URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Iulie 2013, 13:40

Călugării Premonstratens cer rejudecarea unui proces din 1937, ca să demonstreze că sunt proprietarii Băilor Felix

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Printr-o cerere înaintă Curţii Supreme, Ordinul călugăresc Premonstratens vrea să redeschidă un litigiu cu statul românesc care datează din 1937.

Potrivit Gândul, ordinul ce aparţine Vaticanului susţine că în 1936 a fost deposedat de 176 de hectare de teren şi de staţiunea Băile Felix printr-o banală corecţie a Cărţii Funciare, făcută de Onisifor Ghibu.

Rejudecare... istorică

Celebru în Oradea pentru că revendică şi clădirea Colegiului Colegiului Naţional Mihai Eminescu, Ordinul călugăresc romano-catolic Premonstratens pretinde, într-o cerere înaintată Înaltei Curţi, rejudecarea unui proces din 1937, prin care călugării vroiau să demonstreze că sunt proprietarii Băilor Felix şi care la acea vreme nu s-a mai judecat în recurs.

Reprezentanţii ordinului au depus la dosar mai multe documente întocmite de autorităţile româneşti, ca să demonstreze că sunt proprietarii staţiunii. Unul dintre ele arată că ordinul avea în proprietate 1939 de hectare, vie, o biserică, o mânăstire şi un liceu. "Patrimoniul ordinului este următorul: La Sânmartin, regiunea Crişana: 178 hectare teren arabil, o mânăstire, o biserică. La Hidişelul de Jos 616 hectare de pământ, la Hidişelul de Sus 242 hectare, la Tîrguşor 63 hectare arabil", se menţionează în documentul Arhivelor Naţionale, citat de Gândul.

Un alt document întocmit de autorităţile române în 1940 arată că Ordinul Premonstratens deţinea nici mai mult, nici mai puţin decât staţiunea balneară Băile Felix. "În comuna Sânmartin ordinul deţine: Biserică, Mânăstirea, clădiri de economie, moară de apă, Stabilimentul Băile Felix/5 edificii de hotel, 3 edificii de băi, locuinţele particulare [...] 126 hectare, etc", se arată în documentul din 1940.

Corecţia lui Onisifor Ghibu

Premonstranteşii arată că proprietăţile lor au fost confiscate în 1936 de către Onisifor Ghibu, care în acea perioadă era împuternicit special al Ministerului Educaţiei. "Pedagogul Onisifor Ghibu a decis în 1936 naţionalizare/exproprierea bunurilor Ordinului Premonstratens din România prin rectificarea Cărţii Funciare a comunei Sânmartin", se precizează în cererea depusă la Curtea Supremă de Ordinul Premonstratens.

Un referat oficial din 1940, întocmit de un avocat pentru Ministerul Sănătăţii, arată că în 1936 profesorul universitar Onisifor Ghibu a fost mandat de Ministerul Educaţiei să intre în posesia Băilor Felix. Astfel că Onisifor Ghibu a operat această modificare în Cartea Funciară. Decizia a fost apoi certificată prin încheierea Judecătoriei Oradea pe 22 august 1936.

În 1937, Onisifor Ghibu a intrat cu forţa pe proprietatea călugărilor. "Dl prof. Ghibu, în baza delegaţiei de mai sus şi cu ajutorul forţei publice (Comandantul Legiunii de Jandarmi) a intrat în Mânăstirea Ordinului Premonstratens din Oradea-Sânmartin, pe care a preluata cu toate anexele şi cu tot inventarul său inclusiv Băile Felix, expulzând pe cei doi călugări care erau în Mânăstire", se precizează în nota depusă la Ministerul Sănătăţii.

Proprietar sau administrator?

Ordinul călugăresc a contestat decizia Judecătoriei la Tribunalul Oradea care însă, pe 20 februarie 1937, a respins contestaţia. În motivarea instanţei din 1937 se precizează că a dispus deposedarea ordinului călugăresc pe baza unei decizii a Ministerului Cultelor care a anulat prin ordin personalitatea juridică a ordinului călugăresc. Judecătorii au mai reţinut că Ordinul Premonstratens nu a fost proprietarul Băilor Felix, ci doar un simplu administrator al proprietăţii.

În esenţă, judecătorii Tribunalului au stabilit că terenurile şi clădirile au fost proprietatea statului maghiar şi că, ulterior, succesorul acestor proprietăţi era statul român. "Văzând că, prin deciziunea Nr 220241 din 18.12.1936 al Ministerului Cultelor, publicat în Monitorul Oficial s-a anulat personalitatea juridică a acestui Ordin Călugăresc Premonstratens, care n-a fost nici în trecut proprietar tabular de drept al bunurilor deţinute de el, ci numai administrator delegat de către fondatorul care a fost regele maghiar, respectiv Statul maghiar, al căror succesor legal este statul român", se menţionează în sentinţa din 1937.

La decizia din februarie 1937, reprezentanţii ordinului călugăresc au făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie, fiind constituit dosarul 804/1938. A fost contestată şi decizia prin care Ministerul a dispus anularea personalităţii juridice, dar a cerut şi anularea înscrisurilor din cartea funciară.

Verdictul, în septembrie

Recursul din acest dosar însă nu s-a mai judecat niciodată. În 1938, Ministerul Afacerilor Externe a cerut scoaterea de pe rolul instanţelor a acestor procese. Ministerul a motivat că aceste procese trebuie oprite pentru că între statul român şi Vatican exista în derulare o negociere. Această negociere însă nu s-a soldat cu despăgubirea sau reîmproprietărirea ordinului. Astfel că în 1938 completul II al Înaltei Curţi de Casaţie a dispus în baza adresei Ministerului Afacerilor Externe să scoată de pe rol procesul.

Ordinul vrea rejudecarea acestui proces acum, reverendul Feies Rudolf Anzelm, cel care conduce Ordinul Premonstratens astăzi, a deschis acţiunea juridică la Curtea Supremă în februarie 2012.

"Întrucât dosarul 804/1938 sau hotărârea nu mai pot fi refăcute prin urmare, potrivit art 584 alin 4 din Codul de Procedură Civilă, nu pot fi privaţi de dreptul subscrisului Ordin ca recurent, de a se adresa unei instanţe care să analizeze pe fond cererea noastră, o soluţie contrară violând dreptul ocrotit prin art 6 alin 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului, vă rog să admiteţi cererea noastră şi să dispuneţi rejudecarea cauzei", se arată în motivele invocate de ordin în faţa secţiei civile a Curţii Supreme. Instanţa a judecat câteva termene în acest dosar şi urmează să pronunţe o decizie în septembrie 2013.

Dacă instanţa decide rejudecarea dosarului, atunci acesta va deveni cel mai vechi dosar din România, având nu mai puţin de 75 de ani.

Acesta nu este, însă, primul proces prin care Ordinul Premonstratens pretinde proprietatea Băilor Felix, pretenţie exprimată imediat după Revoluţie. Pe considerentul că apele termale din Felix au fost "descoperite" de călugări încă de prin secolul XIII, iar Ordinul ar fi fost proprietarul terenurilor până la instalarea regimului comunist, premonstratenşii au revendicat întregul perimetru al Băilor. Apoi, pentru că absurdul era prea mare, doar pavilioanele din centrul staţiunii.

În final, juriştii SCT Felix au dovedit, într-un proces încheiat în urmă cu doi ani, că terenurile aparţineau oficial statului român în 1937, deci nu puteau fi nici confiscate de comunişti în 1945, nici revendicate de cineva după 1989.

Citeşte ce părere are Bihorel despre rasa călugărească ce vrea să pună mâna pe Băile Felix pe blogul www.bihorel.ro!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
Jaful statului roman
Nu va speriati, articolu nu vorbeste cum in samavolnicia sa, statul roman si a sa securitate, botezata fara noima, sri, a pus mana pe o parte din aceste terenuri. Asa ca nu va mirati daca niste encefalopati xenofobi ataca pe forumul de mai jos, ba pe unguri, ba pe fantomele de la opera. Dreptul de proprietate e sfant, numai niste securisti cretini, activi sau pensionati si niste senili de la romania mare abereaza pe aici. Da incet, incet, lucrurile intra in normal, cu sau fara voia unor idioti.
Postat 16 Iulie 2013, 10:13 de Coco
mizerococordianii
gozborri hoti din tata-n fiu..... pe astia nu-i mai satura Dumnezeu ?
Postat 16 Iulie 2013, 08:13 de mda
jaf ai alesilor
Imbecilitate crasa,retrocedarea in natura a proprietatilor dupa 50 de ani oricine gandeste poate realiza ca este o prostie. Nu sant oradean sant din Cluj,oras unde mai mult de 80% din centrul vechi este retrocedat diferitelor biserici in special celei romano-catolice si unitariene.Ma poate lamurii cineva aceste biserici inainte de nationalizare au fost cumva antrepenori de constructii?Biserica stramoseasca ortodoxa facea afaceri cu terenuri ,din moment ce revendica zeci de mii de hectare?N-am nimic cu biserica in esenta dar se dovedeste ca toata gloata numita cleruri indiferent de confesiuni sant niste bisnitari niste avizi de averi necuvenitein plus ortodocsii nu se multumesc cu falsurile prin care au obtinut retrocedarii necuvenite colosale,au pretentii la terenuri pe care sa le concesioneze pt constructii de biserici la fiecare colt de strada,biserici care sant intr-un vesnic santier,esential e terenul......
Postat 15 Iulie 2013, 22:35 de Raul
vai si ama cu POLITICA actuala, tot NEAM DE HOTI am ramas
cel mai GRAV pentru noi ca SOCIETATE CIVILIZATA cu o CREDINTA nula/falsa este ca majoritatea FURA si FURA si asta mananca, asa isi fac AVERE , de ce ? SUNTEM CETATENI EUROPENI nu TALHARI !!! CE ati vrea sa nu si ceara pamantul daca e a lor, sa l DONEZE ROMANIEI ? SUNT obligati sa faca asta, atunci nu suntem CIVILIZATI deloc ! ORICUM noi romanii suportam PROSTIA multora, sa te hranesti din ce FURI si FURI, e CUMPLIT !!! DEMONSTREAZA ca noi REGRESAM nu progresam, sunteti FERICITI asa, o sa dati socoteala lui D-zeu cu atat HOTIE , mor copii nevionavati din cauza lacomiei plina de cruzime, criminala ?
Postat 15 Iulie 2013, 12:09 de vsm
SA va dau la toti ceva TRIST credeti ca FINANTELE va ascunde mult averile voastre ?
IONEL tu esti un INSTIGATOR la EVAZIUNE ti ai hranita familia asa dar sunt TIRANI care iti va DISTRUGE tot sangekle tau, sa nu uiti asta HITLER a fost un TIRAN , tu esti un nenorocit de HOT cu copii copiilor tai care vor da salarii la salariati pentienciarelor, mai SA va dau la toti ceva TRIST credeti ca FINANTELE va ascunde mult averile voastre ? TIRANI vor face ROMANIA o tara civilizata si prospera, va puteti face ceva pe AVERI ca nu va raman vou, cu sangele o sa platiti 23 de ani de CRIMA si JAF, JAF , amin ! NE intoarcem la ISTORIE daca nu i UCIDEM noi prin LUPTA ne ucid ei, nu suntem IOBAGI sa le intretinem averea !NU sunt stapani sa ne fure pamantul cu VILE fara ROST !!
Postat 14 Iulie 2013, 23:00 de TIRANI vor face tara
mda
incredibil ce tupeu mezerabil au leprele mizerocordiane.
Postat 14 Iulie 2013, 21:37 de com
Minciunile se admit de instanţele româneşti pe "bandă rulantă" !?!
Clădirea Policlinicii de pe Republicii a avut acelaşi regim, cu nişte popi care administrau bunuri ale Statului de atunci, preluat de cel numit astăzi Statul Român. Cu toatea acestea, pe principiul clădirilor ce urmează regimul juridic al terenului aferent, acest imobil este astăzi privat bisericesc. Cu Felix se încearcă aceaşi manevră acum, pentru că acest Stat Român, cam handicapat în ultimii 22 de ani, nu a înţeles că trebuie impozitat "european" orice venit şi orice proprietate imobiliară, pentru a descuraja însuşirea sau furtul de către "biserici" a imobilelor deţinute de comunităţile locale.
Postat 14 Iulie 2013, 20:38 de Carp III
Falsificarea datelor de carte funciara se pedespseste
Iar in cazul oamenilor bisericii se aplica pedeapsa cea mai grea, adica la cazan trei vieti, doua ca membri PSD, unul la PNL si inca unul la PDL, iar restul pana la noua doar la UDMR.
Postat 14 Iulie 2013, 20:27 de Onisifor Ghibu
@fara GOLANI in ROMANIA si mai naspa si EVAZIONISTI !!!
statul e o lepra si tu un debil mintal...
Postat 14 Iulie 2013, 17:02 de clau
da bine zis fara golani ca tine-n romania
bag seama ca tu cel care comentezi esti o mare lepra a societatii romanesti si a statului de drept roman!!!!pentru cei ca tine a aparut hitler in germania si cu siguranta nu peste mult timp vor aparea acei hitleri si in romania si in restul tarilor sud europene care se simt supte de indivizi europeni si nunumai.nu peste mult timp va aparea un a 3-lea razboi mondial in care cred eu va instaura dreptatea si bunastarea oamenilor de rand
Postat 14 Iulie 2013, 15:15 de ionel
fara GOLANI in ROMANIA si mai naspa si EVAZIONISTI !!!
BINE fac ca la ce evaziune exista acolo si au recuperat investitile cei de acolo, STATUL este zau rau deficitar si sustine imbogatirea injusta a numitor GOLANI cu cetatenie Romana, felicitari celor ce isi revendica un drept de PROPIETATE, fara GOLANI in ROMANIA si mai naspa si EVAZIONISTI !!! STATUL distruge tot ce trebuie CLADIT, o ROMANIE infloritoare si mai IMPORTANT un popor sanatos in CREDINTA dar din contra instiga si instiga la HAOS legislativ, DEMISIA si vrem DEMOCRATIE ca si in AMERICA , nu mai platim taxe si impozite aiurea, STATUL sa si produca singur VENITURILE.
Postat 14 Iulie 2013, 14:05 de STATUL o LEPRA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON