URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Decembrie 2013, 19:59

Biro, despre discriminarea femeilor: "Când aveam 25 de ani şi lucram în firma în care eram asociată, toţi credeau că sunt secretara"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Trăim într-o lume a bărbaţilor. "Majoritatea cetăţenilor din România votează după sentimente. Pentru noi liderul trebuie încă să fie puternic, iar un bărbat emană mai multă putere decât o femeie. Apoi, avem o încredere mai mare în bărbaţi, până şi noi femeile ne oprim la a analiza nu ce spune, ci cine, ce geantă are", a declarat senatorul Rozalia Biro, joi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Biro a participat la sfârşitul lunii noiembrie la Bruxelles la un summit pe tema discriminării femeilor în viaţa publică, iar cifrele sunt mai mult decât grăitoare. "În anul 2012, la nivelul Uniunii Europene, 73% din funcţiile de decizie erau deţinute de bărbaţi şi doar 27% de femei. La fel, în Guvernul României 79,3% din funcţiile de putere erau ocupate de bărbaţi şi 20,6% de femei", a declarat senatorul.

Rozalia Biro a arătat că, în urma alegerilor locale din 2012, nicio româncă nu a fost aleasă în funcţia de preşedinte de Consiliu Judeţean, doar 14,2% din posturile de consilier judeţean au fost ocupate de femei şi doar 3,6% din posturile de primar au revenit unor candidate.

Senatorul a susţinut că, în condiţiile în care 52% din populaţie este de gen feminin, discriminarea este evidentă. "Femeile au o medie de viaţă cu 7,4 ani mai lungă decât bărbaţii, iar 60% din cei care termină o facultate la nivel internaţional sunt femei. Toate acestea ne arată că există un potenţial de creştere a participării femeilor în viaţa publică", a spus Biro.

"Eşti capabilă, dar eşti femeie..."

Potrivit statisticilor, la nivel european angajaţii de sex feminin au salarii cu 6-11% mai mici decât bărbaţii, muncesc mai mult pentru aceeaşi bani şi au şanse mai mici să fie propuşi pentru poziţii de decizie. Acest fenoment afectează deopotrivă atât mediul privat, cât şi viaţa publică.

"Când aveam 25 de ani şi lucram în firma în care eram asociată, toţi credeau că sunt secretara şefului. La fel, când ne aşezam la masa negocierilor şi toţi ceilalţi erau bărbaţi, simţeam că nu mă iau în serios, eram acolo, dar eram doar o femeie blondă, trebuia să propun mai multe argumente şi idei decât bărbaţii ca să pot fi acceptată ca un partener egal de discuţie", a povestit senatorul UDMR.

Rozalia Biro spune că manifestări similare de discriminare a femeilor a întâlnit inclusiv în mediul politic.

"Când eram viceprimar de Oradea, s-a făcut în UDMR un sondaj de opinie şi, din punct de vedere al popularităţii, am trecut înaintea tuturor bărbaţilor. Când s-a ajuns însă la întrebarea "pe cine aţi alege mâine primar", toate numele au fost de bărbaţi. De fapt, uitaţi-vă la listele tuturor partidelor politice, nicăieri n-o să vezi o femeie pe locul întâi, ci în cel mai bun caz pe al doilea sau al treilea", a declarat Rozalia Biro.

Discriminarea de gen nu ţine seamnă de naţionalitate şi se manifestă şi mai puternic în societăţile tradiţionaliste. "Noi cei din această parte a ţării suntem mai liberali, dar în secuime acest lucru e şi mai puternic: femeia, de când se naşte, e fată şi nu copil, iar când creşte locul ei este acasă, în familie", a spus senatorul.

Udemeristele şi-au făcut organizaţie

Acest conservatorism s-a reflectat şi în modul în care comunitatea maghiară şi-a constituit organizaţiile care să o reprezinte politic. Spre deosebire de partidele româneşti, UDMR a permis înfiinţarea unei organizaţii de femei abia în 2013.

"Abia la congresul din această vară s-a modificat statutul UDMR astfel încât să putem înfiinţa o organizaţie de femei", a declarat senatorul.

Condusă de Rozalia Biro, organizaţia de femei a UDMR a reuşit în doar patru luni să înfiinţeze 23 de organizaţii judeţene şi 110 locale. Primele acţiuni ale noilor formaţiuni vor avea loc în perioada 5-24 decembrie şi au în centrul lor protecţia vârstnicilor şi a copiilor.

"Crăciun cu zâmbet"

"În cadrul manifestărilor "Crăciun cu zâmbet" desfăşurate sub îndemnul "Să oferim bucurie" vor avea loc nu mai puţin de 188 de evenimente în cadrul cărora se vor oferi cadouri relativ mici ca şi valoare pentru că sunt făcute din sponsorizări, dar oferite cu multă atenţie şi iubire", a spus Biro.

Senatorul de UDMR a mai spus că pentru a corecta mentalităţile greşite care domină încă societatea românească şi-a propus ca obiectiv pentru 2014 organizarea unui forum al femeilor lider din toate domeniile de activitate şi înfiinţarea, după modelul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, a unui mecanism independent de prevenire şi combatere a relelor tratamente şi torturii care afectează îndeosebi copiii şi femeile.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
asta inainte o supt si porma s-o desteptat
Asta inainte o supt la Kiss Bandi si apoi o inceput sa fure si sa tepuiasca,in rest deja e o baba uscata si urata!
Postat 07 Decembrie 2013, 16:15 de aricipogonici
Normal
Normal ca o credeau secretara .... toti erau bipezi !
Postat 07 Decembrie 2013, 08:57 de Sandu
@roujişi gaşca
Da măi Rouji ai fost discriminată peste tot. Noroc că a venit şoanyi chiş şi te-a încriminat la loc...... Locul tău e împreună cu năstase şi ceilalţi tâlhari, la brutărie
Postat 06 Decembrie 2013, 09:48 de Bandi
”Corectitudine” UDMR-istă. Blonda de la UDMR. (II)
Dna Rozi Biro: Despre abuzurile asupra copiilor şi tinerilor din cadrul DGASPC Bihor, lipsiţi de un cadru parental minim adecvat, defavorizaţi şi cu diverse probleme de sănătate, patronate în timp de colegul dvoastră din nomenclatura UDMR: Szarka Arpad nici un cuvinţel? Câţi bănuţi a încasat acest individ, de când a fost numit director (adj.) la acestă instituţie?
Postat 05 Decembrie 2013, 23:12 de anonymus
”Corectitudine” UDMR-istă. Blonda de la UDMR.
1. ”La fel, în Guvernul României 79,3% din funcţiile de putere erau ocupate de bărbaţi şi 20,6% de femei", a declarat senatorul.” - După cum se ştie, dna Rozi este şi cetătean al Republicii ungare. Dacă este corectă, precum se pretinde, ne poate prezenta situaţia similară din guvernul maghiar? 2. ”Rozalia Biro a arătat că, în urma alegerilor locale din 2012, nicio româncă nu a fost aleasă în funcţia de preşedinte de Consiliu Judeţean, doar 14,2% din posturile de consilier judeţean au fost ocupate de femei şi doar 3,6% din posturile de primar au revenit unor candidate.” - Dnă cetăţean (şi) maghiar Rozalia Biro, dacă sunteţi corectă, precum vă pretindeţi, ne puteţi prezenta situaţia similară din Ungaria? 3. ”Când eram viceprimar de Oradea, s-a făcut în UDMR un sondaj de opinie şi, din punct de vedere al popularităţii, am trecut înaintea tuturor bărbaţilor. Când s-a ajuns însă la întrebarea ”pe cine aţi alege mâine primar”, toate numele au fost de bărbaţi. - Dvoastră nu aţi avut, oare, nici o vină? Oare câţi orădeni v-ar vota, dacă aţi candida ca şi independent? Dacă va exista o confruntare pentru funcţia de primar, între dvoastră şi dna Cherecheş vă veţi convinge cât de apreciată sunteţi de fapt. 4. ”Crăciun cu zâmbet” - în câte segregări de familii pe criterii etnice, respectiv în şcoli, s-or fi implicat ”amazoanele” dnei Rozi Biro? 5. Întrebări incomode pentru ”călugăriţele”-nomenclaturiste din USL Bihor, inclusiv pentru ”Cabinetul nr. 2” de la Prefectură (Preşedinta O.F. PSD Oradea): a) Comparaţi procentul şomajului real din rândul tinerilor/cetăţenilor de etnie română, raportat la populaţia activă de etnie română, cu cel din rândul tinerilor/cetăţenilor de etnie maghiară, raportat la populaţia activă de etnie maghiară; b) Procentual, câţi agenţi economici din Bihor şi chiar instituţii ale statului român, condiţionează angajarea de cunoaşterea limbii maghiare? Acest aspect nu constituie oare o discriminare etnică, în contextul în care avem o singură limbă oficială, adică limba română? Szervusztok.
Postat 05 Decembrie 2013, 23:00 de anonymus
Draga mea, asa aratai atunci, cu parul nespalat si cu 5 cuvinte in romana la activ
Evolutia ta in acesti ani este chiar spectaculoasa. Chiar daca ANI nu tine cont de clasa ta.
Postat 05 Decembrie 2013, 20:05 de Fuel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON