URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Noiembrie 2012, 17:51

Candidaţii USL s-au întâlnit cu studenţii orădeni, ca să le ceară voturile (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Casa de Cultură a Municipiului Oradea s-a umplut, vineri dimineaţă, de studenţi, cu ocazia unei întâlniri electorale organizată de USL Bihor. Evenimentul a fost combinat cu un târg de joburi pentru tineri, la care s-au prezentat însă doar trei firme orădene (una de asigurări, una de recrutare personal şi un producător de mobilier tapetat) şi la mesele cărora studenţii nici nu s-au prea înghesuit.

La întâlnire au participat candidaţii USL din Oradea, adică Florica Cherecheş (Colegiul 9 Deputaţi), Ioan Cupşa (Colegiul 8 Deputaţi) şi Florian Bodog (Colegiul 4 Senat), dar şi cei care "girează" pentru aceştia, mai precis vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ioan Mang şi viceprimarul Oradiei Ovidiu Mureşan.

După ce li s-a vorbit despre eforturile municipalităţii orădene din ultimii 4 ani pentru crearea de noi locuri de muncă, studenţilor li s-au adresat şi rugăminţi. "Din punctul nostru de vedere, singurii care ne pot ajuta pentru finanţarea proiectelor sunt candidaţii USL. Vă rog să daţi acelaşi semnal prietenilor, cunoştinţelor, familiei: singurii care pot şi îşi doresc să ne ajute ca şi comunitate sunt candidaţii USL", a spus vicele Mureşan.

La rândul său, Mang a vorbit despre necesitatea investiţiilor în întreg Bihorul. "Orice vot dat în afara USL e un vot dat către Băsescu, Bot, Udrea sau Blejnar. Rugămintea pe care o avem noi e ca în municipiul Oradea, dar şi în Bihor, să se voteze candidaţii USL", a spus Mang.

Apoi, fiecare candidat USL s-a prezentat şi a spus ce are de gând să facă din calitatea de parlamentar. Astfel, Cupşa a garantat că va sprijini municipalitatea orădeană în crearea a 10.000 de locuri de muncă până la sfârşitul anului 2016, dar i-a şi îndemnat pe studenţi să înveţe, astfel încât să fie pregătiţi pentru angajare.

Florica Cherecheş i-a îndemnat pe studenţi să fie activi, să se implice în acţiunile ONG-urilor şi să participe la cât mai multe seminarii ori conferinţe. "Vă rog să vă implicaţi în comunitate. Intraţi în partide politice. Nu putem sta pe margine şi să criticăm", a spus Cherecheş.

Foarte scurt în discurs, Florian Bodog le-a spus tinerilor că şi-ar fi dorit ca la evenimentul USL să fie prezente mult mai multe firme care să le ofere locuri de muncă, dar le-a garantat că va lupta, ca parlamentar pentru ei.

În final, după ce i-au ascultat timp de o oră pe politicieni, studenţii n-au avut nicio întrebare pentru cei care le cer voturile.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
15 Comentarii
p@oradea
Bine mai! USL a facut extrem de multe pentru Oradea.. Bolojan nici nu se compara cu Filip. Insa Filip a trecut la USL.... ca sa mai zic de Becali, Voiculescu, Negoita... cateva dintre gunoiele USL-iste. Cat despre activitatea la nivel national a PSD-ui... hai sa fim seriosi....sunt niste mizerii dar daca ii voteaza toi ce sa zic... sa va fie de bine romani ca va place saracia si tampirea comunista.
Postat 25 Noiembrie 2012, 00:12 de aa
initiativa
Foarte buna initiativa celor de la USL! :D
Postat 24 Noiembrie 2012, 13:51 de t.
@oradea
2004-2008 guvernul Tariceanu {nu era criza economica} in strinsa legatura cu PSD inlatura PDLde la guvernare si majoreaja salarii si pensii pt propaganda electorala in vederea alegerilor din 2008,a fost prima incercare de destabilizare a statului roman,au incercat sa-l inlature pe marinar pt ca le incurca socotelile,si acum si atunci au primat interesele de gasca,pt cei cu memoria scurta nu am uitat privatizarile "reusite" facute de PSD sub glorioasa conducere a lui Ilici si Nastase,actualul guvern e condus din umbra de Felix,nu sint mai buni unii ca ceilalti dar macar ARD incearca sa aduca nume noi in politica in locul marilor "politicieni" Filip,Bot,Seremi,etc.restul sint povesti pt. adormirea oradenilor. spune-mi cit au crescut utilitatile sub glorioasa cirmuire a Gibonului?pe mine ma intereseaza traiul meu de zi cu zi,sa nu ramin dator cu darile sa-mi trimita bolovanul somatii de plata,sa pot parca si eu ca altii in fata blocului fara parcometru,sa platesc apa la pret rezonabil nu la pret de combustibil,totul e pt a accede la functii bine platite din banii nostri,asa ca lasama cu marile "realizari" USL,vad ca multi oradeni devin olteni
Postat 24 Noiembrie 2012, 12:51 de luky
A
La anu vor fi mai mulţi angajatori.
Postat 24 Noiembrie 2012, 12:50 de ionel
catre ala de delireaza
nu cred ca deliram... am vazut clar ce scria pe foaia aia de prezenta! Anul II management, marketing, parca si ceva cu ec si ai ... ceva prescurtari. Si nume peste nume...
Postat 24 Noiembrie 2012, 12:42 de studentul silitor
UNDE?
:)))))))))))))))))))))) UNDE AIIIIIIIII FOST MAHHHHHHHHHH?:))))))))) era-i invisibil si nu te`o vazut nimeni ?:)))))))!!!!!!!
Postat 24 Noiembrie 2012, 12:21 de @ Am fost acolo
kasfkafskjakdfka
Un copil zic eu "ciumet" scria putin mai jos la Titlu: "Ce telenovela siropoasa". PE BUNE? Hai sa dam putin timpu-n spate.. ce a facut PDL-ul pentru Oradea? Nu ma intereseaza ce a facut guvernul ci partidul PDL care a fost la putere 8 ani de zile daca nu ma insel, inainte sa apara USL-ul la Oradea. Acum haideti sa ne amintim ce a facut echipa USL cu bune si cu rele .. pentru orasul ORADEA ! Iar apoi.. putem sa spunem ca sunt telenovele..ca sunt basme..vrajeli sau cum mai vreti voi..
Postat 24 Noiembrie 2012, 12:17 de oradea
delirezi
@Studentu Silitor tu chiar delirezi, sau incerci esti membru al vre unui partid politic si-ncerci orice... orice prost stie ca la stiinte economice sunt mult mai multi studenti in comparatie cu numarul de locuri din sala respectiva.. deci mai bine taci naibii decat sa vorbesti prostii....
Postat 24 Noiembrie 2012, 12:12 de @studentu silitor
replica la articol
O mare mare manipoulare publica ordinara a celor din PSD Bihor ,acelor din USL Bihor ,si acelor din PNL Bihor au dus ca si vitele la targ studentii acolo in sala aceea din mijlocul orasului Oradea ,de ce nu a facut acesta adunare electorala cu studentii in campusul universitatii di Oradea ?De FRICA de studentii oradenii de aceea!:))=)).Totiipoliticienii PSd Bihor de acolo niste nulitatii oportunisrti tupeistii senatorul PSD Ioan Mang PLAGIATORUL,vice primarul PSd Ovidiu Muresan Obezul si-a pus nevasta mare director peste Posta ,consilierul judetean PSD Emilian Pavel alias Pepea *, famenul,gauazarul care afacut de rusine PSD Bihor cu faptele lui homosexuale ,poponare ,famene ,Florin Bodog cu 2-3 functii platite din banii publici ,asta-i social democrat?2-3 bihoreni sunt someri ca asta are 2-3 functii in plus ,Florica Chereches de la PNL bihor mai bine spunea studentiulor cum i-a adus banii de chirie dupa casele din Atlanta SUa ale primarului PeNaL Iile Bolojan.Acestia sunt caddidatii politicienii USL BIHOR, RUSINE!RUSINE!RUSINE! Asta-i alianta social (democrata)liberala numai ei ca sa traiasca bine si restul pioporulAceasta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 24 Noiembrie 2012, 10:27 de Romanul Simplu
Am fost acolo
Am fost acolo si va spun ca este o bataie de joc si spalare pe creier =))))))) PENIBILI !!
Postat 24 Noiembrie 2012, 01:22 de Am fost acolo
Ce telenovela siropoasa....!
Dragi studenti este simplu si sper ca ati inteles. Domnul Cupsa face rost de 10 mii de locuri de munca, iar doamna Chereches regreta ca nu au venit si firmele impreuna cu USL ca sa va dea joburi. Dar.. data viitoare... va promitem ca le aducem cu noi si o sa aveti multe multe joburi ca doar noi cei de la USL scoatem joburile din poseta. Iar de Mang... ce mai vreti sa stiti...? De el trebuie sa ascultati ca dansul e un om foarte destept care impreuna cu sotia si familia stiu sa xeroxeze carti. Data viitoare cand mai are dansul treaba la xerox va face ceva si pentru dumneavostra si va xeroxa cel 10 mii de joburi de la Cupsa cu alte mii de la Chereches...? Cum sa nu votezi asa padure de aburiti si sa nu uitati ca au colegi si mai destepti si harnici, Antonescu care e chiulangiu, Voiculescu care toarna tot, Iliescu.. da inca traieste... Pontanescu Prostescu si minunatul Filip fost primar de Oradea.
Postat 23 Noiembrie 2012, 23:37 de aa
băi...
uaaa, o tot anu II de la stiinte economice ii acolo. Le.ati promis ceva in schimbul prezentei...??? am vazut ca circula o foaie de prezenta...a ajuns si in mana mea, dar cum nu eram student, n-am avut dupa ce sa ma trec pe lista.
Postat 23 Noiembrie 2012, 21:14 de studentu silitor
minciuna s-au plagiatura
Chiar in halul asta ai ajuns d-le Mang ,sa-i mai minti si pe acesti tineri ,pe care , dupa ce nu sunt dimineata la cursuri, ii inveti sa faca ca si tine sa plagieze s-au sa fuga de cinste si respect ,pentru opinia fiecarui . Lasate balta si nu-i mai pomenii pe altii vezi cine esti tu.
Postat 23 Noiembrie 2012, 20:27 de ivet
modelul Mang?
ce o fi promis Mang studentilor?le "aranjaza" examenele?a spus si pretul?chiar e misto cu "dr.mang" pe post de propagandist,numai sa nu plinga la anul,va amintiti ca dupa "democratia originala instaurata de Ilci Iliescu aparea zicala:ceausescu sa ne ierti ca-n decembrie am fost beti; urmasii lui ilici vor sa ne aduca din nou democratia pumnului in gura,intrebarea e cine va juca rolul lui Miron Cosma si al minerilor?in rest modelul e acelasi,vindem si cea mai ramas din industria romaneasca si dupa noi potopul,principalul e sa ajunga comisioanele la cine trebuie
Postat 23 Noiembrie 2012, 20:24 de luky
vai s-amar
Fix Mang s-a gasit sa vorbeasca in fata tinerilor???? Extraordinar... Si mai are si curajul sa ceara voturile pentru USL??? El vorbeste de Basescu,Blejnar, udrea?? Dar el insusi?? Ponta? Gigi? Voicu? Felix?? O adunatura de nesimtiti USL
Postat 23 Noiembrie 2012, 19:52 de Student
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON