi îndepliniţi vrerea: ”Jos Băsescu”; 2. Inflaţia de parlamentari ARD şi PP-DD din Bihor se datorează şi activităţii dvoastră ”pe teren”, inclusiv a unor ”revopsiţi” în USL-işti din unele SV! P.S. Good luck Călin Barabaş. Keep going!
Postat 12 Decembrie 2012, 13:37 de stefan
adi felea
Fratilor, Adi Felea e un prost incredibil, am facut seminarii cu el anul trecut. Mai prost pregatit decat el chiarnu am avut niciun alt profesor. Nu stia sa ras unda la nicio intrebare si toata ora ne tinea numai despre masoni si conspiratii. Rusine si lui si lui taica-sau, care a intervenit pentru el, altfel nu ar fi ajuns niciodata asistent. Sper PNL-ul sa aiba scaun la cap!
Postat 12 Decembrie 2012, 09:17 de student
la draganesti, scapam de >mai draga
La Draganesti s-a candidat separat si la locale, poate scapam de >mai draga?,
Postat 11 Decembrie 2012, 21:58 de jonny.bravo
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON