URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Februarie 2017, 17:39

Bolojan vrea tunel: Primăria supune dezbaterii investiţiile pentru care vrea să atragă fonduri europene de peste 36,1 milioane euro

Orădeni, acum este momentul să spuneţi ce vreţi! Primăria organizează până pe 22 martie dezbateri publice pentru stabilirea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a municipiului.

Document programatic, SIDU va conţine principalele investiții pentru finanţarea cărora municipalitatea intenţionează să atragă fonduri UE de 36,1 milioane euro prin Programul Operaţional Regional, axa privind dezvoltarea durabilă a oraşelor.

"E important de ştiut că strategia nu va cuprinde doar proiectele Primăriei Oradea, ci şi pe cele ale Consiliului Judeţean şi ale persoanelor fizice şi juridice. Să luăm ca exemplu centrul de afaceri de lângă Lotus. Dacă un investitor depune încă o dată un astfel de proiect şi e cuprins în SIDU, primeşte puncte în plus, dacă nu este în SIDU, nu are şanse de finanţare", a explicat primarul Ilie Bolojan, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit ediului, fondurile alocate pentru finanţarea acestor proiecte se ridică la 183 milioane de euro la nivelul Regiunii de Nord-Vest, sumă din care municipalitatea va avea la dispoziţie 36,1 milioane euro.

"Sumele au fost împărţite pentru localităţi după formula: jumătate din bani în funcţie de populaţie şi jumătate din bani în mod egal celor care au dreptul la fonduri", a explicat primarul.

Bolojan a spus că municipalitatea este obligată să aloce acestor investiţii o finanţare cel puţin egală celei europene, ceea ce înseamnă că bugetul total alocat investiţiilor pentru dezvoltare urbană va depăşi 72 milioane lei.

Investiţii pe domenii

Conform regulilor impuse de finanţatorul european, 81% din fondurile alocate vor trebui cheltuite pe proiecte de mobilitate urbană ce cuprind de la lucrări de asfaltare şi construcţii de pasaje până la îmbunătăţirea flotei OTL.

În ordine descrescătoare, 9% din fonduri vor finanţa lucrări de revitalizare urbană (parcuri, reabilitări de clădiri), 6% din bani vor merge pe educaţie (reabilitări şi construcţii de şcoli), iar diferenţa în folosul comunităţilor defavorizate.

Pasaj subteran şi parcări supraetajate

Astfel, potrivit proiectului de strategie creionat de municipalitate, pe axa de mobilitate urbană urmează să fie finanţată construirea unui pasaj subteran care să lege pe sub linia de tramvai din Bulevardul Magheru Parcul Traian de Parcul Brătianu, pentru a fluidiza circulaţia în zona Podului Dacia şi actualei turbogiraţii.

"Conexat se impune şi lărgirea la şase benzi a Podului Dacia, unde se va realiza o bandă pe fiecare sens aşa încât cei care vin din Parcul Traian la colţul blocului din Bulevardul Magheru să se poată încadra pe pod", a spus Bolojan.

Un alt proiect important se referă la construirea până în 2020 a încă trei parcări supraetajate în centrul istoric. Acestea vor fi amenajate în curtea Primăriei, la baza sportivă Voinţa şi în spatele Spitalului Militar de lângă magazinul Crişul. Amplasamentele au fost gândite astfel încât şoferii să găsească locuri de parcare pe o rază de 300 de metri.

"Anul acesta vom începe cu parcarea de la Voinţa şi anul viitor vom continua cu celelalte", a precizat edilul.

Pe lista de proiecte privind mobilitatea urbană se mai numără construirea unor drumuri spre Oşorhei şi Paleu care să uşureze bihorenilor care vin la muncă în Oradea.

Zone verzi, reabilitări de şcoli, asfaltări de străzi...

În ce priveşte proiectele de revitalizare urbană, municipalitatea are în vedere înfiinţarea unui coridor verde în Ioşia, cu parcuri şi zone de sport, de-a lungul străzii Barcăului, precum şi reamenajarea fostului manej de la Cazarma Husarilor, care să servescă ulterior ca sală de sport pentru Liceul Friedrich Schiller.

Pe axa privind comunităţile defavorizate Primăria are în vedere asfaltarea tuturor străzilor din zona Gutenberg, iar pe domeniul educaţie vizează finalizarea campusului universitar, amenajarea de cămine pentru Universitate şi reabilitarea unor unităţi şcolare, începând Colegiul Naţional Mihai Eminescu.

"Portofoliul de proiecte va fi o rezultantă a unor dezbateri pe care colegii noştri de la Zona Metropolitană Oradea le vor organiza în perioada următoare. Vom realiza acest studiu internalizat, fără să plătim o firmă, iar cel mai târziu în aprilie vom organiza o dezbatere mare a întregii strategii, pentru ca din mai să putem începe să depunem proiecte", a spus primarul Ilie Bolojan.

Dezbaterile proiectelor se vor derula pe cinci grupuri de lucru, fiecare cu specificul său, de la dezvoltare economică la educaţie şi dezvoltarea resursei umane.

Întâlnirile se vor derula de-a lungul lunii februarie. Orădenii pot face propuneri până pe 22 martie pe adresa de email sidu@oradea.ro, la numărul de fax 0259.408.821, precum şi direct la secretariatul Zonei Metropolitane Oradea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
"Bolojan vrea tunel...' acolo,unde pune degetutul vrea .Se poate ?Ce spuneti ?
Daca Bolojan vrea un tunel,este musai sa-i facem hatarul! Problema este unde ? Undeva mai la marginea orasului,nu ar da bine,ar trece neobservat.Ar fi ideal undeva,cat mai central, organizarea de santier sa ocupe intinderi cat mai mari,(gen Drumul expres-Group Selina),deranjul public la maxim,cat incape,oradeanul sa simta,la propriu si la figurat, ca primarul Bolojan este "activ",ca nu are rival in gestionarea (praduirea zicem noi), banului public .In ceea ce priveste oportunitatea si necesitatea realizarii unor astfel de proiecte,este atributul\pe seama unor Institutii ,din pacate,fara coloana vertebrala,in vreme ce la sefia Institutiei Arhitectului Sef se afla o persoana( ing. constr.Lipoveanu Adriana) fara studii de specialitate specifice/necesare acestui post si care avizeaza,precum stampileaza functionarul de la Posta corespondenta,fara nici un echovoc,toate trasnaile primarului Bolojan, spre exemplu:proiectele Amenajare/ demolare Dealul Ciuperca,Drumul expres,Palatul Vulturul Negru, Amenajare valea Pasteur la Oradea,Piata Unirii, Piste pentru biciclete spre nicaieri, pseudo-Extindere retea canalizare menajera DojaBl.Z3...) Acum vrea un TUNEL !!!Avem un studiu de fezabilitate al fluiditatii rutiere in aceasta zona (Magheru-Parcul Traian), care sa impuna, ca imperios necesara aceasta solutie ? Nu cred.La fel s-a procedat si la initierea proiectului Drum expres/ rapid, estimandu-se, dupa previziunile primarului Bolojan, descongestionarea traficului rutier pe strazile Louis Pasteur-Doja-Magheru. Rezultatul scontat - Zero!!! Studiul fluiditatii rutiere-nerealist,conceput in spiritul servilismului si a obedienţei necondiţionate faţă de puternicul clipei. Primarul se vede ca nu a invatat nimic din problemele ridicate de executia parcarii RDS/RCS pe malul Crisului Repede,dar nu conteaza .....Importanta este spargerea/ demolarea orasului,astfel incat oradenii sa-si primeasca raspalata "binemeritata", vis-a-vis de referendumurile respinse precum si de optiunea pro-PSD la alegerile parlamentare. Deci ne pregatim pentru proiectul"Tunelul" sau "Razbunarea paraului Paris".Specialistii onesti,vor sti de ce... ....Oradea TREZESTE-TE.
Postat 11 Februarie 2017, 00:59 de platona
Da , sa traiti domn'primar !!
Totul e rosz bonbon dar cu lucrarile incepute si nefinalizate ce faci ??? drumul rapid infipt in gard........ dar pana la gard cans termina lucrarile sau zici tu cxa's gata ?? Asa arata lucrarile finalizate? Daca eu ca privat as finalize in halul in care arata lucrarile tale cate amenzi mi'ai trage sa refac zoana de lucru ???? Cu termoficarea ... pe cand ?? da cu gazu ce mai faci ca retele primare sunt cam subdimensionate si nu permit extinderea retelei secundare ?? Ce faci cu gazu ??? Il arzi de pomana ??? Tat orasul e un santier nefinalizat, da termina ce ai inceput si dupa aia incepe altele ca ne sufoci in mizerie !!!
Postat 09 Februarie 2017, 21:45 de scortosul
!!!!
De data asta voi fi foarte atent la Strategie....sa vedem cat plagiaza....
Postat 09 Februarie 2017, 14:50 de Tinas
DOUĂ REMARCI ȘI DOUĂ PERLE
1. Ce se va întâmpla cu pasajul subteran pentru pietoni? 2. Podul Dacia a fost reabilitat de Sturza. El de ce nu l-o fi gândit pe 6 benzi că era tot primar PNL ? PS: Nu mă pot abține ! Încă două perle Bolojaniste ( de pe pagina sa de FB / pe care sunt INTERZIS ):“ Unul dintre proiectele importante care vor fi incluse în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Oradea este pasajul subteran PE SUB bulevardul Magheru,…” ( chiar mă gândeam că dacă e vorba despre un pasaj SUBTERAN s-ar putea realiza și....PESTE Magheru !!!!) “ Toate proiectele pe care vrem să le realizăm în viitor trebuie să se regăsească…” ( Nu era mai furmos SĂ LE REALIZĂM ÎN TRECUT ?)
Postat 09 Februarie 2017, 10:53 de TDS
Verdict crimă !
parlamentarii pnl Bihor... ... bugetul Oradiei pe 2017 este „o colecţie de iluzii fără fundament economic!”
Postat 09 Februarie 2017, 06:17 de ili3
Întâi refă Dealul Ciuperca
Sau pleacă și acum cu Mârlanul tău Mălan ! Jos primarul !
Postat 09 Februarie 2017, 05:47 de vocilebihoreanului29
TUPEU MAXIM
Poate omului ii plac spatiile inguste, mai intunecate ! Stiu si eu...PS pentru primar : D-le Bolojan, cine credeti ca a participat la protestul din Piata Victoriei ? Dan Ioan Popp ( Impact ), Carmen Daniela Sandulescu -concubina ( Impact ) si Maria Porosnicu - soacra actuala dar si fosta ( dumnealui a poftit la doua surori ) / o stiti si pe madama octogenara pentru ca apare in anexele TRANZACTIEI cu cateva case " cumparate " la Oradea ( doar stiti povestea cu falsurile acoperite prin TRANZACTIA....Dvs. ). Pentru carcotasi : am probe ( capturi foto )
Postat 08 Februarie 2017, 23:06 de TDS
!!!!
Tunel in capu" tau de ...
Postat 08 Februarie 2017, 22:51 de Tinas
?!
Dupa Ciuperca cine ar folosi un tunel pe care l-a nasit birtiezul?! Sa-i dea cineva doua palme sa-l trezeasca! Si sa platasca datoriile orasului, apoi poa' sa plece!
Postat 08 Februarie 2017, 22:13 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON