URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Mai 2016, 22:42

Candidatul PMP la şefia CJ, Daniel Meze, a părăsit dezbaterea organizată de patronate. Mang a lipsit, fiind suplinit de fostul prorector Ţară (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nimic nu prevestea un moment tensionat la dezbaterea desfăşurată marţi după-amiază în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean de către structurile patronale din Bihor cu candidaţii la funcţia de preşedinte al acestei instituţii. Motivul? Din start, formatul ales de Federaţia Patronilor, Asociaţia Firmelor Bihorene şi Asociaţia pentru Promovarea Afacerilor şi Consiliul Local al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii a restrâns mult posibilele manifestări ale candidaţilor în mod polemic, unii la adresa altora, atacul la persoană fiind şi el interzis.

La dezbatere au participat reprezentanţii tuturor partidelor înscrise în competiţia pentru CJ, mai puţin cel al PSD, Ioan Mang, scuzat de unul dintre colegii săi, fostul prorector Gheorghe Ţară, care a şi fost acceptat ca "suplinitor" cu acordul celorlalţi candidaţi: Mircea Mălan (PNL), Pasztor Sandor (UDMR), Traian Bodea (ALDE), Daniel Meze (PMP) şi Csomortanyi Istvan (PPMT), care au luat loc pe scaune în această ordine, trasă la sorţi.

Promisiuni la unison

Reprezentantul fiecărei structuri patronale a avut dreptul să formuleze întrebări la care candidaţii au trebuit să răspundă în 2 minute, primul fiind preşedintele FPB, Ioan Lucian, care a vrut să ştie dacă aceştia vor urma exemplul de transparenţă şi deschidere al Primăriei Oradea, instituţie ce a cooptat aceste organizaţii în Comisia de monitorizare a achiziţiilor publice şi în Comisia pentru dialog economic.

Evident, cum nimeni nu putea spune că va fi opac faţă de oamenii de afaceri, toţi candidaţii au răspuns pozitiv, reprezentantul ALDE, Traian Bodea, plusând cu promisiunea că va coopta reprezentanţii firmelor inclusiv în comisia de buget-finanţe a Consiliului Judeţean, deşi – conform legii – aceasta este alcătuită exclusiv din consilieri judeţeni.

Tot în cor şi identic au răspuns candidaţii şi la o a două întrebare, formulată de acelaşi Ioan Lucian, care a vrut să ştie dacă aceştia s-au gândit la "o politică mai focusată" şi pentru sprijinirea investitorilor autohtoni.

Meze: "Nu primesc lecţii!"

Diferenţierea între candidaţi a devenit remarcată abia când preşedintele FPB i-a întrebat dacă au "trei – patru direcţii de acţiune la care să aveţi aliaţi pe ceilalţi colegi", adică dacă au propuneri atât de pertinente încât să fie acceptate de toţi "şi să nu fie schimbate de cei care urmează".

Reprezentantul PPMP, Csomortanyi Istvan, a expus: modernizarea drumurilor naţionale, mai ales cele spre Beiuş şi Marghita, care "sunt în stare tragică" (deşi DN-urile nu sunt de competenţa CJ, ci a CNADNR, adică a Guvernului), continuarea lucrărilor la autostradă (idem), redeschiderea liniei ferate Oradea – Debreţin şi construirea unui drum expres Marghita – Debreţin, în timp ce înlocuitorul lui Ioan Mang, pesedistul Gheorghe Ţară, a enumerat parcurile industriale şi creşterea absorbţiei fondurilor europene. Pasztor Sandor (UDMR) a spus că "dacă şi după patru ani vom discuta tot despre autostradă mai bine plecăm toţi acasă", Meze a spus că va promova producţia de hrană sănătoasă, dar şi externalizarea serviciilor sociale, Traian Bodea (ALDE) a pus accentul tot pe parcurile industriale, iar Mircea Mălan (PNL) a enumerat parcurile industriale pentru creşterea numărului locurilor de muncă, atragerea de fonduri nerambursabile, parteneriatele cu consiliile locale ale oraşelor şi comunelor, sprijinirea afacerilor, atragerea de investitori, plus "promovarea culturii şi tradiţiilor bihorene".

Din cauza invocării parcurilor industriale, candidatul PMP a amintit că acestea au fost promise şi în campania din 2012, iar actualul preşedinte al CJ, Cornel Popa, nu şi-a onorat promisiunea. Cum Popa nu se afla în sală, Lucian i-a amintit acest lucru, iar Meze s-a enervat. "Sloganul nostru este "Alege să fii liber!". Nu primesc lecţii, eu mă retrag. Nu am făcut Revoluţia ca să-mi interziceţi să spun că Popa a propus parcuri industriale acum patru ani şi nu s-a ţinut de promisiune", a spus Meze, ieşind apoi din sală.

Director la Camera de Comerţ, Constantin Badea a criticat ieşirea candidatului PMP, afirmând că aceasta îl descalifică, întrucât funcţia de preşedinte al CJ presupune între altele şi capacitatea de a fi echilibrat. "Este un tânăr cam revoluţionar, mie îmi pare rău, ar fi cazul să înveţe să fie mai ponderat, eu nu îl văd în calitatea pe care vrea s-o aibă cu atitudinea pe care o are", a spus Badea.

De la teorii economice...

La rându-i, Badea i-a întrebat pe candidaţi "cum vedeţi dezvoltarea prin consum versus dezvoltarea prin investiţii", reprezentantul ALDE, Traian Bodea, arătând că în România pieţele de desfacere sunt reduse, la fel şi puterea de cumpărare, astfel că economia românească ar putea să se dezvolte prin exporturi. Ţară, de profesie economist, a amintit că "dezvoltarea economică porneşte de la cerere", deci "trebuie avută în vedere stimularea consumului".

Candidatul PNL, Mircea Mălan, a dezvoltat mai mult răspunsul, arătând că atât dezvoltarea prin investiţii şi cea prin consum "se condiţionează şi se influenţează reciproc", concret că "pe termen mediu şi scurt suntem condamnaţi să punem accentul pe investiţii, pentru că ele creează locuri de muncă, deci venituri şi putere de consum, care la rându-i alimentează producţia, deci investiţiile. La fel ca Mălan, şi reprezentantul PPMT, Csomortanyi Istvan, a spus că trebuie atraşi cât mai mulţi investitori, această necesitate fiind evidentă chiar din faptul că localnicii din multe zone ale judeţului fac naveta la Oradea tocmai pentru că aici sunt locuri de muncă, în timp ce "primarii din nordul judeţului (n.r. – dominat de UDMR) sunt acuzaţi că nu vor să aducă investitori pentru a ţine populaţia dependentă".

De asemenea, Ioan Mintaş şi Octavian Bara – care, deşi sunt membri ALDE, primul fiind inclusiv candidat la Consiliul Local Oradea – au vrut, în numele Consiliului Local al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, să ştie dacă pretendenţii la şefia CJ vor sprijini IMM-urile (răspunsul fiind, evident, că da), iar Radu Silaghi, din partea Asociaţiei Firmelor Bihorene, a întrebat candidaţii cum vor face "să populăm parcurile industriale" care se vor crea în judeţ, de vreme ce şi în prezent există 1.600 locuri de muncă disponibile, pe care nu vrea nimeni să le ocupe.

... la lozinci

Întâlnirea s-a sfârşit după ce un alt reprezentant al Federaţiei Patronilor Bihor, Dorel Puchianu, i-a provocat pe candidaţi să-şi sintetizeze în trei cuvinte programul sau intenţiile în ce priveşte mediul de afaceri.

Csomortanyi (PPMT), cunoscut pentru duritatea criticilor la adresa corupţilor din UDMR, principalul concurent, a spus, scurt, "anticorupţia", rivalul său udemerist Pasztor Sandor a enumerat cele trei lozinci ale programului – "conectare, respect, solidaritate" – iar suplinitorul lui Mang, pesedistul Gheorghe Ţară a pomenit despre "cooperare, competenţă, bunăstare", în timp ce Traian Bodea (ALDE) a zis "dezbatere, unitate, implementare", iar Mircea Mălan (PNL) s-a descris pe sine: "eficient, responsabil, implicat".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Prințipii domne', prințipii... hi hi hi
Limbricul face jocul oricui doar să ciupească și el ceva. Din cîte îmi amintesc a fost dat afară din PMP că a vândut locuri în secțiile de votare tocmai PSD-ului, mă mir că încă nu l-a luat DNA la întrebări ca pe comercianta cu aceleași ,,produse'' de la PPDD. Halal partid ,,altfel'', dacă aștia sunt candidații propuși de Băsescu ( Vușcan și Meze), mai bine lasă...
Postat 19 Mai 2016, 00:01 de caragiale
el, saracul...
...nu e bun de nimic, de fapt ! Un bufon in slujba lui Balbajan ! Daca cititi printre randuri, veti vedea ca el face, de fapt, jocul lui Balbajan !
Postat 18 Mai 2016, 22:32 de AgentulTermic
.....
....la teorie toti sunt premianti dar la practica..... repetenti....hahaha
Postat 18 Mai 2016, 09:39 de ironi-k
oameni buni
Politica focusata pe investitorii autohtoni, toti zic da la intrebare, dar trebuia continuat: “cum faceti asta, care e politica de sprijinire?”. Din nou la intrebarea cu sprijinirea IMM-urilor, nu trebuia intrebat “daca” vor sprijini (evident toti ar raspunde cu DA) ci “cum veti face sa sprijiniti?” Intrebarea cum facem sa populam parcurile industriale, cu 1600 locuri de munca vacante din nou e pertinenta (solutii in invatamant ethnic/profesional, in incetarea oferirii de ajutoare sociale celor ce nu accepta joburile, etc). Cu candidati care nu fac diferenta intre atributiile judetului si alte obiective nationale, greu ne-a fi… N-as vrea sa zic nimic rau nici de ALDE sau PPMT (defapt, de nici unu din ei), dar se pare ca doar Malan de la PNL (si Pasztor Sandor de la UDMR) sunt capabili si cu capul pe umeri acolo intre acei candidati.
Postat 18 Mai 2016, 08:39 de unu
3 din ei
PPMT in afara de nordul maghiar a judetului, nu vede c-ar mai fi si altceva in judet, or populatie si in alta parte.:)) Meze, au zis bine in articol descriere pt el. Iar la PSD, cu siguranta mai bine ca a venit Tara, ca de venea Mang iara se faceau de ras - pacat ca Mang candideaza defapt si nu Tara.
Postat 18 Mai 2016, 08:17 de unu
:))))))
Bufonul Meze face doar ceea ce știe, scandal și circ ca să fie vizibil...în afară de chimeșea cu butoni dăscheiată pân' la prohab. Ohhhhh, ce-ai făcut tu mă, Revoluție? Scandalul că nu vrei la creșă nu se pune. hi hi hi
Postat 18 Mai 2016, 01:45 de caragiale
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON