URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Ianuarie 2012, 15:59

Carp acuză CAS că a provocat o "situaţie catastrofală" la Spitalul Judeţean

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Managerul interimar al Spitalului Judeţean, Gheorghe Carp, afirmă că instituţia pe care o conduce este subfinanţată, cu bună ştiinţă, de către Casa Asigurărilor de Sănătate.

Spitalul tratează, CAS nu decontează

"Vreau să vă prezint situaţia catastrofală la care ne supune CAS, amploarea lipsei de realism a unora şi prostia celor care lucrează cu cifre", a declarat Carp, prezent vineri într-o conferinţă de presă de prezentare a unor proiecte europene, care privesc spitalele orădene, la care a participat şi viceprimăriţa Florica Cherecheş.

Carp a subliniat că în formula de calculare a aşa-numitului DRG (diagnosis-related group, adică ecuaţia ce stabileşte suma de bani alocată pentru fiecare caz rezolvat din fondul asigurărilor de sănătate), CAS a luat în calcul o durată medie de spitalizare mai mare cu o zi decât cea reală, adică 6,65 zile în loc de 5,65 zile, ceea ce în mod automat, conform mecanismului de calcul utilizat de CAS, micşorează suma plătită spitalului.

De asemenea, Carp a declarat că CAS achită lunar Spitalului Judeţean serviciile medicale pentru 3.057 pacienţi, deşi unitatea tratează mult mai multe persoane într-o lună.

"CAS ne-a decontat 3.100 de cazuri, dar noi am avut 3.800 lunar, deci am primit decontări pentru un număr de pacienţi cu 700 mai mic decât cel real. Dacă vom calcula 1.444 lei (n.r. - suma pentru un pacient) ori 700 (n.r. - adică numărul de pacienţi pentru care CAS Bihor nu plăteşte nimic spitalului), vom vedea cu cât mai puţin a primit singurul spital care asigură tratamentul a jumătate dintre bolnavii din judeţ", a arătat Carp, adăugând că tot ceea ce cere este ca CAS să plătească exact cazurile tratate în unitatea spitalicească.

Staţionarul II, mutat

Managerul interimar a mai vorbit şi despre nedreptatea făcută Spitalului Judeţean de către CAS prin faptul că aceasta plăteşte nu unitatea care tratează pacientul, ci unitatea care l-a internat prima oară, deşi adesea pacienţii sunt internaţi la unul dintre spitalele orăşeneşti, iar apoi acestea transferă bolnavii la Judeţean, pentru că numai aici le pot fi rezolvate cazurile.

"Ar trebui ca acele cazuri care au stat mai puţin de 48 de ore la alt spital şi apoi au fost transferate la Judeţean să fie plătite către noi. De anul acesta, o comisie a CAS va verifica trimestrial aceste cazuri de la spitalele din teritoriu", a spus Carp.

În aceeaşi conferinţă de presă, Carp a declarat că doreşte ca anul acesta să mute Ambulatoriul şi birourile administrative de la Staţionarul II, din strada Republicii, la Staţionarul I, pe deal, atât pentru reducerea cheltuielilor de întreţinere, cât şi pentru că imobilul aflat vizavi de magazinul Crişul se află într-o stare avansată de degradare.

"Dorim desfiinţarea completă a Staţionarului II şi mutarea părţii administrative şi a ambulatoriului într-o construcţie nouă în curtea UPU", a spus managerul interimar. Potrivit spuselor lui Carp, clădirea în care funcţionează Staţionarul II în prezent aparţine administraţiei locale, care va decide ce va face cu ea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
16 Comentarii
AVERTIZMENT !
Acest individ, Carp Gheorghe, este personificarea urii, a rautatii dusa la extrem si a dispretului fata de tot ce ar trebui, in mod normal, sa fie caracteristic unei fiinte umane! Individul este diabolic, malefic si inuman in tot ceea ce gandeste si face ! A ajuns pana acolo incat SPIONEAZA PE TOTI CEI CARE ISI SCRIU PARERILE PE FORUM ! Aflandu-se intr-o cardasie mizerabila cu conducerea RCS-RDS, impreuna cu administratorii sitului ebihoreanul.ro, cunoscand parolele de acces si IP-urile celor care posteaza pe forum, afla cu usurinta cine sunt autorii mesajelor postate, dupa care se razbuna pe acestia, in cel mai pur stil mafiot. Bineinteles, toti stim ca divulgarea parolelor de acces ale utilizatorilor individuali, din reteaua RCS-RDS contravine legii sigurantei nationale (SRI si DIICOT), dar, in Romania, a incalca legea, fara a risca sa fii pedepsit, este aproape un fapt divers! Cunosc trei persoane care au avut de suferit din cauza mesajelor postate pe situl respectiv, de aceea, m-am decis acum, sa postez acest avertizment ! Dragi forumisti, daca nu va pricepeti sa va ascundeti IP-ul calculatorului, fiti siguri ca sunteti spionati de indivizi gen Carp, daca scrieti ceva ce-l deranjeaza, si nu se stie cand veti fi mitraliati de acesta! N-ar fi rau sa vizitati siturile: easy-hide-ip.com, respectiv torproject.org.
Postat 03 Martie 2012, 20:46 de 1234
@dan
Lăsa-l pe domn' primar pt ca e,probabil,ocupat cu constituirea comisiei de examinare a lui Carp. Sau poate nici nu va avea? Si la asta ne așteptăm din partea lor.Ca doar nu s-o pune Carp pe învățat legislatii ...nu are timp,hai sa fim seriosi!O comisie dragalasa,dle primar,va rugam.Ca doar nu vreți sa îl puneti pe atoatestiutorul sa își etaleze vastele cunostinte in fata oricărei comisii.Ce drecu!Aveți grija sa nu rateze examenul candidand singur.Ca doar asta este stilul la primărie,ori ba?Când a candidat Grebenisan,a avut voie Antalita,ca doar e nevasta de rector.Când a candidat Ritlike,celalalt a trebuit fugarit.Sper sa faceți pe bau bau si de aceasta data către toți contracandidatii lui Carp,ca altfel....
Postat 31 Ianuarie 2012, 19:24 de Sorin
Dle primar,cateva aspecte!
Cateva aspecte pierdute din vedere de catre dvs.,la numirea acestui manager: 1) Cele declarate de catre Carp fac dovada ca occidentalii nu de incompetenti si iresponsabili ce sunt nu pun manageri de spitale medici.Daca esti medic, nu inseamna ca stapanesti managementul 2) Trebuia sa aveti in vedere ca acest doctor daca nu s-a remarcat in meseria lui de baza dupa atatia ani de facultate, rezidentiat,specializare,exista dubii in ceea ce priveste capacitatea lui de a invata management 3) INTOTDEAUNA un doctor mediocru va manifesta frustrari vis a vis de doctorii cu performante medicale, indiferent de specializarea acestora. Iar dvs., chiar il puneti \"pastor\" peste ei. Dle primar, ganditi-va putin la toate aceste aspecte!
Postat 31 Ianuarie 2012, 09:51 de dan
@oradean
pentru ca sunt multi care gandesc ca tine a ajuns tara asta atat de rau, societatea nu doreste schimbare, altfel ar lua atitudine si nu s-ar pleca la "ciocul mic" impus prin nesimtire, incultura si scrupule!! posibil ca si tu te incadrezi in sablon!
Postat 29 Ianuarie 2012, 22:39 de mut
...o fi nenorocit
o fi nenorocit nesimtit fara scrupule inc are dau toti dar eu ca unul care nu sunt din sistem prefer unul ca asta care sa fure dar sa si ramana ceva in ruma lui.... eu stiu cuma arata spitalul de copii si daca va reusi asta si al judetean chiar nu ma intereseaza cat de meschin e ca persoana ca toti fura doar ca in urma unora mai si ramane ceva...si pentru mine asta face diferenta, carp asta nenorocit si hulit a lasat ceva in urma lui si la spitalul de copii si la primarie daca rezovla judeteanul jos palaria sa vedem daca trece testul asta...in rest sa fure pana n-o mai putea ca este de une.
Postat 29 Ianuarie 2012, 22:23 de oradean
carp,un nenorocit
carp asta e un nenorocit,un nesimtit fara pereche,fara scrupule,un ratat in profesia lui si care are senzatia ca e stie ceva in management!omul n-are habar ce vorbeste,dar trebuie sa zica si el ceva pana se vede titular pe post de director!nu-l luati in seama,bietul om nu stie ce vorbeste!Doamne iarta-l!
Postat 28 Ianuarie 2012, 21:56 de ovi
intotdeauna
Ce stie Carp ? Eu nu cred ca CAS Bihor nu plateste ceva ce e legal. Dar Carp trebuie sa iasa si el in fata cu ceva. Pacat ca arunca cu noroi in colegii lui din sanatate.
Postat 28 Ianuarie 2012, 18:57 de cine
Dezinformare
Durata de spitalizare n-are nicio legatura cu suma decontata pe caz rezolvat. Poti sa-l tii 5 zile sau 10 zile, tot atatia bani primesti, pe un anumit diagnostic. Deci daca-l tii mai putine zile (ceea ce isi doreste si pacientul date fiind conditiile din spital), cheltuiesti mai putini bani cu partea hoteliera si cheltuieli indirecte, deci iesi mai bine tu, ca spital. Dar pt a intelege asta, dr carp ar trebui sa nu-si mai angajeze toate pilele pe posturile economice (vezi municipalul unde toti sunt cu studii superioare dar habar n-au pe ce lume traiesc, facultati facute la distanta, zootehnisti samd, angajati doar ca-s pilele lui sau ale lui Blaga, marele stalp din spatele carierei fulminante a fostului viceprimar si in curand fostului mare manager priceput la toate, dar care de fapt nu stie nimic altceva decat sa traga sfori si sa dea la gioale)... La munca, dr carp, daca stii ce inseamna intradevar sa muncesti, nu sa te dai mare cand esti un mic si meschin profitor al unei situatii socioeconomice precare!!!
Postat 28 Ianuarie 2012, 17:37 de Ghita de la scularie
NU MAI PLATESC taxe ca sa intretin parazitii sociali.
bravooo , am dezvoltat o INDUSTRIE, lipsa locurilor de munca degradeaza umanitatea, lipsa de ocupatie duce la stari deplorabile sociale, de ce asa de multi bolnavi, nu e normal daca ne consideram un oras sanatos, totul e sistematic gandit, piramidal, absortia de bani este mai importanta decat viata, felicitari, NU MAI PLATESC taxe ca sa intretin parazitii sociali.
Postat 28 Ianuarie 2012, 12:56 de NU MAI PLATESC taxe
@cetatean
Ai sesizat perfect! Carp are relatii...va colabora mai bine...bla,bla,bla... Este exact ca si cu cei 5 milioane de euro promisi de Ritli senior.Praf in ochii fraierilor.Aruncat de Bolojan, bineinteles. Ei, practic, depun eforturi sa ne convinga tot mai mult ca Grebenisan trebuia inlaturat nu pt ca nu era un bun manager. Multumim, stimabili, ne-ati convins demult. Acum o data in plus.
Postat 28 Ianuarie 2012, 12:03 de sorin
UPS !!!
cum e cu "folclor de bihor"?, medicii sunt o grupare aparte, un coleg, un prieten.... care sa puna o vorba buna acolo "SUS", doar avem un manager medic, nu se mai ajuta intre ei??, vin banii daca...numim pe.....sau vin numai in zone in care se poate "ciupi", deci nu sunt bani pentru rezolvarea cazurilor medicale pentru mai multi pacienti???, rezulta ca nici aceasta conducere nu a putut rezolva mai mult dar a blamat cealalta conducere ca nu stie sa negocieze, sa conduca, etc!! Numai interese!!
Postat 27 Ianuarie 2012, 23:25 de cetatean
acuza?
Carp, acuza? Oare de cate manevre, bani, licitatii ilegale trebuie el acuzat? Tot inainte dragi tovarasi! Bolojan, Carp & Co.
Postat 27 Ianuarie 2012, 20:17 de grig
Alo!Avem primar?
Dle primar, ne spui si noua exact care (adică CÂT de mari) sunt interesele la județean? Acum, sub obladuirea lui Carp, cât va revine mai exact? Hai nu ne scoateti ochii cu examene, susținere de planuri de management pt ca ne dam seama ca este doar abureala. De ce? Pai, dacă asta își face planuri pe tot anul, e clar. Chiar ne credeati prosti? Mai prosti sunteți voi, ca va dați de gol. Asta deja este stapanul, fără sa dea vreun concurs. Ne este lehamite de voi. Ne-ai dezamăgit cumplit, Bolojane! Acesta este unul din motivele pt care in Piața Universitatii se scanda ca sunteți egali cu PDL ul.Vezi,exact din cauza acestor manevre pe care ai fost dispus sa le faci in ultimul timp. Sa plece Grebenisan, sa vina Carp ca e de-al tau.Rusine!!!!!!
Postat 27 Ianuarie 2012, 19:47 de Sorin
ce de destepti are orasul asta
Ce de destepti , ce stiu "sigur" cite a facut si a desfacut Carp. Da , e "spurcat" la gura ...asa e ....dar are si cu cine . Daca nu era asa nu se moderniza spitalul de copii . Nu va place cum arata malurile Crisului ? ca nu mai sunt blocaje in trafic ? .....in 2 ani, Carp cu Bolojan si echipa au facut ce n-au facut altii in 20 de ani . E rau nu ?.....Ii doresc bafta la spital si sa dea de pereti cu toti puturosii cu gura mare .
Postat 27 Ianuarie 2012, 17:43 de gabi
greata ma apuca
Uite cine vorbeste, Carp, sarlatanul orasului. Pacat ca au de suferit angajatii spitalelor datorita unor neintelegeri intre Cas si spital, ca pana la urma managerul merge la negociere cu CAS, si, asa bn. a negociat managerul de se pierd atatia bani? Cica administratia locala hotaraste ce se va intampla cu cladirea stationarului I , tu hotarasti d-le Carp, ca tot tu conduci si la primarie. bine ca infectioasele se pot muta in cladirea de vis-a-vis de magazinul Crisul?
Postat 27 Ianuarie 2012, 17:16 de roman
carp nelinistitu
carp,a vazut ca-i momentul sa plece din primarie unde nu mai avea mandat de vice decat vreo 4luni,iar apoi ramanea pe dinafara complet!el ca doctor ce sa mai profeseze,ca n-a profesat de vreo 10 ani,senator n-a iesit si atunci tusti repede la judetean ca mai poate sta cativa anisori si dupa aia se pensioneaza"marele chirurg"expert in sforarii!!sunt buni doar cei din gasca lui,pe altii ii calca in picioare care nu sunt cu el!dar toate se platesc in viata pana la urma stimabile domn carp!
Postat 27 Ianuarie 2012, 16:59 de ghita
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON