URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 27 MAI 2018

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Orice şofer care se respectă are nu un baston de mareşal în raniţă, ci o bâtă de baseball în portbagaj. Asta pentru a rezolva problemele apărute în trafic, dar mai ales în parcări. Oradea are peste 100.000 de maşini şi cam 20.000 de locuri de parcare de domiciliu. Mă şi mir că încă nu am văzut prin parcări maşini supraetajate, ca autobuzele din Londra.
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
02 Iulie 2010, 15:44

Bolojan "legalizează" şpaga din spitale

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primarul Ilie Bolojan a anunţat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, măsurile de reformă a sistemului sanitar care vor fi aplicate în cele patru spitale pe care municipalitatea le-a preluat de la Ministerul Sănătăţii luna trecută. "Nu putem face medicină de vârf cu un sistem în care medicii sunt ponegriţi şi prost plătiţi", a declarat primarul Ilie Bolojan.

Prima măsură de îmbunătăţire a sistemului sanitar anunţată de şeful executivului se referă la introducerea sistemului de coplată despre care Bolojan spune că nu trebuie decât oficializat. "Coplata actului medical funcţionează de ani de zile în România, doar că Guvernul fuge de coplată", a declarat primarul.

Ilie Bolojan a spus că pacienţii se informează din timp sumele pe care trebuie să le plătească medicilor pentru o operaţie sau o cezariană şi plătesc fără comentarii. "Aşa cum se transmite de la un student de anul trei la unul de anul doi ce pretenţii are profesorul, se transmite şi de la pacient la pacient ce pretenţii are medicul". În consecinţă, soluţia asanării sistemului medical stă în legalizarea şpăgii. "Putem să ne facem că nu ştim ce se întâmplă sau putem opta să legalizăm şpaga în spitalele municipalităţii", a declarat Bolojan.

Plăţi "cu dedicaţie"

Până la sfârşitul anului municipalitatea va introduce în spitalele orădene sistemul de coplată pentru pacienţii care doresc servicii preferenţiale. "Toată lumea va avea în continuare acces gratuit la serviciile medicale, dar dacă doreşti să fii operat de un anumit medic sau vrei condiţii hoteliere mai bune, de tip rezervă, va trebui să plăteşti în plus", a spus Bolojan. Taxele pe care le vor plăti pacienţii vor varia în funţie de complexitatea serviciilor, dar vor fi oricum sub nivelul celor practicate de spitalele private.

Din sumele încasate, un procent de 30-50%, care va fi stabilit ulterior, va reveni medicului pentru care a optat pacientul şi echipei care l-a ajutat, iar diferenţa va intra în bugetul spitalului pentru îmbunătăţirea actului medical.

Primarul Ilie Bolojan este convins că introducerea sistemului de coplată va duce treptat la eliminarea şpăgilor pentru cadrele medicale. "Va fi foarte riscant să mai ia cineva plicuri de la pacienţi, când putea încasa banii aceea cinstit. Mai devreme sau mai târziu oamenii se vor plânge, noi vom auzi şi vom şti ce să facem", a declarat Ilie Bolojan pentru BIHOREANUL.

Restrângeţi cheltuielile!

Pe lista măsurilor pe care municipalitatea le va lua pentru reformarea sistemului sanitar se mai numără: obligarea medicilor din spital de a presta servicii şi în ambulatoriu, bugetarea fiecărei secţii în parte pentru o mai bună gestionare a costurilor, reducerea cheltuielilor de personal sub 70% din contractul încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate, prin reducerea personalului TESA şi eliminarea sporurilor pentru categoriile de personal care nu au contact direct cu bolnavii.

În plus, Spitalul Municipal "Gavril Curteau" şi spitalele de Pneumoftiziologie, de Psihiatrie şi Obstetrică şi Ginecologie vor contracta împreună medicamentele şi serviciile de sterilizare a instrumentarului şi vor avea un laborator unic, pentru a forţa scăderea tarifelor.

Prezent la conferinţa de presă, viceprimarul Gheorghe Carp a spus că vizează şi externalizarea bucătăriilor şi spălătoriilor spitalelor. În cazul spălătoriilor, firma contractantă va trebui să asigure şi cearceafurile, pentru a fi nevoită să folosească materialele de calitate.

Pentru a scădea costurile cu medicaţia, fiecare spital va avea protocoale terapeutice clare, astfel încât medicamentele originale, de ultimă generaţie, să fie înlocuite cu medicamente generice, de peste trei ori mai ieftine. Medicamentele vor avizate de un medic farmacolog clinic, care va certifica faptul că pacienţii vor primi cele mai bune medicamente la cele mai avantajoase preţuri.

Măsurile stabilite de conducerea municipalităţii vor fi aplicate treptat, pentru a nu bulversa sistemul sanitar, termenul limită de implementare a lor fiind data de 1 ianuarie 2011.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
adela
BIHORUL nu are medici nici nu realizati cest lucru mergeti in Bucuresti sau in cluj.......ce are bihorul e praf in ochii..mai bine emigrati si lasati chinezii sau ungurii sau nemtii sa ne faca spitale........sunt invatati cu munca, ai nostri doar culeg ca daca iti spun adevarul nu mai mergi la ei nu ai nevoie de ei......asta e adevarul....evitati spitatlele asa cum ar trebui sa evitati si COSCIUGURILE ... ii imogatiti degeaba..faceti paraziti si ne miram pe urma
Postat 04 Iulie 2010, 10:50 de alde
*
Este o prostie,cine nu-i cunoaste pe medici? 10% sunt MEDICI, IAR 90 % sunt macelari.
Postat 04 Iulie 2010, 09:13 de don Pedro
la ce reduceri sunt acum in sistemul bugetar
managerial e ff simplu nu ne trebuie atatea caldiri atatea cheltuieli administrative, schimbata mentalitatea bolnavului medicul nu ti sufla vaiata in tine, mancati sanatos chiar si o cana cu papa si paine e ff sanatos, dar natalitatea e ff scazuta trusou nu se mai da practic obligam mamele sa nu mai nasca mai rau ca o nunta...chiar nu va e Rusine vreti sa nu mai nastem, sa nasca tigancile si infiiem copii.
Postat 03 Iulie 2010, 19:31 de upps
excelent
Este o veste foarte foarte buna!!! Vad ca din cei ce au comentat aici multi nu prea au inteles mare lucru din articol, sau probabil situatia actuala le place. Daca pana in 50% din plata suplimentara i se da medicului asta inseamna ca el este motivat fara sa ia bani ilegal (deci e excelent), apoi restul de bani raman la spital, bani cu care in timp va creste performanta, calitatea, dotarile si pt cei ce nu platesc (inca o data excelent). Sau credeti ca o sa vina bani de la bugetul de stat atat incat sa se puna la punct spitalele??? Sau chiar va place sa asteptati medicul pe coridor, sa aveti grija sa nu va vada nimeni si sa-i bagati un plic in halat???? Am facut-o de cateva ori si m-am simtit groaznic. Medicii (multi dintre ei) se simt groaznic si ei dar nu au ce face, salariul pe care il primesc e umilitor, degeaba spuneti voi ca cotizati la stat, deci sa fiti tratati, ca statul le da bani de nimic, asa cum statul aloca bani de nimic in infrastructura de orice fel, in incurajarea investitorilor, a turismului sau a ce vreti. Asta e o plata catre spital sau medic fara intermediar (statul) si legal.
Postat 03 Iulie 2010, 16:44 de cri
ff bine
sincer Bihorul e in ultimul hal as ca ce mai conteaza stimate PRIMARE nu mai cotizam deloc sa vezi ce ti fac cei de la MINISTER..... daca faci de capul tau ce faci fara sa te gandesti la noi iti ei si tu mustarul de la cine trebuie.... ce fraier ce strategie de primar are...jalniccc
Postat 03 Iulie 2010, 13:17 de wow
kakoom
dar unde esti kaboom? te pomeni ca deja iti golesti buzunarele pentru medicii lui bolo sa-ti tratezi obsesia patologica pdl. greu e si cu sistemul asta sanitar.....mai ai o luna. dupa aia spaga devine legala si mai greu cu tratamentul gratis. sau poate cu 10-15 postari " pro" obtii o reducere.
Postat 02 Iulie 2010, 23:23 de @kaboom
neintelegere
stati ca nu inteleg logica tandemului carp-bolojan. sau invers. spitalele mentionate sunt spitale publice. deci noi toti care cotizam la cas dorim sa fim tratati in mod egal. vreau mai mult poftim la spital privat. ce reiese din declaratia preafericitului ca dorim sa punem mana pe niscai sectii, ne angajam medici obligatoriu simpatizanti liberali si mai jefuim si pe aceasta cale banul public si ne umplem buzunarele. cred in politici de dreapta, dar corecte si nu pe seama noastra simpli cotizanti. s-avem pardon domnilor guvernanti locali.
Postat 02 Iulie 2010, 22:10 de pacient
trebuie sa i platesc medicului?
"Putem să ne facem că nu ştim ce se întâmplă sau putem opta să legalizăm şpaga în spitalele municipalităţii", a declarat Bolojan.... si tigancile ce platesc PRIMARE? mie rusine cu un asemenea primar plin de fite si fara moralitate, nu vad de ce la nastere sa dau spaga..cadou sa multumesca lui d-zeu ca l a nascut altfel isi pierde profesia de medic...asta trebuie medici sa inteleaga sunt platiti...din banii nostri..noi in afara de salar ce banii la negru mai facem?..aveti o strategie regresiva intretineti boala SPAGA.....e ff naspa cum ganditi
Postat 02 Iulie 2010, 19:14 de anca
trebuie sa i platesc medicului?
să le plătească medicilor pentru o operaţie sau o cezariană....raman soacata vreau sa ansca acasa doar cu moasa ...sau in cel mai rau caz nasc in UNGARIA....BIHORUL nu va avea serviciile din Ungaria nici peste 10 ani daca trebuie sa platesc......... nu ma poate obliga statul sa platesc medicul cat timp cotizez! la asta v ati gandit...spaga este pedepsita penal.
Postat 02 Iulie 2010, 19:11 de anca
count display

FOTO BIHOREANUL

  • GALERIE DE IMAGINI: Vezi cele mai frumoase momente din timpul triunghiularului 'Uniţi pentru Mihai'
  • LIVE TEXT: Ziua lui Neșu: Un teren plin cu vedete, momente emoționante și aplauze, la evenimentul „Uniți pentru Mihai” (FOTO/VIDEO)
  • Mii de orădeni s-au strâns la Stadionul Municipal ca să primească autografe şi să facă fotografii cu starurile fotbalului românesc (FOTO)
  • Mihai Neşu şi prietenii, o lecţie de viaţă: Zeci de mari sportivi în ajutorul unui fost coleg fotbalist, un om cu 'caracter frumos' (FOTO/VIDEO)
  • Festivalul de Teatru Arcadia, promovat printr-o paradă a păpuşilor şi personajelor de basm (FOTO)
  • Bate vântul! 'Primăvara din grădină' a început vineri seară fără public în Cetatea Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Directorul Colegiului Gojdu a făcut glume despre 'carduri' şi 'cadouri' la festivitatea de absolvire de la Teatrul Regina Maria (FOTO)
  • Totul pe față! Termoficare Oradea îşi lansează o aplicaţie prin care va anunţa avariile în timp real (FOTO)
  • Se lucrează la noul terminal al Aeroportului Oradea. Construcţia va fi gata la toamnă (FOTO)
  • Gata cu transparenţa! Ioan Mihaiu nu mai vrea întrebări din partea presei în timpul ședințelor Colegiului prefectural (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON